„În Timișoara românii continuă să plătească jertfă de sânge, împușcați de forțele de represiune. Mii de timișoreni sunt arestați și bătuți cu sălbăticie de către forțele de miliție și securitate. Partidul comunist român își trimite oficialii în fabrici și la locurile de muncă ale oamenilor, pentru a justifica represiunea, explicând că Timișoara a fost atacată de huligani și iredentiști, inamici ai socialismului glorios pe care partidul îl construiește pentru binele oamenilor. Zeci de mii de muncitori ascultă minciunile reprezentanților dictatorului, dar în mințile și sufletele lor cu toții știu Adevărul. Ei știu că acolo, în stradă, au fost copiii lor, părinții lor, soțiile și soții lor, cei care au fost bătuți, împușcați, omorâți, pentru singura vină de a fi strigat Libertate! În Institutul de Proiectări Timișoara, un român se ridică în picioare în timp ce directorul vorbește despre huligani și, cu un gest care-i împietrește pe colegii săi, îl întrerupe pe director și spune: „Nu este adevărat! E o minciună!” Directorul institutului, după un moment de șoc, îl numește trădător. Și în timp ce directorul rostește aceste cuvinte, afară se aude țăcănitul focului de armă automată și timișoreanul Claudiu Iordache vorbește din nou, arătând cu degetul spre fereastră: „Iată adevărul! Acolo, în stradă, nu sunt huligani, ci români care cer libertate! Și dacă puterea ar fi vrut să comunice cu ei, s-ar fi putut găsi o cale de dialog, dar disprețul ei pentru oameni a făcut-o să ordone foc și să ucidă! Nu în huligani trag acum forțele de represiune, ci în poporul Timișoarei!”

În ziua de 18 decembrie 1989, Timișoara s-a retras în adăposturile sale pentru a-și îngriji rănile și a-și număra dispăruții și morții. Afară s-au auzit focuri de armă, în diferite zone ale orașului, întreaga zi. Dar ce era mai rău încă nu venise: ceva ce avea să depășească în oroare chiar și acțiunile sângeroase din ultimele două zile.

La ordinul direct al Elenei Ceaușescu, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, ofițeri ai Securității sosesc la Spitalul Județean Timișoara și cer să le fie date trupurile celor morți. Doctorii, paralizați de teamă, nu îndrăznesc să se opună. Ofițerii de Securitate iau 44 de trupuri, ale celor care fuseseră uciși în ultimele două zile, le încarcă într-un camion frigorific și pleacă…

44 de trupuri ale eroilor Timișoarei sunt duse la București, la crematoriul Cenușa, unde sunt aruncate în foc și arse. În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 crematoriul funcționează fără oprire. Iar în dimineața zilei de 19 decembrie, cenușa Martirilor Timișoarei e dusă într-un loc părăsit de lângă București și aruncată într-o gură de canal.

A fost dovada supremă a josniciei celor doi dictatori, Nicolae și Elena Ceaușescu – ordinul lor criminal a fost înspăimântător, și a anunțat ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă istoria le-ar fi urmat la rândul ei ordinele: „Timișoara să fie rasă de pe suprafața pământului!”

„După revoluție, despre morții revoluției din Timișoara arși la crematoriu s-au spus o mulțime de baliverne, ba că ar fi agenți secreți români, ba că ar fi agenți secreți străini. Totul s-a bizuit pe minciuna precum că nimeni n-ar fi revendicat cadavrele dispărute din morga spitalului județean.”

„După ce cadrele Ministerului Apărării Naționale și ale trupelor de la Securitate și de la Ministerul de Interne au deschis focul asupra mulțimii, pe 17 decembrie 1989 s-a înregistrat cel mai mare număr al morților la Revoluția din Timișoara. Gloanțele au secerat 65 de vieți, iar 224 de persoane au fost rănite prin împușcare. Medicii lucrau, în acel decembrie însângerat, la foc automat. Morga Spitalului Județean era plină de cadavre, iar imaginile erau apocaliptice.

„Condițiile au fost groaznice. Erau inși cu plăgi impușcate, cu arsuri de intrare, cu explozie la ieșire, erau plăgile craniene, cu deformări de fizionomie”, a relatat Alexandra Enache, directorul Institutului de Medicină Legală din Timișoara, fost medic rezident la Morga Spitalului Județean în 1989.

„Singurul mod de a scăpa de cadavre era incinerarea, dar această activitate se putea realiza doar la București, unde se afla unicul crematoriu uman din România. Cu tot riscul pe care îl implica o asemenea acțiune și în total dispreț față de cultul morților și de familiile îndoliate s-a hotărât incinerarea lor. Dispoziția a fost trimisă la Timișoara generalilor Constantin Nuță, Mihale Velicu și Emil Macri, conducătorilor forțelor M.I. Generalul Nuță a ordonat conducerii Miliției Timiș să se ocupe de ridicarea cadavrelor din morgă și transportarea lor la București” – procurorul Romeo Bălan.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 s-a pus în aplicare „Operațiunea Trandafirul”, prin care oamenii uciși de armată pe 17 decembrie să fie luați din Morga Spitalului Județean. Cadavrele ar fi urmat să fie transportate la București și să fie incinerate la Crematoriul Cenușa, apoi era prevăzut să se lanseze zvonul că dispăruții ar fi fugit din țară.

Pentru a se putea „lucra” în liniște, s-au stins becurile din curte, iar geamurile saloanelor au fost acoperite cu perdele. În aceea noapte, milițienii au încărcat peste 40 de cadavre.

„Generalul Emil Macri, aflat la Timișoara, luase legătura cu Gheorghe Ganciu, fost ofițer de securitate, care îndeplinea funcția de controlor cimitire în București, pentru a rezolva problema incinerării. Acesta împreună cu col.Ioan Baciu s-au deplasat la șeful crematoriului Iosif Emilian-Zamfir, fost ofițer de securitate. Aici au organizat incinerarea. Nu au existat aprobări din partea consiliului popular, nu au existat certificate de deces, nu s-a completat registrul crematoriului”, procurorul Romeo Bălan.

Au fost chemați la lucru toți angajații crematoriului, care au primit câte 2.000 de lei, cu condiția să semneze că nu vor divulga secretul operațiunii. În dimineața de 20 decembrie, patru pubele cu cenușă au fost duse pe raza localității Popești-Leordeni și au fost deșertate într-o gură de canal. La revenirea în Timișoara, șoferul, care nu știa ce a transportat, a fost trimis să spele izoterma.

Pentru a șterge complet urmele, s-a ordonat distrugerea întregii documentații privind victimele. Pe 22 decembrie au fost arse toate documentele medicale întocmite de ofițerii criminaliști, inclusiv filmele foto care au fost realizate. Nici după căderea lui Ceaușescu cei implicați în acțiunea de la Timișoara nu au denunțat cele întâmplate. În aceste condiții, rudele disperate au început să-și caute singure morții.”

„Imaginile din videoclipul cenzurat de YouTube sunt filmate în data de 18 Decembrie 1989 (nu în 16) la Catedrala Ortodoxă din Timișoara, seara în intervalul 17.00 – 17.45. La lăsarea întunericului a început să curgă sânge! Catedrala nu era obiectiv militar, nu era instituție publică, nimeni nu o devasta! Nu exista motiv pentru forțele represive de a ucide! Aici au fost crime fără justificare făcute de regimul comunist și slugile lor militare!” (sorinbogdan.ro)

„Spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata, dar n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: „plaga impuscata” sau „plaga impuscata transfixianta”.

Unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. povesteau ca securistii au vrut sa-i impiedice pe medici sa-i trateze, insa acestia nici n-au vrut sa auda de asa ceva. dr.mogosanu ne-a spus ca nu le-a permis, deocamdata, celor de la securitate sa-i ancheteze pe raniti, insa se temea ca nu va putea sa-i opreasca prea mult timp.

Intreaga sectie ati era plina de raniti. cred ca am vazut cel putin 40. am vrut sa coboram la subsol, sa mergem sa vedem cate cadavre de oameni impuscati sunt la morga, insa am fost opriti pe culoarul care dadea spre intrarea la morga de un alt securist si n-am insistat. am iesit din spitalul judetean si am plecat pe jos spre strada cluj. n-am fost in stare sa scoatem un cuvant pana am ajuns prin dreptul caminelor studentesti. eram coplesiti de ceea ce vazusem.

Pe strazi, simteai o tensiune aproape insuportabila. oamenii erau incordati, insa puteai observa o hotarare ciudata in privirile lor, care iti dadea incredere. stiau ca am pornit cu totii pe un drum fara intoarcere. dupa noaptea care trecuse, nimic nu mai putea fi la fel.

Informatiile circulau cu o viteza incredibila, sub forma de zvonuri. am aflat rapid ca securitatea incepea sa adune cadavrele celor impuscati. la puscaria de pe strada popa sapca erau anchetati cei arestati in ultimele doua zile.”

„În după-amiaza zilei de 18 decembrie 1989, pe treptele Catedralei din Timișoara s-au adunat peste 100 de manifestanți, majoritatea tineri și copii. Cu lumânări aprinse în mână, tinerii cântau „Deșteaptă-te române!” și scandau lozinci împotriva regimului.

În fața Catedralei, spre primărie, era un dispozitiv de militari de la U.M.01233 Buziaș și de la Batalionul de grăniceri Timișoara. Vizavi de Catedrală se afla dispozitivul D1 al M.I., format din milițieni și trupe de securitate. Toți militarii din zonă erau înarmați și aveau cartușe de război.

Forțele de ordine au intervenit pentru împrăștierea demonstranților deși manifestația era pașnică, iar tinerii nu s-au dedat la acte de violență sau distrugere.

Procurorul Romeo Bălan a făcut public amănunte din dosarul Revoluției. „În jurnalul Diviziei mecanizate este notat în 18.12.1989. Ora 17.15. În fața Catedralei au apărut manifestanți cu lumânări care au refuzat să se împrăștie. Au fost somați, s-a deschis focul spre ei. Au fugit și s-au baricadat în Catedrală. Constatând că manifestația din centrul orașului continuă, Ion Coman i-a ordonat generalului Chițac să se deplaseze la Catedrală și să rezolve situația. Generalul Mihai Chițac, îmbrăcat în uniformă și înarmat, a dat ordin celor care comandau dispozitivele militare pentru împrăștierea demonstranților. Dispozitivele militare au deschis focul spre treptele Catedralei. S-a tras din două transportoare blindate. Majoritatea militarilor a trans foc de avertisment, dar s-a tras și direct spre manifestanți”, arată Romeo Bălan.

Au fost împușcați mortal Sorin Leia, împușcat de cordonul din fața Catedralei, Vasile Nemțoc, împușcat de un ofițer de miliție aflat în dispozitiv, și Ioan Măriuțac, împușcat dinspre dispozitivul de miliție și militari. Au fost răniți Crenguța Huțanu, Ioan Avram, Gliguța Avram, Gheorghe Popa și Constantin Băițan.

„Pentru cei împușcați mortal au fost cercetați în stare de arest preventiv un ofițer și doi subofițeri de miliție. Primul a fost scos de sub urmărire penală iar ceilalți doi au fost achitați de Tribunalul Militar extraordinar Timișoara…”, a explicat Romeo Bălan.

