De multă vreme nu s-a mai aprins o flacără a mîniei. Bîlbele mahărilor politici cu Iohannis cu tot (sau cu el în frunte) au dus la un refuz austriac (și european!) în cazul aderării României la spațiul Schengen. Ofensa la adresa țării noastre a fost percepută individual, deși ea afectează instituții, firme și finanțe. Ofensa este atît de simplă și de ușor de înțeles pe cît este de păguboasă. Tot poporul o pricepe. Aproape fiecare român se simte obligat să o denunțe, să o înfrunte, să o condamne. Austriecii și mahării europeni nici nu-și dau seama ce rău au făcut. Au lovit la rădăcina încrederii în onestitatea Comisiei Europene, în fairplay-ul din Uniune. Au pierdut o halcă de public. Mă tem că scuzele și eventualele măsuri de corecție a erorii din 8 decembrie (obligatorii, de altfel) să nu mai însemne și restaurarea completă a sentimentelor de încredere și adeziune.
Fiecare își traduce mînia și nemulțumirea în felul său. Pe Facebook, în poveștile despre politică și cu prietenii, în retragerea conturilor de la băncile austriece, în ocolirea benzinăriilor OMV (în care și guvernul român deține o parte!), în redeschiderea dosarului privatizării PETROM, în proteste de tot soiul, în revolte față de felul în care continuă exploatarea lemnului.
O stare de nemulțumire și de protest se acumulează cu fiecare zi și din cauza atitudinii lălăite a președintelui Klaus Iohannis. În loc să încerce o explicație publică, să își asume răspunderea și să clarifice întrebările presei în legătură cu inexplicabilă sa întîlnire cu direcțiunea OMV din 21 noiembrie, dar și în legătură cu discuțiile purtate la Atena cu șeful Guvernului de la Viena, el a înghesuit decontul unei situații revoltătoare pentru populația României în răspunsul la o întrebare plasată între alte întrebări la o conferință de presă simulată cu președintele Confederației Elvețiene.
În rest, mucles!
Asta nu-i responsabilitate și nici seriozitate! Este un furat de căciulă în văzul tuturor care nu face decît să contribuie la acumularea de nemulțumire.
Ce să mai zicem de guvernul României. Prim-ministrul este atît de departe de subiect încît poate spune că nu-i dosarul său. El nu poate fi acuzat decît de necunoaștere și amatorism. Ministrul de Externe, la fel, dar mult mai rău, dar mai periculos și mai lustruit. Ministrul de Interne Lucian Bode abia că pune sare pe rana nepriceperii noastre și în jocul european și ne arată cu ce orbete politic și diplomatic încercăm să ieșim în lume.
După toate semnele, plutonul românesc în bătălia pentru Schengen rămîne același. Președintele nu dă semne că ar presa să schimbe pe cineva. Asta și face ca speranțele să ne intră la apă și, pe măsură, nemulțumirea populației să crească.
Refuzul ofensator în cazul aderării țării noastre la spațiul Schengen a devenit o fisură periculoasă. Este ca un drum de pămînt pe care te duci cum poți și, dintr-o dată, partea carosabilă se crapă. Se cască o groapă în care te scufunzi cu automobilul, cu bicicleta sau căruța, cu ce-i fi fiind, și te trezești amenințat, blocat, încremenit, șocat și cuprins de o furie a neputinței.
Valul de nemulțumire crește și cere un conducător. Sigur Iohannis nu-l reprezintă. Un purtător de steag arată și se poartă altfel. Un rostitor de mesaj clar vorbește cu poporul pe șleau. Mînia și nemulțumirea se umflă în fiecare zi (în ciuda faptului că un pachet de canale media subordonate puterii se fac că plouă), dar purtătorul de steag nu apare. AUR a fost între primele partide care a încercat să preia această energie și să o încadreze în comportamentul său cu iz patriotic. Degeaba! PSD-ul o lălăie. Marcel Ciolacu nu depășește condiția de pupincurist politic la Bruxelles. El dă semne că este gata să pună partidul pe calapodul bruxellezilor și al americanilor numai să nu fie hîșîit din scaunul de președinte al partidului. Poate îl acceptă să candideze și mai departe.
Generalul Nicolae Ciucă și-a fumat încrederea. După PNL nu mai merg nici caprele. După USR, geaba se mai ascund „băieții„ și bunicii cu vipușcă.
Cine să poarte steagul revoltei?
Ca într-o ironie a sorții, în fruntea valului de nemulțumire s-a așezat campania postului Realitatea Plus TV. Cu Laurențiu Botin, primitiv și grobian, și cu una dintre cuconițele Păcuraru a lansat o petiție în care amestecă milioanele cu zecile de mii de susțineri pentru răscumpărarea PETROM. Amatorismul indivizilor face ca pretenția să sune prost.
Fac partid dintre aceia care au susținut acest lucru cu oarece vreme înainte de refuzul Austriei în dosarul Schengen și de campania lansată de Realitatea Plus. Drept pentru care o și susțin. Dar nu așa, nu cu țipete, cu grosolănii și cu păpuși și/sau condamnați. Patronul postului este pe lista condamnaților și la nu știu cîte zeci de amînări (peste 0) al unui alt proces penal (numai Radu Mazăre îl întrece!) și el, cu Păuneștii, cu Udrea și cu Laurențiu Botin pe post de trompetă vor să conducă acest val de revoltă și să îi dea un sens justițiar.
Subscriu și eu la desecretizarea contractului de privatizare a PETROM, esențială în descifrarea aranjamentelor româno-austriaco-ruso-europeano-bruxelleze. Sînt și pentru aplicarea strictă a legii. Dar nu isteric și nu ca la balamuc! Tonul Ancăi Alexandrescu duce revolta (în ciuda informațiilor vehiculate) la o portiță de mahala.
Ceea ce în loc să dea sens fîsîie o energie publică și un prilej de deșteptare.
Cornel Nistorescu/ http://cotidianul.ro/
