Un coleg de redacție mi-a propus un titlu pentru știrea despre prezența lui Klaus Iohannis la Indagra. Suna cam așa: „Klaus Iohannis a luat-o pe cîmpii“. Jocul de cuvinte nu era rău: poate că ironia era chiar meritată, dar era nedreaptă în cazul prezenței sale la Indagra. Iohannis o ia pe cîmpii atunci cînd se duce în tot soiul de călătorii și vizite inutile, la Miami, în Madeira, la ONU, ca să fie văzut, sau la te miri ce întîlnire internațională aleasă pentru a vedea de fapt un concert mai acătării (vezi o vizită la Salzburg).

La Indagra, nu. Este singura expoziție românească la care merita să meargă. Trebuia să o facă. Este singura expoziție la care, dacă n-ar fi fost atît de mălăieț și de adormit, ar fi putut să organizeze o reuniune internațională pe tema potențialului alimentar și ecologic al Estului european (sau ceva de genul acesta) și la care să invite șefi de state, de guverne, din Est și din Vest. La Indagra este locul în care ne putem mîndri cu România. La Indagra se poate vedea ce se poate produce mai bun și mai bun în țara noastră. Ceea ce alții, oricîtă tehnologie, aparatură și organizare au, nu pot să facă nici morți. Ţara noastră nu poate face o altă expoziție de senzație de proporțiile acesteia nici dacă ar strînge într-un loc tot ce-au furat țiganii din restul Europei. Nici dacă s-ar chinui să pună la cale una de mașini, tot n-ar izbuti mare lucru. Renault nu este interesat de o mega-expoziție în țara mîinii sale de lucru. Și dacă ar fi, tot n-ar putea rivaliza cu Salonul Auto de la Paris. Și în toate celelalte domenii situația este la fel. Am putea organiza eventual un tîrg internațional de cabluri auto, sau unul de haine cusute în România. Dar ceva atît de important, de deschis, de necesar, de greu de egalat pe aiurea, în care să arătăm și performanță, dar să primim și oferte de utilaje și tehnologie, nu. Agricultura este singurul mare domeniu în care putem conta, în care am făcut progrese, cele mai multe numai pe barba țăranilor și a oamenilor de afaceri care s-au opintit pe cîmpuri și, cu mijloace cumpărate fără sprijinul statului, s-au întors la trecutul strămoșilor lor. Oricît sunt Anglia de Anglie și Germania de Germanie, pămînturile lor nu vor rodi tomate, ardei, fructe sau alte legume cu un asemenea parfum. Și oricît de tari și de dotați ar fi, cîrnați și mezeluri ca în Transilvania nu vor face. Și dacă acesta ne este norocul, dacă și de la pămînt ne putem face drumul prin Europa, de ce să nu ne bucurăm, de ce să nu ne lăudăm și de ce să nu facem din asta o marcă, un mare tîrg internațional, o preocupare guvernamentală, o pledoarie prezidențială etc.?

Cînd i-ați văzut pe cei doi Cocoșilă din fruntea României pe la țărani, prin fabricile de unelte, pe la producători sau prin livezi? Deutsche Cocoșilă umblă prin străinătate și se plimbă pe la reuniuni simandicoase, iar celălalt Cocoșilă de la Guvern umblă numai pe unde nici el nu știe unde se află și nici încotro vrea să ajungă.

Este pentru prima dată cînd într-o ștearsă carieră politică președintele României se duce unde trebuie. La ceva legat de talpa țării, la ceva care ține de specificul României, într-un loc în care poate face bine. Nu cu arătatul cum se aruncă paltonul, nu cu aranjatul șuviței de păr cînd adie vîntul, nu cu onoruri și covoare roșii. Semnalul președintelui României, pledoariile sale repetate și apăsate pentru sprijinirea domeniului, onorarea cu o simplă prezență a celor care ne fac hrana și ne sunt mîndria contează.

L-ați auzit pe Klaus Iohannis vorbind despre România împovărată de producția alimentară și de proastă calitate venită din străinătate? L-ați auzit pe Cocoșilă de la Guvern tunînd pe seama producției de mîncăruri de mîna a doua și întinzînd respectuos mîna țăranului român? L-ați auzit pe vreun politician cu ifose, de la Cameră, de la Senat, de la partide de șmecheri ca Băsescu propunînd o soluție care să valorifice potențialul pămîntului românesc și să dea de lucru la milioane de țărani care nu știu pe calculatoare, nu știu să facă nici ceasuri și nu vor să facă nici autoturisme și cabluri pentru ele? Spania culegătorilor și Italia muncitorilor agricoli au fost vreodată chemate acasă la un proiect? Le-a arătat cineva o lumină, un plan, o preocupare?