Ce își face omul cu mîna lui, cum spune o vorbă veche comunistă, se cheamă lucru manual.
Cam asta e concluzia emisiunii Hard Talk a lui Bogdan Aurescu, care a recunoscut că statul român e condus pe principii securiste, nu democratice. Hard Talk e emisiunea mea favorită, la care mi-am făcut școala de jurnalism (pe vremea lui Tim Sebastian), de unde faptul că l-am întrerupt de zece ori pe Ion Iliescu în 1997 cînd încerca să îmi explice că minerii s-au adus singuri la București și România e o democrație perfectă. Ca atare rar îmi scapă și azi vreun episod, iar moderatorul Stephen Sackur e educat la Cambridge și la Harvard Kennedy School, și a fost corespondent în toate zonele dificile, plus Washington, a făcut reportaje de război ca și corespondențe diplomatice de la Washington, pe scurt, e de mîna întîi.

Celor invitați de el li se face o mare onoare, dar onoarea vine cu riscuri.
În seria de gafe de proporții de la MAE, precum vizita lui Klaus J în Emirate în același weekend cu președintele sirian Assad, emisiunea lui Aurescu a fost dezastruoasă, și mai ales nenecesară, cel mai bine era dacă nu avea loc. Uneori PR-ul trebuie să ia asemenea decizii, numai un idiot își sfătuiește șeful să se ducă să spună în direct că are secrete și nu poate spune nimic, mai ales cînd toți ceilalți omologi spun. Nu pot să cred că nu i-a dus capul că se va vorbi de Ucraina.

Pe scurt, Sackur a scos la iveală că dacă România face ceva bun pentru Ucraina, ține la secret (desigur, la război pot exista justificări raționale, dar în democrații e mai greu să nu spui contribuabililor că dai cinci tancuri azi, țările care anunță ce echipament militar dau nu o fac ca să îi spună lui Putin, ci pentru că sunt obligate să justifice banii, gestul). În schimb dacă facem ceva critic față de Ucraina facem în public (ne agităm cu canalul după ce ani de zile nu am făcut nimic pe partea noastră, facem gălăgie cu limba română și cu preoțimea noastră, etc). Asta a vrut să demonstreze și a demonstrat.

Aurescu se putea apăra mai bine dacă răspundea că naționalitatea în secolul XXI este civică, nu etnică, și că în schimbul faptului că soldații ucraineni de origine română mor pe front contra lui Putin și pentru Ucraina ar trebui să aibă măcar drepturile lingvistice de pe timpul lui Gorbaciov… Ne luptăm cu imperialismul lui Putin cu armele civismului și democrației, nu cu naționalism de secol XIX, care pune bombe să-l elimine pe unul fără să țină seama că sunt zeci de civili în jur care vor fi răniți… Puteau să îi pună sub mașină, vorba aceea… Dar cum nu avem CNA, sau cînd avem nu reușim să-l apărăm de infractori (dovadă amenințările contra familiei lui Mircea Toma de săptămîna trecută), agresivitatea lui Ciutacu din Harkov și compania trece granițele. Nu mai contează subiectele pe fond, contează marele zgomot anti-ucrainean pe care îl fac televiziunile noastre, pe un ton mult prea agresiv (dincolo de limitele opiniei), deci facem lucruri bune (poate) în secret și urlăm contra pe față. Pe fond, e de înțeles dacă românilor nu le place evacuarea din mînăstirea Lavra a călugărilor subordonați bisericii de la Moscova, libertatea religioasă presupune și de ce biserică aparții (Moscova e o idee proastă din punctul nostru de vedere, dar tradițional nu putem ignora că există și o identitate ruso-ucraineană, combinată). Dar zilele astea în muzeele din New York a ieșit scandal că se schimbă naționalitatea unor pictori din ruși în ucraineni, și în entuziasmul muzeografilor au schimbat și pe un rus de origine armeană și l-au făcut ucrainean (cf New York Times)? E o competiție cine e mai pro-naționalism ucrainean, și noi am căzut la mijloc, și e greu de ascuns adevărul de care vuiește presa noastră, că România e mai degrabă anti-Rusia decît pro-Ucraina. Cel mai bine era dacă nu ne băgam în vorbă, că la ora asta nu stă nimeni să asculte temeiuri și justificări.

Dar asta e doar vîrful aisbergului. Din păcate, ca la toate asemenea emisiuni (MRU și Codruța Kovesi au fost înaintea lui Aurescu în ultimii zece ani, și fără să dea așa de rău în gropi tot au arătat același lucru) ce a ieșit la iveală e și mai rău. Aurescu a recunoscut, candid, că nu suntem o democrație, ci un regim paternalist, unde unii care știu mai bine conduc cum vor ei, fără transparență și fără să dea socoteală, că indiferent cine cîștigă tot ei conduc, deci nu au a se teme de ceva. Acesta e aliatul occidental România, o republică a serviciilor secrete, în care secretul e politică de stat, și lumea e de două feluri: inițiații, și ceilalți. Cît de inițiați sunt inițiații vedem din faptul că îl pot duce pe Klaus în același timp cu Assad undeva, mă mir că nu l-au urcat și în același avion, că- se știe- Emiratele, ca și Qatar- au un business class faimos, noroc că al nostru vrea avioane întregi, nu se mulțumește cu clasa întîi, ca amărîții de europarlamentari. Aurescu a arătat mai ales, fără să spună, cine e ministru de externe- poziție care merge de obicei la oamenii cei mai buni vorbitori, cu personalitate, cu un background de mare școală, etc- el. Aurescu e Kouchner al României? Un reprezentant al Sistemului, de nu mai înțelege nimeni de ce se luptă Sistemul cu Systema rusească, e o luptă fratricidă. Și Putin știe mai bine, și el apără interesele Rusiei și ale rușilor, de ales e ales și el, nu? Cît de bine merg democrațiile fără răspundere într-un război nu vrem să aflăm, dar aliații noștri sunt serios îngrijorați, că de la început am trimis elicoptere după avioane în dificultate de nu s-a mai întors nimeni la bază, pentru că nu respectăm protocoalele, nu suntem antrenați destul și banii de echipamente să nu mai vorbim unde s-au dus. Așa arată performanța militară a cui nu are transparență. Despre cea diplomatică, ce să mai spun? Ultima dată cînd au performat a fost cînd au eliberat pe ostaticii lui Omar Hayssam, care tot al lor era (și al lor).

Bineînețeles, pe partea de politică externă recrutarea e de sută la sută la partide (dacă s-a ajuns la universități ca la București să se creeze poziții de purtător de cuvînt pentru unii ca Bogdan Oprea, nici universitățile nu se mai pot exprima fără filtru !), ca atare Aurescu nu ar putea fi înlocuit de cineva din afara Sistemului. Dar totuși cum sistemul nu poate fi schimbat pînă la alegeri (nici după, decît în teorie), persoana Aurescu ar trebui să deconteze eșecurile. Refuz Schengen pe nepregătite, Assad și mărturie în direct la BBC, e prea mult, chiar pentru criteriile foarte joase ale Sistemului.

Cotidianul RO