FLAUBERT (Gustave) – scriitor francez

Data morţii : 8 mai 1880 (la 59 de ani)

Cauza : congestie cerebrală

Locul : Croisset (Franţa)

Înhumat : Rouen (Franţa)

Crizele îngrozitoare de epilepsie pe care le avea l-au silit pe Flaubert să se retragă la Croisset, unde trăia ca un sihastru, singur cu opera lui.

Orice ar spune Edmond de Goncourt şi Maxime du Camp, Flaubert n-a murit de epilepsie. Mare mâncău, fumător înrăit, băutor fără măsură de cafea şi alcool, dedicat lucrului – „nu cred în glorie şi totuşi mă omor pentru ea” -, Flaubert a fost răpus de clasica congestie cerebrală care curmă deseori zilele bolnavilor de arterioscleroză. De altfel, cu trei săptămâni înaintea morţii, scria: „Am obosit să trăiesc, totul mă irită, totul mă apasă. Un atac ca lumea ar fi binevenit.”

În dimineaţa de 8 mai, după o baie prea fierbinte, se simţi rău. Se întinse pe divanul din camera sa. Bucătăreasa îl auzi rostind fraze fără şir, după care îşi pierdu cunoştinţa: „Rouen… Nu suntem departe de Rouen… Eylau, haideţi, căutaţi… aleea… o cunosc.”

Mulţi s-au întrebat ce voia să spună cu „Eylau”. Flaubert primise în dimineaţa morţii o scrisoare de la nepoata lui, Caroline, care îl anunţa că Victor Hugo urma să se mute în Aleea Eylau. Dar poate că muribundul îl chema la căpătâiul său pe doctoral Hélot, care practica la Rouen, deşi nu era medicul lui currant.

La cimitirul din Rouen, groparii n-au făcut bine măsurătorile. Sicriul uriaşului normand era prea lung ca să încapă în groapă. În faţa asistenţei încremenite, manevrară sicriul în fel şi chip, până se înţepeni cu capul în jos. Nu mai putea fi nici ridicat, nici coborât. Groparii se speteau, înjurau. Scos din sărite, Zola strigă: “Destul!” Îl lăsară aşa: preotul stropi sicriul recalcitrant cu apă sfinţită şi toată lumea plecă…

Isabelle Bricard, Dicționarul oamenilor celebri în fața morții, trad.: Adriana Liciu și Sorina Urdoi, București, Albatros, 2001