(facsimil „Lista Comitetului Cetățenesc al Democrației Timișorene”)

PROCLAMAȚIA FRONTULUI DEMOCRATIC ROMÂN – 21 Decembrie 1989

Din însărcinarea Comitetului de acțiune al Frontului Democratic Român, dăm citire următoarei proclamații:

I. Frontul Democratic Român este o organizație politică, constituită la Timișoara, pentru a realiza un dialog cu Guvernul Român în scopul democratizării țării.

Frontul Democratic Român condiționează începerea acestui dialog de demisionarea președintelui Nicolae Ceaușescu.

II. Propunem Guvernului Român ca bază de discuție următoarele revendicări:

Organizarea de alegeri libere.

Libertatea cuvântului, a presei, a radioului și a televiziunii.

Deschiderea imediată a granițelor de stat.

Integrarea României, în rândul statelor care garantează și respect drepturile fundamentale ale omului.

Eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și dizidenților politici din România.

Revitalizarea economiei naționale.

Reforma învățământului în spirit democrat.

Dreptul de a manifesta liber.

Libertatea reală a cultelor religioase.

Îmbunătățirea asistenței medicale și a alimentației publice.

III. Referitor la evenimentele din Timișoara:

1. Cerem cu fermitate să fie trași la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în Popor.

2. Cerem restituirea decedaților pentru a fi îngropați după datină, cu doliu național.

3. Cerem eliberarea imediată a tuturor celor arestați în urma manifestației.

4. Cerem încetarea, pe viitor, a oricăror represalii asupra participanților la demonstrațiile de la Timișoara.

5. Cerem autorităților recunoașterea oficială a Comitetului de acțiune al Frontului Democratic Român, înființat la Timișoara, și inițierea unui dialog.

6. Mulțumim colectivului Teatrului Național din Timișoara pentru sprijinul acordat.

IV. Frontul Democratic Român adresează țării întregi următoarea chemare:

1. Cerem întregului Popor Român să ni se alăture în lupta noastră dreaptă

pentru democratizarea țării.

2. Formați în toate orașele țării, în întreprinderi și în instituții, Comitete ale Frontului Democratic Român, care să asigure coordonarea mișcării de democratizare națională.

3. Revendicati drepturile constituționale în mod pașnic și fără violență!

4. Intrați în grevă general începând de azi, 21 decembrie 1989, până la victoria finală, cu excepția sectoarelor de bază ce nu pot fi întrerupte.

V. Frontul Democratic Român mulțumește tuturor celor ce au fost, sunt și vor fi alături de noi. Sursa

BALCONUL OPEREI, Timișoara, 20 decembrie 1989

Primele discursuri libere din Balconul Operei:

Transcriere înregistrare:

00:00 Lorin Fortuna (se aude slab): Cetățeni ai Timișorii!

00:02 Urale

00:11 Lorin Fortuna: (neînțelegibil) toată țara! (urale, Scandări: „Azi în Timișoara, mîine-n toată țara!”)

00:44 Lorin Fortuna: „Liniște, vă rog! Cetățeni ai Timișorii, cei pe care ne vedeți aici ne-am constituit într-un comitet de acțiune al Frontului Democratic Român. (urale) Drepturile și libertatea se cîștigă în mod organizat. Fără violență! (Scandări: „Fără violență!”) Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeți vitrine, nu provocați încăierări, nu atacați armata! Armata colaborează, ați văzut. (urale, Scandări: „Armata e cu noi!”) Așteptăm să vină reprezentanții autorităților să discutăm în mod organizat cu ei. (urale, strigăt: Noi sîntem poporul! Scandări: „Jos cu Ceaușescu!”) Cetățeni ai Timișorii! Prima condiție pe care o punem guvernului român este jos familia Ceaușescu! (urale, Scandări: „Jos cu Ceaușescu!”) Dar pentru aceasta vom lupta pașnic, pașnic, nu uitați, pașnic. A doua condiție cerem: eliberarea imediată a arestaților! (urale, cineva strigă „unde ne sînt morții?”). A treia condiție, a treia condiție: identificarea morților. (urale) Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timișoara! În genunchi, toată lumea! În genunchi! … Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc! (glasuri răzlețe în mulțime: Armata să stea pe loc! Se face relativă liniște).

