Claudiu Târziu cere PSD să îi demită urgent pe Gabriela Firea și Marius Budăi: Ciolacu să nu mai facă pe naivul!

  • Postat în Fapt divers
  • la 11-07-2023 07:47
  • 148 vizualizări
Claudiu Târziu cere PSD să îi demită urgent pe Gabriela Firea și Marius Budăi: Ciolacu să nu mai facă pe naivul!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Claudiu Târziu cere PSD să îi demită urgent pe Gabriela Firea și Marius Budăi: Ciolacu să nu mai facă pe naivul!

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, solicită demisia miniștrilor Familiei și Muncii, Gabriela Firea și Marius Budăi, și atrage atenția că la vârful „sistemului corupt și inert” despre care a vorbit Marcel Ciolacu se află chiar PSD.

„La vârful sistemului corupt și inert este chiar PSD. Marcel Ciolacu să nu mai facă pe naivul, că nu ține. PSD a condus cel mai mult timp România în ultimii 33 de ani, PSD și-a instalat oamenii în funcții-cheie, sub mandatul PSD s-au întâmplat toate aceste atrocități din dosarul Azilurile groazei. PSD are responsabilitatea politică și morală de a-i retrage din funcții pe miniștrii Firea și Budăi și de a cere iertare românilor pentru cele întâmplate”, a declarat Claudiu Târziu.

Lanțul de complicități din Voluntari este cât se poate de limpede, oricât ar încerca Gabriela Firea să nege acest lucru, iar în subordinea ministrului Budăi sunt două instituții cu competență directă în cazul centrelor sociale – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Cei doi nu mai pot continua să ocupe funcții de demnitate publică, după ce cazul „Azilurile groazei” a șocat și scandalizat opinia publică din România.

60m.ro – Știri de ultimă oră și ultimele știri online

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente