Ciolacu promite în stânga și în dreapta
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, se comportă deja ca un premier și promite măsuri guvernamentale importante. Social-democratul s-a întâlnit cu reprezentanții industriei de film din România și le-a promis acestora că Executivul se va implica serios în finanțarea cinematografiei.
”Astăzi am stabilit împreună cu cei mai puternici reprezentanți ai industriei de film din România toate detaliile pentru repornirea schemei de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice. Vom plăti toate sumele rămase restante în urma acțiunilor total inoportune din trecut ale miniștrilor USR, care n-au avut de făcut altceva la guvernare decât să blocheze o sursă de imagine extraordinară pentru România.
Toate țările din jurul nostru au astfel de mecanisme prin care să atragă producătorii de film de prestigiu. Este timpul ca și România să revină în prim-plan și să reînceapă să investească în industria cinematografică”, scrie Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu va deveni premier, la finalul lunii mai, după finalizarea rotației guvernamentale și votul din Parlament pentru învestirea noului Guvern.
Cotidianul RO