Concert extraordinar la Sinagoga Neologă Sion: „Drum sonor prin sufletul lumii”, o călătorie muzicală între Ierusalim și Anzi

  • Postat în Mass Media
  • la 20-05-2025 17:59
  • 11 vizualizări
Concert extraordinar la Sinagoga Neologă Sion: „Drum sonor prin sufletul lumii”, o călătorie muzicală între Ierusalim și Anzi
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Sinagoga Neologă Sion din Oradea va găzdui, duminică, 26 mai, de la ora 19:00, un concert inedit intitulat „Drum sonor prin sufletul lumii”. Evenimentul marchează Ziua Ierusalimului prin muzică, limbajul universal care unește tradiții, culturi și generații.

Spectacolul propune o călătorie sonoră de excepție, din vechile rugăciuni evreiești până la vibrațiile melodiilor sud-americane, aducând în fața publicului o seară de armonie între rădăcini, visuri și speranță. Pe scena sinagogii vor urca soprana Esther Adam și chitaristul Juan Pablo Esmok Lew, reuniți sub numele Duo Libera, alături de invitații speciali Dávid Borzási (flaut) și Rezmuves – Ivan Robert (cantorul Comunității Evreilor din Oradea).

Prin acest concert, celebrăm Ierusalimul nu doar ca oraș, ci ca simbol al păcii și spiritualității. Muzica are puterea de a lega cerul de pământ și trecutul de prezent”, a transmis soprana Esther Adam, originară din Ierusalim și fondatoare a proiectului Duo Libera.

Format în 2022, Duo Libera este o colaborare între două personalități muzicale distincte: Esther Adam – soprană și compozitoare israeliano-maghiară, și Juan Pablo Esmok Lew – chitarist argentinian, compozitor și profesor. Cei doi artiști propun o formulă muzicală intimă și profundă, în care reinterpretează arii de operă, piese liturgice și compoziții sud-americane, într-un stil propriu, poetic și rafinat.

Lor li se alătură flautistul Dávid Borzási, cunoscut pentru versatilitatea sa în interpretarea muzicii contemporane și clasice, și cantorul Rezmuves – Ivan Robert, care va aduce în fața publicului rugăciuni evreiești interpretate cu o emoție aparte.

Evenimentul este organizat de Comunitatea Evreilor și JCC Oradea, în parteneriat cu Oradea Heritage. Biletele costă 15 lei și pot fi achiziționate la intrare, în limita locurilor disponibile.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente