Cine l-a mai felicitat pe Nole: „Este destul de înfricoșător să cred”

  • Postat în Fapt divers
  • la 30-01-2023 11:52
  • 191 vizualizări
Cine l-a mai felicitat pe Nole: „Este destul de înfricoșător să cred”
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Cine l-a mai felicitat pe Nole: „Este destul de înfricoșător să cred”

Australianul Nick Kyrgios și spaniolul Carlos Alcaraz au fost printre primii care l-au felicitat pe Novak Djokovic pentru al 10-lea trofeu la Australian Open al 22-lea Grand Slam al carierei.

„Haha, v-am spus eu, am creat un monstru. Bravo, Nole Djokovic, am stat în fotoliu și m-am bucurat de tot showul”, a scris Kyrgios pe Twitter, care a pierdut anul trecut finala de la Wimbledon în fața lui Nole.

„Novak va ajunge cu ușurință la 28 de turnee de Grand Slam”, a mai scris Kyrgios.

„Felicitări Novak Djokovic pentru câștigarea Australian Open și pentru locul 1 în lume. Le meriți pe deplin. Sper să ne vedem în scurt timp pe teren”, a transmis Alcaraz.

Un mesaj de felicitare pentru sârb a fost postat ulterior și de Roger Federer.

„Încă un efort incredibil din partea ta! Felicitări”, a fost mesajul lui Federer pentru fostul său mare rival.

Mardy Fish și Andy Roddick, doi dintre marii jucători americani din ultimii 20 de ani, au vorbit la superlativ despre Novak Djokovic.

„Felicitări Novak Djokovic. Nu vom mai vedea niciodată un alt jucător ca el atâta timp cât vom trăi. Sper că v-ați bucurat cu toții să îl priviți”, a scris Mardy Fish pe Twitter.

„Este destul de înfricoșător să cred că nu l-am văzut niciodată pe Novak jucând atât de bine ca în ultima săptămână. Atât de dominant… Acum sper că Rafa va fi sănătos și apt pentru Roland-Garros. Ar fi foarte distractiv să-i vezi concurând unul împotriva celuilalt pentru al 23-lea Grand Slam. Trebuie să sperăm și să-l felicităm pe Novak!”, a scris Andy Roddick pe Twitter.

http://cotidianul.ro/