Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Cinci zile care au zguduit lumea. Relatările unor martori oculari de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”!
Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie trei cărți de la Editura Meteor Press:
Cinci persoane norocoase și inspirate vor câștiga unul dintre cele trei volume ”Cinci zile care au zguduit lumea. Relatările unor martori oculari de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, de Nicholas Best, ce a apărut de curând la Editura Meteor Press și a fost lansată la Târgul de carte Gaudeamus 2017.
Despre carte:
O captivantă descriere a evenimentelor petrecute la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai 1945, când Mussolini şi amanta lui sunt executaţi de partizanii italieni, Hitler se căsătoreşte cu Eva Braun, apoi cuplul se sinucide, liderii nazişti flutură steagul alb şi războiul cel mai monstruos din istoria omenirii se apropie de sfârşit.
Numeroşi martori, între care unele persoane faimoase ale vremii şi altele devenite celebre în deceniile următoare – Jack Kennedy; Bob Dole; Henry Kissinger; Aleksandr Soljeniţîn; Roman Polanski; Joseph Ratzinger; Ezra Pound; Sophia Loren; Audrey Hepburn etc. – îşi amintesc în ce împrejurări au auzit acele veşti.
Cartea aduce în atenţia cititorului o serie de întâmplări extrem de variate, unele tragice şi oribile, altele emoţionante şi pline de speranţă, care redau atmosfera de o intensitate copleşitoare a acelor zile. Se bazează pe o documentaţie amplă, iar naraţiunea este pasionantă şi se citeşte ca un thriller.
Pentru a câștiga una dintre cele trei cărți, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:
Numiți alte două cărți lansate de Editura Meteor Press la Gaudeamus 2017?
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- câştigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorti prin intermediul Random.org, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 3 decembrie 2017, inclusiv, iar castigatorii vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi fiecare volumul ”Cinci zile care au zguduit lumea. Relatările unor martori oculari de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, de Nicholas Best.
Succes!
Concurs promovat pe Câștigă.net.