Pe canalul Youtube circulă de ani buni un filmuleț cu o înregistrare de la Catedrala, din timpul Revoluției. În titlul apare trecut „Timișoara 16 decembrie”. În realitate, imaginile au fost surprinse de operatorul Victor Popa în data de 18 decembrie 1989, exact când forțele de ordine deschid focul împotriva manifestanților care sunt adunați pe treptele Catedralei.

Medicul Lazăr Fulger ne spune că a operat șapte sau opt pacienți din cei 60 care au ajuns în acea perioadă la Spitalul Județean Timișoara. Dintre aceștia, are și acum în minte cazul unui tânăr de doar 17 ani, căruia îi plăcea să scrie poezii, care a ajuns la spital cu rinichiul distrus și intestinul gros și stomacul perforate de patru gloanțe. Chirurgul își amintește că „i-am îndepărtat un rinichi, operațiile au fost extrem de complexe și lungi, dar din păcate, la vreo șase – șapte ore, din cauza șocului hemoragic, pacientul a murit. Am păstrat cele patru gloanțe scoase de la acel tânăr, le mai am acasă într-un bol. Îmi aduc aminte că pe masa de operație îmi zice: «Domnul doctor, asta-i viață? Deci, asta a fost viață?»”.

După prăpădul din seara și noaptea de duminică, 17 Decembrie 1989, nici unui timișorean nu-i mai era indiferent ce se întâmplă în oraș. Nu numai că revolta se putea citi pe fețele tuturor, dar i se dădea și glas. Starea de spirit a timișorenilor, chiar și a celor care nu ieșiseră în stradă, se schimbase radical. Protestelor civice din zilele precedente, în care lumea nu-și pierduse speranța în posibilitatea soluționării unor revendicări pe calea dialogului, le luase locul o îndârjire care nu mai lăsa loc de întoarcere. Se povesteau adevărate grozăvii care se petrecuseră în seara și noaptea precedentă. Morții Timișoarei reușiseră să eclipseze celelalte nemulțumiri acumulate în anii de criză majoră a regimului. Principala revendicare devenise înapoierea morților, a răniților și eliberarea arestaților. În cursul dimineții, securiștii și activiștii de partid din întreprinderi, conducerile acestora, primiseră instrucțiuni să organizeze adunări cu muncitorii și prin orice mijloace să acrediteze ideea că manifestanții nu erau decât niște „huligani”, „provocatori” și „trădători” vânduți străinătății, care au distrus orașul și ale căror manifestări șovine trebuie condamnate. Dezinformările din recuzita securisto-comunistă nu mai erau crezute de nimeni, aceștia pierduseră controlul asupra angajaților, căci toată lumea știa de morți, chiar dacă nu se cunoștea numărul lor. La lozincile strigate până atunci, se mai adăugase încă una, mai teribilă decât toate: „NU PLECĂM ACASĂ, MORȚII NU NE LASĂ!” Timișorenii erau hotărâți să reziste în continuare împotriva represiunilor, deși se știau izolați de restul țării iar dincolo de porțile orașului nu se știa prea bine ce se întâmplă la Timișoara. Se născuse o solidaritate aproape incredibilă, pe care numai o disperare și o revoltă fără margini o poate da.

Trupurile morților Timișoarei erau furate acum 31 de ani, duse la București și arse. În mod cinic, operațiunea s-a numit ”Trandafirul”!

Pentru a șterge urmele represiunii sângeroase, Elena Ceaușescu, Emil Bobu și Tudor Postelnicu au ordonat ca trupurile celor uciși la Timișoara să fie luate din morga Spitalului Județean și aduse la București, pentru a fi incinerate. Operațiunea avea numele de cod „Trandafirul”. În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, pacienți și cadre medicale au văzut, de la geamurile spitalului cufundat în beznă, cum au fost încărcați morții într-o autoizotermă.

18 decembrie 1989. Elena Ceaușescu ordonă: „Trageți cu tunul în Catedrală, să terminați odată cu ea!”

Claudiu Iordache

18 DECEMBRIE 1989, TIMIȘOARA. OROAREA (II)