Voi reproduce textual în rândurile următoare legenda plajei Mamaia așa cum a fost culeasă și publicată în "Poveștile Mării Negre" de Cristian Cealera.
Constantina și Mamaia
"O versiune extrem de interesantă a legendei plajei
Mamaia ne întoarce în timp câteva sute de ani, pe vremea când
Dobrogea era încă sub stăpânire otomană. Povestea spune că, într-un
sat dintre Dunăre și Mare, trăia o moldoveancă frumoasă și aprigă,
văduva unui viteaz dobrogean, ce căzuse cu ani buni în urmă, într-o
revoltă împotriva stăpânirii turcești. Femeia locuia împreună cu
fiica sa, Constantina, la fel de plăcută la înfățișare ca și a sa
mamă. Pentru că și moldoveanca (căreia fata îi spunea
Mamaia), luptase cu arma în mână împotriva Înaltei Porți,
pașa din Silistra, hotărî să o ia roabă și o aduse în cetatea de la
Dunăre, în care el stăpânea. Pașa doar auzise de vitează, dar de
văzut, o văzu abia acum și pe dată se îndrăgosti de ea. Dar pentru
că la Silistra erau atunci tulburări mari, ofițerul hotărî să o
trimită pe Mamaia să stea mai departe de primejdii și îi făcu o
casă mare și frumoasă într-un loc pe malul Mării, unde astăzi se
află stațiunea Mamaia. Dar să ținem seama că pe atunci nu era plaja
așa cum o știm acum, ci iarba și pomii se pierdeau direct în apă,
iar nisip era puțin, doar o fâșie îngustă. Pe atunci, în aceste
locuri se ridica un sat bogat, în care locuiau deopotrivă și români
și musulmani. Cu toții o respectau pe Mamaia și o țineau tare dragă
și pe fiica ei, dar amândouă erau mereu triste și nu se prea
amestecau cu restul satului. Într-o zi, când la Silistra nu mai
erau tulburări, pașa își aduse aminte de frumoasa moldoveancă și
trimise o barcă mare cu oșteni să o aducă pe româncă, numai pe ea,
înapoi în orașul său. Soldații o găsiră singură pe Mamaia, o luară
cu forța în barcă și părăsiră țărmul. Femeia începu să strige după
ajutor și atunci o auzi și Constantina sa. Fata intră în mare,
încercând să ajungă la mama sa, dar apa era tare adâncă. Înțelegând
că fiica sa se va îneca, fără doar și poate, Mamaia începu să se
roage la Dumnezeu să îi salveze copilul. Deodată, se și petrecu
minunea: sub picioarele fetei începu să se tot ridice o punte largă
de nisip, ce o scotea din apă și o îndepărta de primejdie. Dar fata
tot alerga după barcă, astfel că fâșia de nisip se mărea și se tot
mărea... Dar Dumnezeu mai făcuse o minune: Turcii au văzut că
Mamaia dispăruse din barcă. Nu se aruncase în apele Mării, ci ea
fusese transformată în acea punte de nisip ce îi salvase viața
Constantinei. Otomanii au plecat înapoi cu mâna goală, iar
Constantina a crescut, s-a măritat cu un român vrednic și au trăit
fericiți în acele locuri, aproape de plaja Mamaiei. Așa ne spune
legenda că s-a transformat această plajă frumoasă și largă a
litoralului nostru, apreciată nu doar de către români, ci chiar de
o lume întreagă."
Puteți citi și aici un articol recent
legat de Mamaia.
Foto: arhiva personală
