Ciolacu și Predoiu o scaldă istoric
Am sentimentul că ministrul, premierul și Cătălin Predoiu încearcă o șmecherie. Să ne liniștească. Ministrul este ferm și ia măsuri. Ministerul ne-a anunțat că a destituit patru polițiști de la Constanța (mai mult sau mai puțin responsabili în cazul consumatorului de droguri Vlad Pascu. Ciolacu a zis: ”Din păcate, prin modul în care au acționat, dar și prin comportamentul ulterior, anumiți polițiști au devenit complici morali la crimă”.
Complicitatea morală trece. Nu taie din salariu și nici din pensie. Ești de vină, dar nu pățești nimic. Eventual, îți mai aduci aminte la spovedanii!
Și ca să ne liniștească, să pară ferm și să scape cu obrazul curat, Marcel Ciolacu a mai zis:
„Vreau să îi transmit domnului ministru Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos. Este responsabilitatea domnului ministru și a colegilor să ia toate măsurile necesare pentru ca oamenii să aibă încredere în România, legea este egală pentru toți”.
Ce să înțelegem din asta? Că pînă la declarația premierului, ministrul de Interne și șefii Poliției nu aveau mînă liberă? Că polițiștii supraveghetori ai comerțului de droguri nu erau chiar liberi? Trebuiau să raporteze și să ceara aprobarea? Aveau cumva nevoie de acordul superiorilor? Dacă traficantul era mai acătări, trebuia tolerat? Se producea o selecție?
„Corpul de control face verificări la IPJ Constanța. Pe baza datelor preliminare, ofițerii Corpului de control au constat posibile fapte de natură penală săvârșite de polițiști – doi subofițeri și un ofițer. Va fi sesizat Parchetul Tribunalului Constanța în cazul celor trei ofițeri (…) Vor fi eliberați din funcție adjunctul șefului IPJ Constanța, șeful Biroului Rutier Constanța, șeful Poliției Mangalia și șeful Biroului de Poliție Vama Veche”, a spus Ionescu Eduard, reprezentant al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a MAI.
Merită să cercetăm pentru a afla cum a făcut Cătălin Predoiu curățenie „de sus pînă jos”. Amînă pe săptămîna viitoare. A obosit la întîlnirea cu omologul austriac.
Doi polițiști s-au întors pe funcție, doi merg la pensie. Adică au mermelit-o. Una este că l-ai demis și alta că a demisionat? Demisia este o despărțire amiabilă. Destituirea este o sancțiune. Trebuie să fie însoțită de argumente, de probe. Alfel, cîștigă în instanță și revin. Probele pot impune un dosar penal. Demisiile sunt onorabile. Revenirea pe funcția veche este comună. Iubiților, v-am pupat! Ne vedem la o bere! Sau la iarnă! Cînd lipsa de polițiști se va accentua în baza demisiilor, se mai pot întoarce chiar de la pensie. Pot fi rechemați mai pe la margine. Tăceți și voi din gură și o rezolvăm! Vă aducem pe la pompieri, la jandarmi și mai vedem! Stați și voi pitiți pentru o vreme. Ce să facem? Asta este, a căzut măgăreața pe voi! Stați cuminți pentru o vreme și nu ziceți nimic despre ce știți. Cine, ce, cum, nu este treaba voastră! Nu știți nimic. Luați și voi poziția prostului. Nu știm nimic, noi n-am auzit, n-am văzut, n-am băut, n-am luat, n-am dat. Și mai vorbim!
Ciolacu a zis că taie în carne vie. Curaj, nu glumă. Super fanfaronadă! Adică, frecție. De cînd taie în carne vie, se duc naibii și mai multe. În loc de tăieturi în carne vie, facem bătături. În loc să taie din aparatul bugetar, guvernul face promisiuni de majorări salariale. La Finanțe.
Și ce zice Predoiu? Construiește o nouă argumentație convenabilă. Un fel de bla-bla!
„Trebuie s-o fac profesionist ….. lanțul cauzal….. să facem o listă ……să nu joc politic acest subiect ……. nu vreau să paralizez acest sistem prin măsuri emoționale ….. paralizez un sistem”.
Bănuiți ce urmează?
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.