SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
* * * * * * *
„Dragul meu copil, când te vei face mare aș vrea să fii
asertiv, independent și să ai o voință puternică. Dar cât timp ești
copil, vreau să fii pasiv, să te pliezi pe ceea ce vreau eu și să
fii supus.” (You are another Me)
Cam așa e educația pe care o dăm copiilor și o primim de la
părinți: „fii fericit când crești, dar cât ești copil să nu-mi ieși
din cuvânt că jar mănânci!”. Mai demult exista și vorba „io te-am
făcut, io te omor!”, spusă cu mult „drag” de părintele care a
considerat că copchilu' nu face ce vrea el și că mai are și tupeul
să-i răspundă.
Copiii sunt învățați, educați, „dresați” că ei nu știu nimic
și că rolul lor este doar să-i asculte pe părinți, că ei știu tot.
Ori, la o simplă privire la viața și fericirea acelui părinte ne
putem da seama cât de multe și complexe „învățături” va primi acel
copil.
Cum poate fi un copil fericit când va fi mare dacă părintele e
nefericit tot timpul și acasă vorbește doar despre
nenorociri?
Cum poate fi un copil ajunge să fie puternic și plin de voință
la vârsta adultă din moment ce i se repetă că nu este în stare de
nimic, și mai aude același lucru spus de un părinte
celuilalt?
Cum poate un copil să știe ce înseamnă iubirea atunci când
crește din moment ce exemplul văzut acasă este ura, intoleranța,
critica, ranchiuna și bârfa?
Părinții își doresc ca urmașii să fie bine, să nu-i facă de
rușine, să-i facă mândri prin ce sunt și ce fac, să nu-i
dezamăgească. Dar, de foarte multe ori ei, părinții, uită să fie un
exemplu pentru copiii lor, să facă și să fie ei ceea ce le cer
pruncilor lor.
Adultul va fi independent atunci când este învățat să fie așa,
când i se permite, și nu când e ținut dependent de către părinți.
Va avea voință puternică atunci când va vedea acasă acest exemplu
de la părinți. Cât despre a fi asertiv, DEx-ul spune că este
„abilitatea de a-ți expune ideile într-un mod respectuos,
ascultând, în același timp, ideile celorlalți și oferindu-le
posibilitatea de a-și expune punctele de vedere”. Părinții fac
lucrul acesta cu copilul? Îl ascultă cu respect și îi permite să
comunice sincer?
Copilul va lua exemplul părinților. De aceea, un copil cu
probleme nu va avea niciodată părinți zen; va vorbi ca ei, se va
comporta ca ei, va deveni ca ei. Copilul va deveni copia fidelă a
părinților.
Ești un exemplu demn de urmat? Uită-te la copil și te vei
vedea așa cum ești.
Vrei schimbare? Schimbă-te.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 18.09.2024
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
()
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.