Consiliul Județean Bihor a marcat un moment de referință în istoria sa, 2024 fiind anul cu cele mai mari investiții publice realizate până acum.
În cadrul unei conferințe de presă organizate pe 13 februarie, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, alături de directorul Direcției Tehnice, Filip Cheșeli, și șeful Serviciului Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, Ionuț Sărac, au prezentat bilanțul activității pentru anul precedent.
Portofoliul de proiecte aflate în derulare atinge valoarea record de 4,4 miliarde de lei (peste 880 de milioane de euro), iar investițiile finalizate în 2023 depășesc 1,7 miliarde de lei (peste 340 de milioane de euro). Domeniile vizate includ infrastructura rutieră, feroviară și de gaze, educația, mediul de afaceri, cultura și protecția mediului.
„2024 a fost un an record pentru investițiile în Bihor. Am reușit să finalizăm 51 de kilometri de drumuri județene, centurile Aleșd, Oșorhei, Sântandrei, Sânmartin, Nojorid și Beiuș, precum și proiecte strategice, cum ar fi Campusul Școlar Oradea sau Parcul Științific și Tehnologic. Continuăm să dezvoltăm județul în toate domeniile esențiale, iar aceste realizări sunt rezultatul unui efort comun,” a declarat Mircea Mălan.
Investiții finalizate în 2024:
- Centurile Oșorhei, Nojorid, Sântandrei, Beiuș, Aleșd și Sânmartin;
- 9 km din Inelul metropolitan Oradea, parte a unui proiect de 17 km;
- Parcul Științific și Tehnologic;
- Parcul de Specializare inteligentă din Ștei;
- Campusul Oradea;
- Peștera Stracoș, amenajată printr-un proiect european;
- Amenajarea de campinguri în Șuncuiuș, Bratca, Vadu Crișului și Dobrești;
- 16 platforme pentru depozitarea deșeurilor voluminoase.
Proiecte în derulare:
Infrastructură rutieră
- Construirea a 8 pasaje rutiere pentru fluidizarea traficului la intrarea și ieșirea din Oradea;
- 6 pasaje pietonale în zona metropolitană Oradea;
- Modernizarea drumului județean Tinca – Salonta;
- Inelul Metropolitan, lotul 2;
- Modernizarea drumului Padiș – Ic Ponor.
Infrastructură feroviară
-
Proiectul Tram-train (1,3 miliarde de lei) – în faza de licitație.
Extinderea rețelei de gaze naturale
-
Parteneriate cu 12 primării pentru extinderea rețelelor de gaze.
Dezvoltarea mediului de afaceri
-
Parcuri de Specializare Inteligentă în Marghita (51% finalizat), Aleșd (23%) și Beiuș (lucrările încep în februarie 2025).
Educație
- Achiziția a 47 de microbuze electrice pentru elevi;
- Modernizarea a 8 școli speciale cu echipamente IT.
Proiecte culturale și recreative
- Modernizarea și digitalizarea bibliotecilor județene;
- Traseu de biciclete Oradea – Alba – Cluj prin Padiș (110 milioane de lei).
Protecția mediului
- 16 centre pentru depozitarea deșeurilor mari, în licitație;
- Decolmatarea Lacului Vida;
- Amenajarea a cinci peșteri: Vadu Crișului, Unguru Mare, Vântului, Osoi, Igrița.
Socio-administrativ și sănătate
- Reabilitarea Spitalului de psihiatrie din Nucet;
- Modernizarea unor clădiri DGASPC;
- Finalizarea noului sediu al Consiliului Județean Bihor.
Aceste proiecte reflectă angajamentul autorităților pentru dezvoltarea sustenabilă a județului Bihor, cu beneficii pe termen lung pentru locuitori și mediul de afaceri.