Cu un cîț penal în frunte vor avea victorii multe!

  • Postat în Fapt divers
  • la 25-09-2021 08:51
  • 239 vizualizări
Cu un cîț penal în frunte vor avea victorii multe!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Florin Cîțu este un pușcăriaș. A stat la pârnaie – condamnat, nu preventiv – doar două zile, dar tot pușcăriaș se cheamă. Cîțu este un penal. Iohannis urla din toți rărunchii, ani în șir, despre toți pesediștii, ca fiind „niște penali”, deși Dragnea nici măcar nu era trimis în judecată. Dar despre Cîțu, care este ieșit din pușcăria partenerului strategic, condamnat de justiția celui mai democratic stat din lume, a tăcut mâlc.

Cîțu a mințit. El a spus că pedeapsa primită în SUA a fost una contravențională, nu penală. „Este o contravenţie, ştiţi că am mai plătit şi în România amenzi de circulaţie”, declara Cîțu, după ce a fost prins cu mîțu-n sac. În realitate, pedeapsa a fost una penală, nu contravențională. S-a pronunțat în sala de judecată, și nu în stradă, de vreun agent de circulație, cum sugerează Cîțu. Când a fost prins la volan, era beat mangă, cu o alcoolemie care, ca și în legea română, intra în zona penală, dincolo de limita contravenției. Sindicatul Europol a precizat că alcoolemia de 0,161 (BAC) pe care o avea penalul Cîțu putea fi atinsă numai după ce ar fi băut aprox 1 litru de tărie (whisky, vodcă) sau aprox. 5 sticle (750 ml) de vin sau foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore. Condamnarea penală a fost pronunţată de un judecător al statului Iowa, Thomas R. Hronek, pe baza unui rechizitoriu al procurorului. Desigur, pus de Dragnia sau de ambasada Rusiei, cum afirmă Cîțu acum despre moțiunea de cenzură.

Art.2 din Legea nr.90/2001 prevede condițiile celor care „pot fi membri ai Guvernului”, condiții între care se află și aceea că „nu au suferit condamnări penale”. Cîțu a suferit o condamnare penală, deci nu poate fi membru al Guvernului. Et punctum. Legea vorbește despre „condamnare penală”, indiferent unde a suportat-o cel în cauză – în România, Patagonia sau America.

Articolul 8 al aceleiași legi spune și ce trebuie să facă președintele în astfel de situații:„În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitiva (…) el este demis de Președintele României”.

Iohannis, un analfabet funcțional în materie de legi și de Constituție, nu numai că nu a procedat astfel, ba dimpotrivă, susține cu nesimțire un pușcăriaș în fruntea unui partid și a unui Guvern.

Acestea sunt faptele.

Acum urmează caracterul.

Pușcăriașul Cîțu n-a declarat nicăieri, niciodată că a făcut pușcărie. Nici la ORNISS, care este aripa vizibilă a SRI și unde trebuie să spui și ce țâță ai supt când era mic, dacă vrei să ocupi vreo funcție. Mai mult decât atât, pușcăriașul Cîțu era iritat că a fost dat în fapt, și nicidecum jenat că este un infractor. El a pus accentul nu pe propria-i faptă, ci pe cine l-a dat de gol:„ Este interesant că sub patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație și apare acum, în competiția internă din PNL”, constata Cîțu în luna august, când i s-a pus în ochi reflectorul propriei fapte. Pentru el e mai important nu faptul că a făcut pușcărie, ci gestul celor care au făcut public acest lucru.

Aceeași ciudată viziune o are și trompeta de lux a lui Iohannis, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. Angajat zilele trecute într-un maraton electoral pro-Cîțu pe la toate televiziunile care aveau casieria deschisă, personajul a făcut joi seara, la Antena 3, o mărturie sfâșietoare: „O spun cu durere şi o spun cu mâhnire…(Informațiile despre arestarea lui Cîțu în SUA) n-au fost date de adversarii noştri tradiţionali politici. Acele documente au plecat din interiorul PNL şi o spun cu o lacrimă în ochi. (…) Ele nu au fost date nici de USR PLUS, nici de AUR, nici de PSD. Au fost date din interiorul PNL. Le spun tuturor membrilor noştri de partid că acele atacuri mârşave împotriva lui Florin Cîțu au fost coordonate şi au pornit din interiorul PNL”, spunea Rareş Bogdan, joi seara, în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, aliata de ultim moment a „echipei câștigătoare”.

Parcă îl vedeam pe Cațavencu, în faimoasa scenă a întâlnirii electorale din „Scrisoarea pierdută”: „Onorabili concetăţeni! Am voit să acoper o ruşine care se petrece de atâta vreme în sânul oraşului nostru…am voit să cruţ opinia publică de o lovitură scandaloasă;… astăzi însă am fost lovit aşa de crud în dignitatea mea, încât nu mai pot tăcea”.

Acest Cațavencu al zilelor noastre, care se zdrobește, cum ar fi zis colega sa Sculata moartă, să ne explice cum e cu legea, cu Ooropa, cu penalii, cu „ poporul care, dacă nu merge înainte, stă pe loc” și cu „legea progresului care este aşa, că cu cât (sic!) mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”, acest fante de Obor, în loc să se arate oripilat de rușinea scumpei sale țărișoare de a se pricopsi cu premier pușcăriaș, încearcă dimpotrivă, să acopere această rușine dând vina pe cei care au devoalat-o, nu pe cel care a comis-o.

Principialul, stimabilul, onorabilul Rareș Bogdan, ajuns un fel de „Răcnetul Carpaților” al Palatului Cotroceni, ca răsplată pentru răcnetele sale, ani în șir, la adresa penalilor și ciumei roșii, acum dă lecții de morală și de prințipuri care va să zică taman pe dos.

„Sunt candidatul grupului tânăr, inteligent şi independent”, clama pe vremuri Nae Cațavencu. La peste un secol, reauzim fraze la fel de sforăitoare de la tot felul de cîți și bogdănei, bulăi și chichirăi, gorghii și sighirtăi. „Grupului…(umflând cuvintele) ^inteligent,… independent^… impertinent!!!”, îl îngâna în zeflemea Farfuridi pe Nae Cațavencu. Dar, cum ar fi spus nenea Iancu, liberalii n-au nici măcar farfurizii lor. Dar cu un cîț penal în frunte vor avea victorii multe.

OCTAVIAN STIREANU/http://cotidianul.ro/

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente