CER SI PAMANT ROMANESC
Teritorii romanesti cotropite de sovietici in 1940.
Structurile de securitate sovietice din Basarabia, în primul an de ocupaţie (1940/1941).
Instalarea organelor N.K.V.D. în Basarabia ocupată. Organizare şi reorganizare.
în urma realizării prevederilor Pactului Molotov-Ribbentrop, Uniunea Sovietică a ocupat la 28 iunie 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei.
Tancurile sovietice aduceau pentru basarabeni şi bucovineni un regim cu totul inedit, despre care doar auziseră şi de care li era frică.
Această frică a fost justificată, căci a urmat un an de groază, însoţit de multiple măsuri represive din partea noilor autorităţi.
Retragerea administraţiei româneşti din aceste teritorii peste Prut, urma să dureze doar patru zile, adică, până la 2 iulie inclusiv, timp în care trebuiau evacuate autorităţile, bunurile Statului român, precum şi o bună parte a populaţiei, care nu dorea să rămână sub regimul sovietic de ocupaţie.
Şi cu toate că, s-a stabilit un termen de patru zile pentru…
Vezi articol original 5.912 cuvinte mai mult
Din categoria:Politica