04:24 Glas în depărtare: șobolanii au întins-o! Șobolanii au întins-o!

04:28 Glas în depărtare: Pe Bălan l-o închis (?) Radu Bălan e aicea

04:38 Glas puternic: Să vină aici!

04:39 Alt glas: Să vină vinovații aicea! Să vină vinovații, vinovații să vină aicea!

04:45 Scandări: „Bălan!”

04:56 Scandări: „Jos cu Ceaușescu!”

05:12 Bărbat: Moarte criminalilor!

05:13 Lorin Fortuna: Vă rog să vă organizați acuma pe întreprinderi. Fiecare întreprindere, mare sau mică, să-și constituie comitetul de acțiune al Frontului Democratic Român. (urale) Vă rog. Comitetele care se înființează rămîn permanente din acest moment și țin legătura cu noi. Pînă vor veni autoritățile. Voi da cuvîntul și altor membri din comitet. Un reprezentant al citadelei Electrotimișului (urale)

05:55 Ioan Chiș: Dragi compatrioți. Nu am crezut niciodată să ajungem aici. N-am crezut că există între noi atîta forță. Nu sîntem pregătiți ca să facem și să nu se întîmple nenorocirile care s-au întîmplat. Pentru asta, pentru prima problemă, solicit din partea Comitetului Județean, solicit a lua cuvîntul pe tovarășul Radu Bălan (urale, se aude scandare slabă: „Bălan!”). Poate, poate că unii se gîndesc la tovarășul Matei (huiduieli; Bărbat: vorbește aiurea). Vă rugăm să vă păstrați calmul și să așteptăm (Scandări: „La județ!). Îl așteptăm pe Bălan (glas: să vină Bălan). Atît. Nu putem să ne repezim, trebuie să fim foarte calmi și liniștiți. Așa cum am fost astăzi. Vă mulțumesc!

07:34 Lorin Fortuna: Din partea intelectualilor din Timișoara. Se va prezenta singur. (urale, aplauze)

07:45 Claudiu Iordache: Mă numesc Claudiu Iordache și sînt scriitor român (urale). Sînt mîndru de forța și curajul cu care demonstrați în legătură cu niște drepturi care vă lipsesc de zeci de ani (urale). Sînt mîndru că am uitat de frica care ne-a marcat pe noi atîta timp și pentru că am venit aicea pentru ca în mod pașnic să ne exprimăm revendicările de ființe libere! (urale, scandări: „Libertate!”). Așa trăiește forța unui popor! În acest moment vorbiți în numele întregului popor român! (urale) Întregul popor român așteaptă de aici mișcarea care să ne elibereze pe toți de spaime, de nesincerități (?) îngrozitoare prin care trebuie să trecem teferi (Scandări: „Azi în Timișoara, mîine-n toată țara!”) Uniți (?) nu ni se poate întîmpla nimic. Armata este a poporului român. Armata trebuie să ne apere! (urale, strigăte: criminalii!) Armata ne va apăra! Nu putem sfîrși că avem adevărul de partea noastră! Și adevărul este de partea noastră! Încercați să aveți curajul acestui moment [sfîrșit înregistrare] Sursa: Marius Mioc WordPress

Claudiu Iordache.

Timișoara, 20 Decembrie 1989

„Numai un om liber poate să-și transforme conștiința morală în acte generoase. Sclavii nu-și pot dărui decât speranța și tristețea!” (Eduard Pamfil). În 20 decembrie 1989, Timișoara se regăsește în actul maximei sale generozități. În toate întreprinderile, locurile de muncă au devenit locuri de adunare. Se mai așteaptă un ultim îndemn, și Dumnezeu îl dă! Ca în transă, oamenii pornesc dinspre periferii spre centru, dinspre dictatură spre democrație! În Piața Operei zeci de mii de timișoreni, alte mii învăluie Consiliul Județean. La ora 13,30 se forțează intrarea în incinta Operei și primii demonstranți ajung în balconul care va deveni statul major al Revoluției de la Timișoara. În timp ce trupele Armatei sunt retrase la ordin (nici urmă de fraternizare), cei dintâi oratori ai Revoluției își declină identitatea. (În primii zece, patru poeți!) În balconul Consiliului Județean, o formulă asemănătoare impune noi lideri. O oră mai târziu, la Operă se formează primul comitet de acțiune, condus de Lorin Fortuna. De la Consiliul Județean, o listă cu numele celor care alcătuiseră un comitet asemănător este înmânată consulului iugoslav la Timișoara. La Operă, chemați din balcon, vin pe rând reprezentanții marilor întreprinderi. La Consiliul Județean tratativele cu Constantin Dăscălescu nu duc nicăieri. La Operă se anunță întemeierea primei mișcări politice anti-Ceaușescu: Frontul Democratic Român. Se scandează continuu: Libertate! Libertate! Se declară Timișoara primul oraș liber de comunism, se declară greva generală pentru ziua următoare. Se fac apeluri către țară pentru a se alătura luptei Timișoarei. Dar Țara încă nu răspunde! Orașul rămâne izolat. O sută de mii de timișoreni se roagă pentru victorie. „Există Dumnezeu!” Se succed, pe rând, oameni care vorbesc Revoluției. Frontul Democratic Român organizează o gardă care timp de două zile și două nopți va apăra clădirea Operei. O delegație a Comitetului de la Consiliul Județean ia contact cu FDR, propunând concentrarea forțelor la sediul județenei de partid. Va avea, până la urmă, câștig de cauză soluția Balconului Operei. Un grup din conducerea FDR, în frunte cu Lorin Fortuna, se deplasează ceva mai târziu la Consiliul Județean, unde îi întâlnesc pe Cornel Pacoste și Radu Bălan, foști secretari pcr ai Timișului. Încep tratative pe muchie de cuțit. Este aproape miezul nopții. Secretarii amenință cu sancțiuni grave, dar li se răspunde cu demnitate. „Ce vreți?” Liderii FDR solicită listele morților și răniților; eliberarea celor arestați și restituirea trupurilor celor decedați către familiile lor; demisia lui Ceaușescu. Pacoste răspunde: „Sunt socialist prea vechi ca să mă mai schimb!” I se propune lui Radu Bălan să treacă de partea Revoluției. Acesta dă înapoi. Cum sosește vestea că familiile celor din Comitet urmează a fi arestate, le este smulsă asigurarea celor doi demnitari comuniști că o astfel de operație va fi sistată. La poarta Consiliului Județean, demonstranții, unii urcați pe un tab stingher, așteaptă. Se ia, într-un târziu, calea întoarsă spre Operă, nu înainte de sosirea primilor arestați, abia eliberați și susținuți pe brațe. Prim-ministrul Constantin Dăscălescu părăsește pe furiș sediul Partidului Comunist. La Operă mai ajung câteva zeci de demonstranți. Cu adevărat, noaptea punctului critic… Dar dimineața va găsi Opera apărată de scutul orașului întreg. Timișoara e deja liberă! Claudiu Iordache WordPress. Claudiu Iordache Facebook

CHIPURI DE MARTIRI TIMIȘORENI

Câteva dintre chipurile martirilor Timișoarei, ființe cărora dictatorul Nicolae Ceaușescu le-a luat viața înainte de Crăciunul lui Decembrie 1989, prin ordinele de tragere date nemijlocit!

Regimul criminal i-a numit „huligani, agenți străini, iredentiști, inamici ai socialismului glorios și ai partidului comunist român”. Au fost împușcați pe străzi, omorâți în spitale, arși în crematoriu, iar cenușa le-a fost aruncată într-un canal. Criminalii trăiesc și sunt bine. Nici până astăzi n-au plătit pentru crimele lor.

Portalul Revoluției – Lista eroilor martiri ai Timișoarei

Alexandru Grigoriu – „Eroii martiri în statistici”, carte tipărită la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

Sursa: Claudiu Iordache Facebook

32 de ani de la întemeierea primului partid antitotalitar din România: FRONTUL DEMOCRATIC ROMÂN.

O memorie nimicită.

Tăcere.

Continuă să vă fie ascuns că la Timișoara, în 20 decembrie 1989, a fost întemeiat (cu Nicolae Ceaușescu la putere!) primul partid antitotalitar din România, FRONTUL DEMOCRATIC ROMÂN, care a declarat Timișoara drept primul oraș liber de comunism al României, a declarat greva generală și a scris ProclamațIa Revoluției și primul ei manifest: A CĂZUT TIRANIA!, in limba română și limbile minorităților ce locuiau în Banat!

„Suntem în amiaza, incendiată de un soare văratec, a unui 20 decembrie 1989. În orele următoare se va încheia o experiență unică în cazuistica insurecțională a României: Întemeierea balcoanelor! Spații dintotdeauna privilegiate, puse exclusiv la dispoziția nomenclaturii, balcoanele au constituit tribuna și vitrina puterii! Într-un balcon s-a expus Ceaușescu și în ’56 și în ’89. Din balcon a vorbit el, în gregara limbă a oricărei dictaturi, propriului său popor, resemnat să îl tot vadă îmbrăcat pe regele gol, vreme de atâtea decenii. În balcoane s-a jucat, până la urmă, tot fastul găunos al unei autorități vide de sens și de conținut. În 20 decembrie, balcoanele au trebuit a fi cucerite ca niște Bastilii insolite ale românilor. Însemnate de destin au fost cele ce tronau trufașe deasupra consiliului județean și a Operei. Au fost luate cu asalt, aproape simultan, în miezul de ambră al acelei zile – ce a transformat, până la urmă, o revoltă într-o revoluție!

Balconul Operei! La ora 13, încă era păzit de către trupe regulate ale armatei. Mulțimea se adunase în piața cea mai încăpătoare a orașului, lăsându-se solidarizată în cea mai amplă revărsare de indignare a unei populații în sfârșit răzvrătită. Veniseră acolo mii de timișoreni, formând spontan o falangă ce înainta pas cu pas, strivind aproape de ziduri un pluton de soldați ezitanți, conduși de un ofițer acoperit de paloare. Deodată echilibrul s-a rupt! Noi am înaintat și militarii s-au risipit care încotro. Primii pătrunși în clădirea Operei au ajuns curând și în balconul ei. Nu voi uita niciodată uluirea celor sosiți acolo, având sub largul privirii covorul uriaș al unor chipuri transfigurate!

Clipe întregi am tăcut, cu ochii în lacrimi, înaintea respirației acelei mulțimi invincibile ce scanda încontinuu: „Jos Ceaușescu!”

Și pot spune că primul discurs al României a fost într-adevăr al ei! După care, noi, ceilalți câțiva, am rostit, pe rând, cuvântul exploziv: libertate! Dacă libertatea este o zeiță, ea trebuie să știe că nu a fost dorită ori adorată mai sincer și cu mai multă fervoare decât atunci, în acel douăzeci decembrie timișorean, însă cu o intensitate nu isterică, nu mimetică, nu lucidă, ci cu o devoțiune sfâșietoare! Dacă libertatea ar fi fost o femeie, atunci să ne-o imaginăm fericită când dorința devorantă a mulțimii a cuprins-o brusc într-o îmbrățișare fără sfârșit! Curând după acest moment, cei de sus au cerut celor de jos să participe, prin delegați, la coagularea primelor Consilii ale Revoluției. Și oamenii au început să sosească, formând din abundență acel prim Comitet a cărui conducere provizorie a avut-o întâiul sosit, Lorin Fortuna! A fost ales pe loc un președinte, etc… până la urmă o listă de persoane ce s-au angajat tacit să moară împreună. În douăzeci seara, din punct de vedere civic ei erau deja morți, iar familiile lor identificate și condamnate. După care, acolo, sus, au urmat căutări febrile ale unei formule de rezistență, ca și schițarea unui proiect politic alternativ, ca și încercarea, plină de stângăcii, de a-l pune în practică… de fapt, convulsii în dezvoltarea uimitoare a vegetației eroice a Revoluției. Numai că în acele clipe nu eram singuri.

Într-un alt balcon, își emancipa temeritatea o altă echipă de șoc, în tratative directe cu slugile dictaturii! Cele două balcoane vor comunica între ele câteva ceasuri mai tîrziu, din păcate într-o reciprocă neîncredere, ce va supraviețui până la capăt, mărind criza relațiilor. La Operă, în schimb, după ce cacofonia spontană s-a lăsat încet-încet forjată într-o stare de minimă coerență, grupul coordonator al miracolului de la Timișoara a simțit că este în stare să conducă o Revoluție!

În douăzeci, spre seară, în balcon a fost urcat un sac plin de bani! Cei de jos ni-l trimiseseră, parcă pentru a ne sugera să cumpărăm bunăvoința unui destin enigmatic. Pericolele continuau să fie copleșitoare. Instinctul de conservare odată abolit, a urmat o brutală detentă, generată poate de senzația fulgerătoare a trăirii unui altruism absolut. Două zile și două nopți oamenii Timișoarei au pus la dispoziția României viața și avutul lor, nu pentru a le reuși revolta, ci pentru a nu pierde șansa unei revoluții! Undeva în Europa de Est, într-un oraș tricentenar al ei, miile de români au ales de bună voie calea pătimirii, dar tânjind necontenit la libertatea lor. La Timișoara s-a prăbușit nu doar o tiranie națională, ci ultima faraonie europeană. Timișoara rămâne chiar locul unde a fost decapitată nu morga lui Ceaușescu, ci a dictaturii europene. Astăzi Europa își permite să uite asta, în timp ce România abia își mai amintește. Singură Timișoara simte încă în venele ei arsura lavei, acum reci, în care și-a îngropat amintirile…

Nopțile, mai ales, spaima devenea, pentru cei din balcon dizolvantă, istovitoare. Spaima aceasta ne amețea, ne îmbăta, ne isteriza. Pe culoarele luxoase ale Operei, candelabrele aruncau în toate părțile o lumină cadaverică. În douăzeci și unu spre douăzeci și doi, m-am văzut mort, o prezență lividă aruncată într-o nișă! Eram acolo, sub propriii mei ochi, o ființă calpă care a explodat. M-am contemplat îngrozit, clipe întregi, îmbrăcat cum eram, până la capăt, într-o soartă pe care o alesesem! Câteva zeci de ore astrale mai încolo, mi-a fost dat să aflu vestea că dictatorul fugise. Am reînviat, dintr-o dată, eu, ceilalți de lângă mine, simțind cum corpul meu vlăguit, martirizat, se lăsa inundat de sângele albastru al biruinței! Învinsesem, într-adevăr. Câștigasem dreptul la conștiință…

Se pare că între șaisprezece și douăzeci, Revoluția și-a căutat oamenii și nu i-a găsit! (Vocea Domnului către Isaia: „Caut omul care să se așeze în spărtură!”) Și totuși… Fortuna, Chiș, Bădilescu, Trăistaru, Eustațiu și Marcu, Marinescu, Oprea și Ciura, Savu, Munteanu, Florescu, Motica, Petrișor, Ivan, Grigoraș și Oancea… Oare ce vă spun aceste nume ale anonimilor Revoluției? E adevărat, nu i-ați întâlnit niciodată, decorați cu ecusonul invizibil al celor care au făcut ca balcoanele să existe. Gloria, puterea, gratitudinea pubică ignoră mai ales pe cei ce le merită, în același fel deconcertant în care o adevărată virtute nu pretinde nimănui recunoașterea a ceea ce este. Cu toate astea, deloc exhaustivă, această listă – într-o ordine a întâmplării – împreună cu aceea a morților, a răniților și a arestaților Revoluției, poate forma oricând un portret robot al Timișoarei din Decembrie ’89!

Refuzând să se recunoască în faptele Timișoarei, România își revarsă și pe mai departe sângele onoarei sale pe asfalt!”

(textul integral, imagini istorice și transcrierea discursurilor din Balconul Operei Timișoara din 20 Decembrie 1989, pe blog)

https://www.activenews.ro/