Nu mă așteptam ca profesorii să reziste atît de mult în protestul lor, mai ales că au fost ofertați de guvern cu tot felul de chestii, inclusiv cu niște creșteri salariale. Modeste, dar niște creșteri care ar putea stîrni și ambiția altor categorii salariale. Încăpățînarea guvernanților vine în primul rînd de la dezastrul bugetului, dar și de la teama că victoria profesorilor ar putea fi începutul unor explozii sociale în lanț.

Sindicaliștii din Educație resping oferta Guvernului

Cu toate încercările diverselor forțe care controlează statul român de a înmuia protestul, el continuă. Fie instituțiile sunt slabe în materie de negociere și diversiuni, fie profesorii au atins un prag de revoltă și de organizare care nu poate fi contracarat așa cum își imaginau băieții din servicii. Strădaniile a două-trei televiziuni (împănate cu acoperiți și cumpărați) și montarea unor directori care să toarne îndoieli peste protest nu au ținut. Efectul pare să fie altul decît cel scontat. La această oră, chiar este greu de „profețit” cum vor continua lucrurile. Mișcarea de protest arată mult mai zdravănă decît cele din ultimii ani, fapt surprinzător pentru personalul didactic, mult mai molatec în materie de revolte.

Din acest punct de vedere, toată stima!

Guvernul a promis o majorare de 1.000 de lei brut pentru dascăli

Din păcate, acestui protest îi lipsește ceva! De pe margine, el arată doar ca o nemulțumire salarială ceva mai hotărîtă. Ceea ce, sindical vorbind, este un semn corect.

Din păcate, profesorii s-au limitat numai la leafă. Ca și polițiștii, ca și ceferiștii, ca și alte categorii. Toate sindicatele se bat pentru lefuri mai mari, nu și pentru o creștere a performanțelor. Nimic mai mult. Sau pentru foarte puțin în plus. Mișcarea profesorilor arată ca fiind pornită doar de dorința de a o duce mai bine, vorba aceea, toate s-au scumpit și viața este mult mai scumpă. Nu am observat niciun semn că ei folosesc protestul și pentru a determina un progres în domeniu, pentru un salt calitativ, pentru ieșirea școlii românești din impasul în care se află.

Dacă guvernul României ar fi avut bani și ar fi fost de acord cu revendicările sau ar fi devenit mai generos și ar fi hotărît o dublare a salariilor, ce s-ar fi întîmplat? Am fi avut un învățămînt cu un salt calitativ? Nici vorbă! Nu cred nu pentru că profesorii n-ar vrea, ci pentru că tot sistemul este atît de deteriorat (ca să nu folosesc alte cuvinte) încît nu se poate redresa cu o majorare salarială (mică sau mare).

Mesajul lui Iohannis după discuțiile de la Cotroceni

Din acest punct de vedere, mă așteptam ca la revendicările salariale ale profesorilor să se adauge și altele, legate de calitatea procesului educativ, de direcția lui de evoluție.

Protestatarii acestor zile încă nu dau semne că n-ar fi de acord cu orientarea progresistă impusă de ministrul Ligia Deca. Între ce visează și militează Comisia Europeană în ultimii ani (dar mai ales în mandatul van der Leyen) și ce gîndesc cei mai mulți dintre profesorii din România este o distanță uriașă.

La fel, Ligia Deca este mai mult orientată spre egalitatea de gen, LGBT, progresism, woke și ce a mai prins trăgînd cu urechea pe la specializări și dezbateri decît spre valorile consacrate ale școlii românești.

Profesorii sunt de partea cealaltă sau, în unele cazuri, undeva la mijloc. „România educată” în loc să devină un program de relansare a educației și a învățămîntului în țara noastră a rămas doar o sintagmă de marketing politic pe care cineva i-a suflat-o președintelui Klaus Iohannis. Președintele încă n-a izbutit să pună douăzeci de fraze clare la temelia ei.

Protestele acestea pentru majorări salariale ar fi avut ecou mai mare, greutate și efecte sigure dacă ar fi fost completate de revendicări clare pentru redresarea învățămîntului românesc.

Din păcate, profesorii s-au limitat la salarii și riscă să treacă pe lîngă dezastruosul proiect neterminat numit „România educată” și pe lîngă toate carențele școlii de azi.

Față de acestea și de consecințele lor dramatice pentru țară, salariile sunt totuși o miză mult mai mică.