Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă a parlamentarilor UDMR de modificare a Codului de procedură penală, pentru transpunerea unei directive europene privind abordarea prezumției de nevinovăție și pentru prevederiprivind răspunderea magistraților.
”Din păcate în prezent, deși prezumția de nevinovăție este garantată de lege, acesta adeseori este nesocotit prin așa zisa «telejustiție» la care contribuie prin declarații tranșante magistrați sau materiale care provin de la organele de urmărire penală, fără ca împotriva acestora să se îndrepte statul”, se arată expunerea de motive care însoțește proiectul de lege.
Directiva europeană la care se face referire vizează următoarele drepturi: dreptul de a nu prezentat ca vionovat de către autoritățile publice înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, faptul că sarcina probei îi revine acuzării, iar orice îndoială rezonabilă privind vinovăția ar trebui să fie în beneficiul acuzatului, dreptul de a nu se autoincrimina, dreptul de a nu coopera și dreptul de a păstra tăcerea, respectiv de a fi prezent la propriul proces.
”Prezumția de nevinovăție pleacă de la premisa că sarcina probei revine acuzării, iar orice îndoială cu privire la vinovăție ar trebui să fie în beneficiul persoanelor suspectate sau acuzate (in dubio pro reo). Consecința acestui fapt este aceea că hotărârea instanței trebuie să se întemeieze pe probe astfel cum îi sunt prezentate, și nu pe simple acuzații sau presupuneri”, se mai arată în expunerea de motive.
Proiectul UDMR modifică și articolul 542 din Codul de procedură penală care se referă la acțiunea în regres a statului împotriva magistratului culpabil de comiterea unei erori judiciare sau de reținerea abuzivă a unui cetățean, situație consemnată de către o instanță internațională. În forma aflată acum în vigoare, ”acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii”.
În forma propusă de parlamentarii UDMR, acțiunea în regres a statului nu mai este condiționată de provocarea cu reacredință sau din culpă gravă a situației generatoare de daune. Mai mult, un alineat nou introdus la art. 542 stipulează că în cazurile de rea-credință sau neglijență gravă, fapta se încadrează la abuz în serviciu: ”Fapta persoanei care cu rea-credință sau gravă neglijență comis una din acțiunile care au condus la situația generatoare de daune constituie abuz în serviciu și se pedepsește conform art.297, alin 1”.
Proiectul, care a fost depus inițial în legislatura trecută, dar a fost clasat, va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este decizională în acest caz.
Din categoria:Politica