COREEA DE NORD SFIDEAZA DE 4 IULIE ZIUA NATIONALA USA,LANSAND O RACHETA BALISTICA!

  • Postat în Fapt divers
  • la 04-07-2017 07:45
  • 637 vizualizări
COREEA DE NORD SFIDEAZA DE 4 IULIE ZIUA NATIONALA USA,LANSAND O RACHETA BALISTICA!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Coreea de Nord a lansat marți o rachetă balistică, a informat statul major al armatei sud-coreene, citat de Yonhap, transmite Agerpres.

Racheta a fost lansată din apropierea localității Banghyon din provincia Pyongan de Nord, în jurul orei 4.00 GMT (1.00 ora României). După un zbor de circa 40 de minute, traiectoria de aproximativ 930 de kilometri s-a încheiat în Marea Japoniei, în zona economică exclusivă niponă, transmit agențiile de presă internaționale, preluând aceeași sursă.

Potrivit comandamentului militar american din Pacific, Centrul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a monitorizat racheta timp de 37 de minute și a estimat că nu reprezintă o amenințare pentru America de Nord. Forțele armate ale SUA apreciază că racheta a fost de tipul cu rază medie de acțiune, nu intercontinentală.

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a convocat de urgență Consiliul Național de Securitate de la Seul.

Și în Japonia a fost convocat Consiliul Național de Securitate, iar premierul Shinzo Abe a declarat presei că incidentul „arată clar că amenințarea (din partea Coreei de Nord) crește”. Guvernul de la Tokyo a înaintat celui de la Phenian un protest ferm în urma evenimentului, a anunțat secretarul-șef al cabinetului nipon, Yoshihide Suga. Potrivit acestuia, nu există rapoarte că racheta ar fi lovit vreo navă.

Racheta a fost lansată de Ziua Națională a SUA și la câteva zile după ce președintele american Donald Trump și noul președinte sud-coreean Moon Jae-in s-au întâlnit, prilej cu care au evocat amenințarea nord-coreeană.


Din categoria:Politica