Constituția reprezintă legea fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor.
Primele Constituţii ale statului modern român au fost precedate de acte cu caracter constituţional:
Declaraţii de principii („Cererile norodului românesc” redactate în 1821, în timpul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu); Declaraţii de drepturi („Proclamaţia de la Islaz”, ca de altfel şi celelalte programe revoluţionare paşoptiste); Proiecte de reformă („Constituţia Cărvunarilor” redactată de Ionică Tăutul în 1822 şi „Osăbitul Act de numire a suveranilor românilor” redactat de lon Câmpineanu în 1838); Rezoluţiile adunărilor ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească din 1857.