Toni Greblă și Ion Bîrcină se pupă pe obraz când se întâlnesc în curtea instanței supreme. Ca nașul cu finul. Amândoi sunt inculpați în dosarul pe care DNA l-a trimis în judecată în septembrie 2015. Ȋnainte de Colectiv, adică. Iar termenele curg, nici nu s-a terminat reaudierea martorilor.

Ședința de azi începe cu rugămintea președintei completului: „să încercați să vorbiți mai tare, având în vedere zgomotul care ne însoțește.” Ne însoțește un picamer de pe șantierul de alături. Ȋn sala mică, oamenii se știu între ei, cu toții sunt din același dosar.

„La dosar au fost depuse 12 convorbiri telefonice care ar putea avea legătură cu cauza”, anunță grefiera. „Procesul verbal nu este ștampilat, iar plicul în care se află CD-ul nu e închis și ștampilat”, adaugă ea. „Ȋn cel mai scurt timp, vom aplica ștampilele și vom sigila plicul”, se angajează procuroarea DNA, la solicitarea președintei completului de judecată.

Toni Greblă, fost judecător al CCR, îi spune judecătoarei că n-a putut studia transcrierea acelor convorbiri decât 5 minute, înainte să înceapă ședința. Că la termenul din 3 aprilie a depus cerere pentru a studia toate stenogramele care erau 15 inițial, nu 12. „Să știți că aceste acte au intrat la dosar pe data de 3 mai”, îi spune președinta completului, referindu-se la convorbirile neștampilate de DNA. „Iar din adresa Parchetului rezultă că acestea sunt înregistrările care au legătură cu cauza”, adaugă judecătoarea.

Dar documentele trebuie mai întâi certificate, și abia apoi va fi reluată discuția pe marginea lor. Deocamdată, se trece la audierea martorilor. Din cei șapte citați pentru ziua de azi, patru lipsesc.

Rechizitoriul DNA: „Inc. (n.r. – inculpatul) GREBLĂ TONI a încercat să-și «desăvârșească» activitatea infracțională prin constituirea unui grup infracțional organizat, alături de inc. BÎRCINĂ ION și inc. DOLGHI VICTOR (doi oameni de afaceri care aveau cimentată o legătură de încredere, dobândită în ani), având drept scop crearea mecanismului de eludare a obligațiilor fiscale față de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federația Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancțiuni economice de export, așa cum avea Uniunea Europeană, din partea Federației Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). (…) În mod evident scopul grupului era de a specula situația juridico-economică dintre Uniunea Europeană și Rusia, care aveau ridicate în mod reciproc un rând de bariere comerciale, prin găsirea unor soluții, în fapt, a unor vehicule juridice prin care să realizeze un export de produse românești în Rusia prin interpunerea în acte a unui partener turc.”

Elidenta L. este printre martorii prezenți. La 18 martie 2015, ea a fost audiată de DNA, iar în fața instanței ȊCCJ declară că-și menține declarația dată atunci și că ea corespunde adevărului. A lucrat la o firmă de imobliare, în baza unui contract de voluntariat. La urmărirea penală, ea a declarat că a discutat, de pe telefonul firmei, și cu un cetățean turc, îi amintește procurorul de ședință. „Probabil că da”, spune martora azi. Iar judecătoarea dictează declarația grefierei: „Este real ce am declarat la urmărirea penală, că am discutat cu un cetățean turc, care ar fi fost interesat de achiziționarea unei cantități de grâu sau de ulei”. Mai departe, trebuie lămurit cine a trimis niște SMS-uri de pe mobilul firmei. Martora spune că ea în niciun caz, dar nu-și aduce aminte cum a ajuns la concluzia asta, „nu mai știu, probabil că mesajele nu erau semnate”. „Așa cum am arătat și la urmărirea penală, eu mă semnam cu numele când trimiteam mesaje SMS de pe mobilul firmei, ori acele mesaje nu erau semnate”, dictează judecătoarea grefierei.

„Tot ceea ce a spus martora nu are legătură cu soluționarea cauzei”, intervine Toni Greblă. „Nu putem, în prezența martorei, să facem speculații pe probe”, îi răspunde judecătoarea. Fostul judecător CCR solicită să se consemneze în declarație și că martora a precizat că lua ofertele de pe net, pentru a nu se interpreta că făcea vreo operațiune la solicitarea cuiva. Judecătoarea acceptă și dictează: „posibilii parteneri și informațiile despre relațiile comerciale le luam de pe net”.

„Erau capre de rasă?”

Rechizitoriul DNA: „Pe raza teritorială a com. Telești, pe terenul soacrei sale, inc. GREBLĂ TONI (…), de conivență cu inc. PRUNDIANU MIHAI și inc. GRECU GHEORGHE, deținea pe ascuns o fermă de animale. (…) Conform Registrului agricol, vol.2, poz.44 tip 1, în anul 2014, la fermă (…) figurau declarați 200 de struți și 200 de rațe. În urma percheziției domiciliare efectuate în anul 2015 la sediul fermei agricole, au mai fost găsite doar șase exemplare de struți. De altfel, în legătură cu dispariția struților, la dosarul cauzei se află o decizie privind inventarierea mărfii în custodie, datată 31.12.2014, prin care se dispune imputarea inc. PRUNDIANU MIHAI a valorii contabile totale de 163.607,42 lei (inclusiv TVA) aferente celor 74 de bucăți de struț lipsă, în calitate de gestionar al patrimoniului societății. (…) Pe lângă efectivele de animale de mai sus, la fermă se mai aflau 126 de capre (capre din rasa Alpina Franceză, Saanen, Murciana Granandina și din rasa românească), care nu au fost declarate.”

Următorul martor, Gheorghe C., a lucrat ca îngrijtor, în perioada 2011 – 2012 la ferma pomenită în actul de acuzare al DNA. El a dat declarație de martor procurorilor la 31 martie 2015.

Azi, în fața instanței, bărbatul a precizat că, la angajare, Grecu Gheorghe i-a luat actele pentru a-i face carte de muncă și i-a spus că o să lucreze la Camera de Comerț Româno-Japoneză. Tot de la el știa că ferma îi aparținea lui Prundianu Mihai. Martorul spune că în fermă erau vreo 60 de struți și că „au mai murit dintre ei, unii și-au rupt picioarele și-au fost nevoiți să-i taie”. Tot în fermă erau și „vreo 60 de capre, cumpărate de la Alba Iulia”.

„Era capre de rasă?”, vrea să știe judecătoarea. Bărbatul face ochii mari. „Adică, cum?” „Erau mai grase, mai… Erau capre obișnuite?”. „Nu”, mărturisește bărbatul. „Să se consemneze: nu erau capre obișnuite, capre românești”, spune judecătoarea.

„La urmărirea penală ați declarat că erau capre de rasă, a căror valoare era de 450 de euro”, îi amintește judecătoarea martorului. Omul tace. „De ce ați declarat așa?”, vrea să știe judecătoareaa. „Așa se auzea… Dar nu știu, n-am cumpărat eu caprele”, spune omul.

„Au plecat niște struți din fermă?”, îl întreabă judecătoarea. „Cu cine?”, vrea să știe martorul. Ȋn sală, lumea râde. „Nu știu, o venit o mașină și i-o luat”, își amintește îngrijitorul. „Cam câți?” „Cam 10-15.” „Cu restul ce s-a întâmplat?” „Restul o rămas la fermă.” „Știți cum erau valorificate produsele?” „Nu știu.” „De acest lucru cine se ocupa?” „Domnul Grecu.” „Ați auzit ca la acea fermă să fie implicat și domnul Toni Greblă? Ȋl cunoașteți?” „De la televizor, în perioada de când era senator. Nu știu dacă era implicat. Știu că a venit de 2-3 ori la fermă și a discutat cu Grecu Gheorghe.” „Ați auzit ca terenurile să-i aparțină lui Greblă sau soacrei acestuia?” „Știu că domnul Grecu avea niște terenuri în zonă, dar nu știu dacă în locul unde era ferma.” „Când ați plecat de la fermă, mai erau caprele, mai erau struții?” „Erau.”

Procuroarea DNA vrea ca martorul să fie întrebat „ce activitate presta el efectiv la acea fermă”, dar instanța respinge întrebarea, având în vedere că martorul deja a răspuns la asta. „Cine strângea laptele și dacă era valorificat?”, vrea să știe procuroarea. Judecătoarea respinge întrebarea. „Păi, eu n-am ce întrebări să pun martorului…”, cugetă procurorul, cu glas tare. Dar mai face o încercare: „Cine aducea hrana pentru animale?” Judecătoarea reformulează: „să spună martorul dacă la fermă își exercita activitatea de îngrijitor în mod zilnic”. „Da”, confirmă Gheorghe C..

