Cuba si masinile ei

Cuba si masinile ei
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe eBlogAuto

Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit foarte mult să ajung în Cuba a fost acela de a vedea și conduce celebrele mașini din anii ‘50. Din cauza embargoului sau aș putea spune chiar datorită lui, Cuba a devenit acum una dintre cele mai mari atracții turistice. Peste 4 milioane de turiști vizitează anual Cuba, iar autoritățile fiind depășite de situație (locuri limitate de cazare și transport) au apelat la așa zisele “Casa Particular” și “Taxi Particular”. Astfel, cubanezii au reușit să aibă propria lor afacere care este impozitată cu mai bine de 80%, iar din această cauză bineînteles că evaziunea fiscală este în floare.

Primul contact cu mașinile: neștiind exact ce ne așteaptă, am optat pentru varianta de a ne asigura gazda transportul de la aeroport la cazare. Proprietarul bineînteles că are persoanele lui de încredere și mai câștigă și el din aceste recomandări. Fiind 5 persoane, l-am rugat să ne ajute cu două mașini. Șoferii foarte paroliști, ne-au așteptat la aeroport. După o mică peripeție în care au fost alergați de polițiști, pentru că ei nu erau autorizați ca “Taxi Particular“, am reușit să ajungem la mașini. Acolo ne așteptau două Lada roșii, nu în cea mai bună condiție.

Bagajele: pentru a pune bagajele, utilizau o țambră pentru a susține ușa portbagajului. Având un spațiu mic de depozitare, au încăput doar două bagaje de dimensiuni medii, iar bagajul cel mare a fost așezat pe scaunul din față.
Ne pornim la drum cu aerul condiționat natural, lăsând jos toate geamurile mașinii. Drumul ni s-a părul o eternitate, pentru că viteza maximă atinsă a fost de 60 km/h, dar ne-am delectat ascultând muzică de pe un ipod shuffle.

Între timp, în cealaltă mașină, prietenii noștri experimentau închiderea automată a ușilor. Cine stătea pe bancheta din spate, oricând se putea trezi cu mâna șoferului pe picior, în încercarea acestuia de a închide portierele din spate care se deschideau în mers (Infrastructura: nota 20, drumurile erau ca în palmă, 2-3 benzi constant și semafoare cu led).

În prima zi cred că am fotografiat aproape toate mașinile care îmi ieșeau în cale: Chevy, Dodge, Ford, Cadillac, Mercedes, Chrysler, Lada, coupe, cabrio, mici, mari, medii, lungi, scurte, roșii, negre, roz, verzi, albastre, gri, galbene, violet, galbene etc.

Primul contact cu o mașină americană din ‘50, a fost cu un Ford din ‘53, 1.6 benzină în patru cilintri, bine întreținută. Șoferul era foarte pasionat și se vedea asta. A condus un stil de condus pe placul nostru. Am mers chiar și cu 110km/h. L-am conving să ne arate și motorul, pentru că era cel original:

Aproape toate mașinile americane au 6 locuri, 3 în față și 3 în spate. Ne-am plimbat și cu o decapotabilă, care de regulă aveau un cost de transport mult mai ridicat, cam dublu sau triplu față de taxiurile normale. Era un Chevy din ‘52, roz, cu motor de 1.6l în 5 cilindri, având doar 33 CP. Caroseria mașinii este destul de grea și am fost chiar uimită de ce cuplu mare are, astfel încât nu îți lasă impresia de mașină “puturoasă”.

Semnalizarea la mașină se făcea manual, ca la bicicletă, cu mâna. Din păcate, la o viteză mai mare de 40 km/h, decapotabila nu era cea mai bună opțiune în ceea ce îi privește pe pasagerii din spate. Era indicat să ai ceva de pus pe cap pentru că soarele era foarte puternic, dar era imposibil de purtat din cauza vântului. Iar o altă parte incomodă era vinilinul de care te lipeai, lucru valabil pentru toate mașinile americane vechi. Și, nu în ultimul rând, deși țopăiai ca un iepure pe arcurile canapelei, era destul de plăcut la drum scurt:).

Când ne-am întors din Vinales, am optat pentru o mașină americană recondiționată. Tot un Chevrolet din ‘52, dar care avea aer condiționat și motor nou Hyundai – 1.6 benzină. Viteza maximă indicată la bord era de 120km/h, dar taximetristul nostru a reușit să dea acul peste cap. Pot spune că m-am simtit în nesiguranță deoarece stăteam în față și nu aveam centură, însă partea frumoasă a fost fotografierea un apus de vis:

La un moment dat, am pierdut șirul modelelor, dar am reușit să ne plimbăm cu majoritatea. Dodge-ul mi-a atras atenția prin interiorul inedit, personalizat cu un cap de mort:

Mașinile aveau un consum foarte ridicat, nu am reușit să aflăm exact cât, dar toți ne spuneau că ele consumă foarte mult. Din cauza lor, poluarea este la un nivel ridicat și aerul este greu respirabil sau cel puțin așa ni s-a părut în primele zile, până ne-am acomodat.

Din păcate nu am reușit să conduc nicio mașina pentru că nu se găseau de închiriat.

Din categoria mașinilor noi (după 2013) predominau: Hyundai-urile, Geely-urile și Mercedes-urile.

În concluzie…DA, merită! Merită să le vezi, merită să te plimbi cu ele, merită să ți se lipească picioarele de canapeaua de vinilin, merită să te bucuri de o astfel de experiență măcar o dată în viață.

Te las să te întorci și tu în timp vizualizând galeria foto AICI!

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente