Cinste profesorilor! Prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie. Se declanşează greva de avertisment şi în învăţământul superior
Luni este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord. În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.
Este cea de-a treia grevă de mare amploare din învăţământul românesc, dn ultimii 30 de ani, celelalte desfăşurându-se pe parcursul a 5 săptămâni şi 3 săptămâni, potrivit sindicatelor din educaţie....