COMISIA PARLAMENTARA DE ANCHETA A FRAUDARII ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN 2009 LA FINAL!

Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 a ajuns la final, în condițiile în care multe dintre aspecte nu au fot lămurite, iar Laura Codruța Kovesi nu s-a prezentat l-a audieri, în pofida tuturor demersurilor făcute.

Șefa DNA, Codruța Kovesi, s-a apărat susţinând cu înverșunare că procurorii nu pot fi obligați să se prezinte la audieri într-o comisie parlamentară și a invocat o hotărâre a CSM şi o decizie a CCR. De asemenea, ea a declarat, în mai multe rânduri, că nu deţine niciun fel de informaţii și deci prezența sa la audieri nu se justifică.

Pe lângă concluzii, astăzi vor fi prezentate și propuneri privind modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte comisiile de anchetă.

Preşedintele Comisiei, Oana Florea, declara, de altfel, la începutul lunii august, că raportul final va cuprinde şi propuneri de modificare a legii, astfel încât puterile acestor foruri să fie sporite, dând ca exemplu F...