Avocatul lui Grecu Gheorghe vrea să știe „cine era proprietarul struților?”. „Domnul Prundianu Mihai”, răspunde martorul. Și se termină audierea. Declarația e printată, și apoi i se dă lui Gheorghe C. să o citească și să o semneze. Ȋnainte de asta, judecătoarea îl întreabă de ce soția lui, Maria C., și ea citată la termenul de azi ca martor, nu a venit. „E bolnavă, mi-e frică să plec cu ea la drum, face convulsii”, spune bărbatul.

Trei întâlniri consemnate, una confirmată, „la revedere, martor!”

Se trece la audierea celui de-al treilea martor prezent. Ștefan C. lucrează ca achizitor de produse alimentare la un cunoscut lanț de supermarketuri. A dat declarație la urmărirea penală în 1 aprilie 2015.

Rechizitoriul DNA: „Pentru ca acest export să poată fi realizat, era necesar, pe de o parte, ascunderea în acte a provenienței bunurilor (tăgăduirea că acestea provin din România, membră a Uniunii Europene), iar pe de altă parte, ascunderea în acte a destinației bunurilor în raport de autoritățile române, care nu trebuia să fie Rusia, ci Turcia. De asemenea, în realizarea scopului convenit, membrii grupului aveau atribuții specifice, fiecare dintre ei ocupându-se de găsirea unei soluții care să răspundă comandamentului grupului de a livra direct produse din România în Rusia prin interpunerea fictivă a unei firme turcești și/sau moldovenești sau ucrainene, precum și pe un traseu care putea include tranzitarea acestor țări.”

Martorul Ștefan C. spune că a primit de la inculpatul Dolghi Victor o ofertă pentru ulei și că a început demersurile pentru a face achiziția. La sfârșitul lui 2014 – începutul lui 2015, Dolghi era intermediar între firma Zvezda din Bulgaria și lanțul de supermarketuri din România. La un moment dat, Dolghi l-a adus la o întâlnire și pe Mite Nikolov, proprietarul firmei Zvezda. „Am discutat prețul achizionării uleiului și am obținut o reducere cu 2 cenți”, declară martorul. „Alți inculpați din sală cunoașteți, în afară de Dolghi Victor?”, întreabă judecătoarea. „Nu, doar de la televizor”, spune martorul.

Procuroarea DNA vrea să știe „dacă martorul a purtat discuții în mai multe rânduri cu Dolghi Victor și Mite Nikolov?”. „Nu, a fost o singură întâlnire”, spune martorul. „Ȋn declarația de la urmărire penală spune că a fost și o altă întâlnire, în ianuarie…”, îl contrazice procuroarea, care citește apoi din dosar: „«…a avut loc o a treia întâlnire între mine și Dolghi Victor și acel cetățean macedonean care s-a prezentat ca fiind proprietarul…»”. Martorul neagă în continuare. Sala izbucnește în râs, iar procuroarea se enervează: „Cred că n-ar trebui să râdeam, ar trebui să avem respect!”.

Ȋn tot acest timp, îngrijitorul de la fermă și-a terminat de citit declarația și așteaptă cuminte, în poziție de drepți, să o predea, gata semnată. Grefiera îl vede, îi ia hârtia, iar judecătoarea îi permite să plece. De tot, „chiar și din sediul Ȋnaltei Curți”. Când Gheorghe C. iese pe ușă, președinta completului îl salută: „la revedere, martor!”.

Mai departe, vine rândul lui Ștefan C. să-și citească declarația și s-o semneze. Apoi, instanța pune în discuție recitarea martorei Maria C.. Soția îngrijitorului, cea cu convulsii. Procuroarea DNA opinează că ar fi necesar ca la dosar să se depună un act medical care să certifice starea de sănătate a martorei. Avocații apărării cer să se renunțe la chemarea femeii în fața instanței, declarația ei din faza de urmărire penală fiind suficientă. Și, deliberând, instanța decide că nu se mai impune audierea Mariei C..

Dar cel mai tare proces anti-corupție, cel în care a fost inculpat un judecător al Curții Constituționale a României, este departe de final. Pentru următorul termen, din 16 iunie, sunt citați alți 10 (zece) martori.