Sursa este fara indoiala cea mai subestimata componenta a unui calculator. Cand cineva isi face un buget pentru un PC nou, de cele mai multe ori nici nu se intereseaza de sursa. „Ah, ce sursa? Lasa ca o luam pe cea mai ieftina, asta facuta de JingPing la 50 de lei!” Total gresit dragii mei!
Desi din punct de vedere al performantei sursa nu aduce nici un aport, ea aduce ceva cel putin la fel de important. O sursa buna iti va aduce stabilitate si liniste. Ea va permite PC-ul sa ruleze ca o pisicuta, fara intreruperi suspectea. O sursa buna va permite ca PC-ul tau sa ruleze mai mult timp si componentele sa nu se defecteze (aparent din senin). Stii cum e treaba aia, suntem prea saraci ca sa cumparam chestii ieftine.
La ce ne uitam cand vrem sa cumparam o sursa?
OK, fara sa mai tragem mata de coada prea mult, sunt convins ca multa lume se intreaba de ce ar trebui sa tina cont atunci cand vrei sa cumperi o sursa? Bineinteles, dupa ce ai primit aprobarea de buget de la draguta de iubita/sotie etc.
Putere
- Putere – consumul componentelor e calculat in wati, deci trebuie sa iei o sursa care sa acopere acest consum. Ca sa iti dai seama de ce sursa ai avea nevoie pentru PC-ul tau este indicat sa folosesti un calculator de putere (estimativ). Un astfel de calculator il poti gasi aici. Iti alegi de acolo toate componentele si la total vei vedea cam ce putere sa aiba sursa. Criteriul acesta este probabil cel mai important, si de acest lucru se folosesc si producatorii de surse ieftine, aruncand pe piata tot felul de produse de o calitate indoielnica si cu un pret mic (JingPing, remember?), dar care aparent au o putere foarte mare. Dupa cum veti vedea mai jos insa, nu este si suficient.
Firma
- Calitatea aka Firma – se refera la calitatea componentelor folosite in constructia sursei. Firmele care se respecta (Antec, Corsair, Seasonic) folosesc componente cinstite si nu fac rabat, si asta se vede in stabilitatea PC-ului. De asemenea, atentia la detalii si modul de asamblare sunt altele la firmele de renume! Deci, mare atentie si mergeti pe firme cunoscute. Dar… evident ca este si un dar – calitatea costa. Punct. Calitatea costa, dar iti salveaza mai multi bani pe viitor. O sursa ieftina are tendinta sa ruineze si alte componente ale PC-ului daca pica! „Ce, eu sursa JingPing sa plec singura? Ia sa iau cu mine si placuta asta video… si HDD-ul cu filmele astea multe, salvate suspect in folderul „documentatie scoala…” :) Incearca sa citesti si un review al sursei pe care ti-o doresti, sa fii sigur ca nu e o duda. Un link excelent, care aduna review-uri pentru o gramada de surse il gasesti aici. Ca si concluzie, nu cumpara niciodata o sursa ieftina!
Amperaj 12V
- Amperajul pe linia de 12V – daca vrei sa instalezi si o placa video puternica pe sistem trebuie sa stii ca aceasta are nevoie de un anume amperaj pe linia de +12V. Deci pe langa putere, va trebui sa tii cont si de amperaj si sa iei o sursa care sa bifeze ambele puncte. Din fericire, internetul este o sursa inepuizabila de informatie, asa ca poti afla ce sursa iti trebuie pentru o anume placa video de aici.
Conexiuni
- Conexiunile oferite – de principiu, o sursa noua si facuta de un producator cunoscut ar trebui sa aiba toate conexiunile de care ai nevoie. Altfel, trebuie sa fii atent la placa video care poate avea conectori cu 8 pini sau 6 pini. Daca placa video este in PC, te uiti la ea si vezi ce conectori are nevoie. Daca iei una noua, e bine sa arunci un ochi pe pagina producatorului sau aici.
Eficienta
- Eficienta energetica – ce inseamna asta? Cu cat este mai eficienta sursa, cu atat mai putina energie electrica este pierduta pentru a furniza puterea necesara. E indicat sa iei o sursa certificata in acest sens, cu minim 80 Plus. O eficienta 80 Plus inseamna ca la un load de 50%, sursa va pierde 20% din energia consumata ca si caldura. Mai jos poti vedea un tabel cu eficienta sursei pe diverse grade de load si pe diferite grade de certificare. In cele mai multe cazuri, iti garanteaza ca s-au folosit componente mai de calitate decat o sursa fara certificare. Totusi, mare atentie, nu va bazati prea mult pe asta! In ultima vreme, producatorii de rang inferior au inceput sa aiba si ei surse cu certificare, care din pacate nu garanteaza o calitate deosebita a produselor respective.
Sursa: Wikipedia
PFC
- PFC Activ sau Pasiv – PFC Activ denota de principiu folosirea unor componente mai de calitate, deci vom merge pe o sursa cu PFC Activ.
Stabilitate
- Stabilitate – voltajele trebuie sa fie rock-solid si sa nu varieze prea mult. O abatere de 5% este acceptabila, ce este peste trebuie sa ne puna un semn de intrebare.
Ce ne dorim minim de la o sursa?
Buun, deci in anul de gratie 2017, ca sa fim siguri ca stam linistiti din punct de vedere al sursei ar trebui sa tintim minim spre:
- Putere: aici ne intereseaza cerintele de putere ale placilor video. 450 W – este minimum-minimorum, ca sa fie bine sa nu fie rau.
- Amperaj: as spune sa tindem spre un minim 30A combinat pe linia de 12V+, ca sa nu avem probleme nici cu placa video. GTX980 si R9 390X au nevoie de 30 A, de exemplu. Daca sursa are mai multe rail-uri pe linia de 12V+, amperajul total nu este constituit din suma rail-urilor ci este constituit din impartirea puterii de pe linia de 12V la voltaj, adica la 12. De exemplu, daca avem 2 railuri a cate 22A si o putere de 470W pe linia de 12V, amperajul total nu va fi 44A ci 39A (470/12).
- Pretul – de multe ori este determinant in achizitiile noastre dar in cazul unei surse nu prea este loc de compromisuri. Eu unul nu m-as uita la ceva sub 300 de lei, fiind vorba de stabilitatea intregului sistem pana la urma! Pe care probabil ai dat vreo 1000 de lei, gen!
- Firma – la o sursa facuta de o firma cat de cat cunoscuta ai garantia ca specificatiile mentionate pe cutie sunt cele adevarate. La cele vaporware, nu prea stii exact ce si cum. Zici ca ai cumparat Adidas, Nike dar de fapt e Adibas. Sau Mike.
Recomandari pe 2017 – Cea mai buna sursa pe care o poti alege
Noutati! Am refacut aproape complet recomandarile, reducand si numarul acestora si am pus accentul mai ales pe calitatea produselor. Si asta deoarece in cazul surselor este cel mai important criteriu in alegerea lor si nu trebuie facut rabat! Asta daca vrei sa dormi linistit… Sursa vegheaza! De asemenea, la fiecare recomandare am trecut si modelele de placi video care pot functiona cu acea sursa, fiindca dupa cum bine stiti placa video este cea mai mare consumatoare de resurse. Ca si maxim m-am oprit la 750W, deoarece sunt convins ca cei care vor sa faca configuratii SLI stiu ce sa aleaga ca si sursa si nu au nevoie de ajutorul meu.
Mai jos puteti sa consultati recomandarile mele:
Recomandare sursa 450W: Corsair ECX450M
Placi video recomandate: AMD RX 470, RX 460, R7
360, NVIDIA GTX 1060 6GB, GTX 1050, GTX 960, GTX 950
Putere totala: 450W
Protectie: OVP,UVP, SCP, OTP, OPP
Eficienta: certificare 80 PLUS Bronze
Amperaj +12V: 37.4 A (single rail)
Altele: semi-modulara, ventilator 12 cm, 1
conector PCI-E
Corsair sunt renumiti pentru sursele de calitate pe care le fac. Sursa de 450W, din seria CX este o sursa foarte buna si merita pe deplin recomandarea, facand parte din seria intermediara a acestui producator. Cu o astfel de sursa putem sa folosim linistiti pana la un RX 470 de la AMD sau GTX 1060 6 GB de la Nvidia. Durata de viata fara probleme (MTBF) estimata este de 100000 ore, deci viata lunga si linistita!
Recomandare sursa 500W : Corsair CX500M
Placi video recomandate: AMD RX 480, NVIDIA GTX
1070, GTX 970
Putere totala: 500W
Protectie: OVP,UVP, SCP, OTP, OPP
Eficienta: certificare 80 PLUS BRONZE
Amperaj +12V: 38A (single rail)
Altele: semi-modulara, ventilator 12 cm, 2
conectori PCI-E
La 500 de W avem tot o sursa de la Corsair. Daca e buna… csf,
n-ai csf? Cu ea poti alimenta fara probleme un RX480 de la AMD sau
un GTX 1070 de la NVIDIA. Faptul ca e semi-modulara este mare
chestie, ca nu iti mai atarna inestetic matele prin carcasa si faci
si tu un cable management profesionist. Ca si pret se invarte
undeva intre 300 si 350 de lei.
Recomandare sursa 550W: Corsair CX550M
Placi video recomandate: AMD R9 380, NVIDIA GTX
1080, GTX 980
Putere totala: 550W
Protectie:OVP,UVP, SCP, OTP, OPP
Eficienta: certificare 80 PLUS BRONZE
Amperaj +12V: 45.8 A (single rail)
Altele: semi-modulara, ventilator 12cm, 2
conectori PCI-E
Pe bune ca am cautat si alte variante, sa nu zica lumea ca ma plateste Corsair, dar mie imi pare ca ofera suficient de multe si la un pret rezonabil (pana in 400 de lei). Tot semi-modulara este si ea, constructie de calitate, stam bine! Alte variante demne de luat in seama gasiti aici. Cu sursa asta duceti cu brio un GTX 1080, enough said!
Recomandare sursa 650W: Antec NeoECO NE650M
Placi video recomandate: AMD R9 Fury X, R9
Fury, R9 390, NVIDIA GTX 1080Ti, GTX 980Ti
Putere totala: 650W
Protectie: UVP, OVP, SCP, OPP, OCP, OTP
Eficienta: certificare 80 PLUS BRONZE
Amperaj +12V: 50A (single rail)
Altele: semi-modulara, ventilator 12 cm, 4
conectori PCI-E
Deja 650 W cam acopera cele mai puternice placi video (cu cateva exceptii) fiind arhisuficienti pentru 95% din utilizatori. Adica cu o sursa de puterea asta esti acoperit, avand in vedere ca atat NVIDIA cat si AMD au scos modele tot mai eficiente energetic in ultimii casi. Ca si recomandare, am ales un model de la Antec, ca sa mai sparg un pic monotonia Corsair. Nu este o varianta high-end, tot o varianta intermediara dar as zice ca ajunge. Capacitori japonezi, 4 conectori PCI-E si firma Antec. Pentru alte variante interesante, va puteti inspira de aici.
Recomandare sursa 750W: Corsair RM750X
Placi video recomandate: AMD R9 390X, NVIDIA
GTX Titan Z, GTX 1080 SLI
Putere totala: 750W
Protectie: UVP, OVP, SCP, OPP, OCP, OTP
Eficienta: 90% – certificare 80 PLUS GOLD
Amperaj +12V: 62.5A (single rail sau multi rail,
la alegere)
Altele: modulara, ventilator 13.5 cm, 100%
condensatori japonezi, 6 conectori PCI-E, functionare fan-less.
Deja pentru puterile astea in sus, trebuie sa ne indreptam de preferat spre clasa de sus, si sa nu prea ne mai uitam la bani. Sursa asta a celor de la Corsair (fabricata de CWT), este o bestie in adevaratul sens al cuvantului, facand parte din clasa premium. Si total intamplator sunt si eu un mandru proprietar al unui asemenea model, ca sa vezi! Bineinteles, condensatori facuti de samurai, ca altfel ne faceam harakiri, un amperaj cinstit de 62.5A si cate si mai cate. Avem parte si de o aplicatie cu care putem monitoriza activitatea sursei (sa vedem ca nu ne fura la curent). Deci, e pe bune. Cu o astfel de sursa de la domnii pirati stam linisti (ea prin tarile cu apa calda are 7 ani garantie, so… ). Cei de la jonnyguru i-au dat nota 9.8 asa ca fii destept, fii ca Ion si cumpar-o. Pentru alte modele recomandate, arunca o privire aici.