Sunt mai mult decît monarhist – favorabil ideii de monarhie constituțională în România. Sunt „Mihăist“ – dacă se poate spune asfel. Devotat persoanei Regelui Mihai. Nu cred că am nevoie de multe cuvinte pentru a lămuri acest lucru. În acest context, tot ce s-a întîmplat în jurul regelui la Aubonne după anunțul deteriorării sănătății Majestății Sale sale m-a îngrijorat, mîhnit și revoltat. Mă așteptam la mai multa decență. Ca orice familie, și cea regală (aș spune, mai ales) trebuie să-și spele rufele acasă, departe de ochii presei, ca să nu dea naștere la comentarii defăimătoare. Din păcate, le-a stîrnit. Incidentul cu Nicolae, fiul Elenei, este ireparabil. A fost o imprudență nepermisă, mai ales o gestionare improprie a unui moment extrem de delicat. Era evident că un scandal de față cu presa nu putea să ducă decît la pagube serioase de imagine instituției monarhice. Nu au existat rațiuni serioase pentru a-l împiedica pe Nicolae să-și vadă bunicul. A fost o reacție excesivă și foarte dăunătoare pentru ­cauză. Întrebare este – Care ar fi cauza!? Tronul? Moștenirea materială? Testamentul regal?

S-a produs o mare doză de dezamăgire și dezorientare în rîndurile partizanilor Coroanei. Au apărut întrebările și nu sunt deloc puține. Din păcate, explicațiile dinspre Casa Regală lipsesc. Intervenția lui Andrew Popper, șeful Casei Regale, personaj controversat, a fost tardivă și mai ales incompletă. A lăsat prea multe întrebări fără răspuns. Sper ca în perioada următoare, în funcție de desfășurarea evenimentelor, să primim din sursa cea mai autorizată răspunsuri la cîteva chestiuni esențiale. În esență – Care este viitorul monarhiei în România? Cum vede custodele Coroanei Regale această problemă tulburătoare? Mai are monarhia vreun viitor la București? Cine ar urma să urce pe tron? Ce orizont de timp avem?

Odată cu dispariția regelui nostru, Mihai, situația se schimbă radical. Lumea a susținut (cîți au susținut) cauza întîi de toate pentru personalitatea istorică a Majestății Sale Regele Mihai. Nu știu dacă acesta afecțiune se va transfera Principesei Margareta. Regele Mihai se bucură de respect pentru faptele sale, pentru simplitatea și modestia sa, dovedite de-a lungul anilor. În momentele cele mai grele a făcut exact de ce avea nevoie țara și poporul roman. Regele Mihai este respectat pentru tăria de caracter cu care și-a indurat destinul în exil și apoi, după 1989, acasă. În dreptul numelui său se află o serie fapte pentru care și-a cîștigat acest respect. Principesa Margareta, abia de acum încolo trebuie să cîștige respectul monarhiștilor, dar și al celorlalte deopotrivă.

Pe scurt, cu incidente ca acela din ușa în spatele căreia se afla regele nostru grav bolnav nu aduce nimic bun, dimpotrivă. Mă întreb, cîți monarhiști și-au pierdut credința cînd au citit pe agențiile de știri despre acea situație urîtă. Nedemnă de o casa regală. Ambele părți aflate în conflict au o parte de vină. A fost un comportament lipsit de respect pentru persoana Majestății sale. Incidentul a permis unor năimiți să murdărească (a cîta oară?) imaginea Regelui Mihai, să reia povești inventate de Securitate. De exemplu, cea despre averea uriașă cu care a plecat din țară în 3 ianuarie 1948 și traiul de huzur pe care l-a dus regele în exilul din Occident. Adevărul este exact pe dos – sărăcia în care regele nostru a trăit. A apărut iar și infamia după care Regele Mihai se face vinovat de aducerea în țară a Armatei roșii și instalarea regimului comunist în România! Eu știau că Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Petru Groza și celelalte cozi de topor au fost artizanii acestei samavolnicii.

Am rămas Mihăist convins și după această tristă întîmplare. Destinul nostru rămîne Coroana. Urmează ca și aceia care o vor purta în continuare să se arate demni de ea. Misiunea este extrem de dificilă, poate imposibilă. Trebuie să cîștige respectul pe care regele nostru, Mihai, l-a cîștigat într-o viață exemplară.