Pentru că în ultimele zile în mass-media au fost vehiculate o serie de informații mai mult sau mai puțin reale, FC Petrolul Ploiești face următoarele precizări:
Clubul nostru NU se află, în această perioadă, într-o procedură de monitorizare financiară specială impusă de catre Federația Română de Fotbal. Din contră, toate etapele monitorizării financiare care au vizat ACS Petrolul 52, pe parcursul ultimelor luni, au fost depășite cu succes și NU există, astfel, riscul unor posibile sancțiuni dictate impotriva clubului nostru care sa afecteze situația din clasament, așa cum eronat s-a propagat informația în spațiul media.Nu am ascuns, niciodată, faptul că ne-am confruntat cu dificultăți financiare și nu o vom face nici în continuare. Important este că de fiecare dată am gasit rezolvarea necesară pentru a depăși aceste probleme, iar parcursul sportiv al echipei noastre nu a fost afectat. Avem speran�...