În contextul apariției continue, pe rețelele de
socializare, a unor postări evident denigratoare la adresa clubului
nostru, ne vedem nevoiți să facem următoarele
precizări:
– Părerea fanilor a fost întotdeauna
importantă pentru noi, cu atât mai mult într-un moment precum cel
în care aniversăm Centenarul clubului nostru. În acest sens, în tot
ceea ce privește calendarul evenimentelor dedicate Centenarului au
existat consultări dese cu reprezentanții grupurilor de suporter
petroliști, iar toate materiale realizate cu această ocazie,
inclusiv tricoul special dedicat fanilor, precum și cel oficial de
joc ce va fi lansat în curând, au fost puse în producție doar după
ce a existat un consens general.
– În același timp,
atragem atenția asupra faptului că ne rezervăm dreptul să ne
îndreptăm pe căi legale împotriva tuturor celor care vor căuta să
profite de brandul Petrolul Ploiești și vor încerca, astfel, să
producă, să distribuie sau să comercializeze orice fel de materiale
legate de acesta. Reamintim faptul că, în acest moment, drepturile
de licență exclusivă ale mărcilor Petrolul Ploiești aparțin
clubului nostru, iar utilizarea lor fără acceptul clubului intră
sub incidența legii.
Înțelegem perfect și suntem de
acord cu diversitatea de opinii, la fel cum vom fi mereu receptivi
la sugestiile celor care ne ajută să aducem un plus pentru tot ceea
ce înseamnă comunitatea petrolistă.
Dar, într-o manieră constructivă și nu prin împrăștierea de informații eronate și defăimătoare!
Le mulțumim suporterilor care ne sunt întotdeauna alături
și le promitem că vom avea, în continuare, multe momente în care ne
vom bucura împreună!
Hai Petrolul!