CSG: Ce preşedinte i se pregăteşte României?

  • Postat în Fapt divers
  • la 26-01-2023 12:43
  • 217 vizualizări
CSG: Ce preşedinte i se pregăteşte României?
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

CSG: Ce preşedinte i se pregăteşte României?

Pe preşedintele României nu-l aleg românii, la urne. S-a tot demonstrat asta după ’90 încoace. Totuşi, au şi ei, românii, votanţii, un rol: să stabilească serviciilor secrete o ţintă de atins pentru misiunea lor electorală, scrie CSG pe blogul propriu într-un articol din care redăm câteva fragmente.

(…)

Serviciile secrete “fac totul” dar nu “decid totul”. Experienţa democraţiei noastre de vitrină ne-a învăţat că decizia vine din alte părţi, în alte limbi; ca un ordin de luptă ce nu se discută ci trebuie executat întocmai şi la timp. Poarta de intrare în ţară a acestui ordin este preşedintele în funcţie. Pentru respectarea aparenţelor el trebuie să fie releul care transmite mai departe instituţiilor de forţă ale statului ce au de făcut. După care, ele “fac”!

(…)

Acesta fiind contextul, constatăm că deja a început să se lucreze serios la lista de candidaţi. Sunt aruncate pe piaţă tot felul de nume, circulă zvonuri, scenarii, analize politice, se fac sondaje interne şi externe, doar – doar s-o ameţi de tot societatea şi confuzia o va copleşi.

De la propuneri adormitoare, în care primează funcţia, nu omul (Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloş, Eduard Hellvig), până la agitaţi epigoni ai lui Vadim Tudor (George Simion, Diana Şoşoacă, Cătălin Drulă) cu care nu ai vrea să te întâlneşti nici după ce şi-au luat pastilele, totul pare a fi gândit să intrige, să descurajeze, să provoace exasperări şi resemnare.

E propus chiar şi un meniu de fineţuri elitiste, pentru gusturi subţiri: Ion Aurel Pop, Dan Puric, Ion Cristoiu! De parcă asta ar căuta racolatorii globalişti ai planetei: lideri de opinie imprevizibili, personalităţi capricioase, posesori de principii incompatibile cu derapajele ideologice ale momentului.

Astfel se pregăteşte absenteismul necesar.

Şi, totuşi, alegerile prezidenţiale se apropie. Undeva, în laboratoarele simulacrului nostru de democraţie, a început măsluirea zarurilor. Să aruncăm o privire prin gaura cheii, poate pricepem cu o clipă mai devreme ce ni se pregăteşte.

Germania şi Franţa înregistrează o pierdere de influenţă politică în România faţă de anii trecuţi.(…)

Influenţa şi Interesele americane, în schimb, au crescut.

(…)

Este deci exclus ca viitorul preşedinte să fie de la PSD. De-asta pare a fi conştient şi Marcel Ciolacu. Dacă PSD-ul vrea să se regăsească la sfârşit în echipa câştigătoare trebuie să apeleze la un subterfugiu, să facă un compromis, să propună un candidat care să nu fie asimilat stângii militante. Un intelectual, de exemplu. Cum ar fi Ion Cristoiu, să zicem. Membrii şi simpatizanţii PSD trebuie familiarizaţi încă de pe acum cu ideea că în 2024 candidatul lor s-ar putea să fie o personalitate fără apartenenţă politică pesedistă.

Cine ar putea fi? Agreat şi de PSD şi de PNL? Propus de ambele din primul tur sau, măcar, cu promisiuni de susţinere comună pentru turul 2?

În momentul de faţă se prefigurează doi candidaţi pe care sigur americanii i-ar accepta şi care nu ar învrăjbi până la conflict ireconciliabil principalele două partide: Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă. Nu mi se par, însă, cei mai probabili. Mircea Geoană este limitat de problemele sale de sănătate şi de o eventuală reticenţă a lui Klaus Iohannis iar Nicolae Ciucă de inabilităţile lui de comunicare şi de tinicheaua plagiatului care i-ar atârna zdrăngănitor de coadă exact în apogeul campaniei electorale.

Mai degrabă aş miza pe două nume încă nevehiculate pentru marea candidatură, cărora serviciile noastre secrete le-ar putea aranja ploile cu şanse bune de reuşită. Mă gândesc fie la Bogdan Aurescu, aureolat încă de marea victorie legată de Insula Şerpilor, fie la Emil Hurezeanu, intrat oarecum paradoxal în cărţi tocmai mulţumită eşecului Schengen cauzat de Austria unde domnia sa este ambasador.

Sursele mele (… bibliografice) sugerează că până la sfârşitul anului 2023 România va fi cu certitudine acceptată în spaţiul Schengen iar marele merit al acestui succes va putea fi atribuit ambasadorului Hurezeanu, ceea ce ar constitui un spectaculos piedestal pentru domnia sa ca şi candidat la preşedinţia României.

În încheiere doar două cuvinte despre o altă ipoteză mult mediatizată în ultima vreme: candidatura Laurei Kovesi. Iată cele două cuvinte: NICI VORBĂ! Klaus Iohannis va bloca prin toate mijloacele disponibile (şi are…) o astfel de încercare. Doar este în joc pielea sa şi a Primei Doamne!

(…)

Articolul integral poate fi citit pe blogul Contele de Saint Germain.

Cotidianul RO

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente