CUM EXPLICA LIDERUL PSD NOMINALIZAREA CA PREMIER DIN PARTEA PSD A LUI MIHAI TUDOSE”CU DUBLA COMANDA!”

  • Postat în Fapt divers
  • la 26-06-2017 13:37
  • 494 vizualizări
CUM EXPLICA LIDERUL PSD NOMINALIZAREA CA PREMIER DIN PARTEA PSD A LUI MIHAI TUDOSE”CU DUBLA COMANDA!”
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Liderul PSD Liviu Dragnea a respins luni acuzațiile conform cărora Mihai Tudose, propus premier, are „dublă comandă”, dând ca exemplu ceea ce i s-ar fi întâmplat lui.

Astfel, întrebat dacă Tudose, care a fost profesor la Academia SRI, are dublă comandă, Dragnea a răspuns: „Codrin Ștefănescu l-a întrebat. Răspunsul a fost categoric nu. Am văzut și despre mine, în ultima perioadă, că am fost racolat în rândurile Securității de generalul Coldea în tinerețea mea. Probabil că cei de la CNSAS nu au scos dosarul. Am aflat și că îmi este consilier. Deci, ce mai… și eu sunt omul sistemului și tocmai pentru asta am atâtea cicatrici. Eu nu am avut niciodată vreo umbră de dovadă, în ultimii ani, că Mihai Tudose ar avea dublă comandă. Au fost momente tensionate în PSD în ultimii ani, în care nici eu, nici alți colegi nu am văzut nicio ezitare la el în timpul luării unor decizii importante pentru partid”.

Liderul PSD a reamintit că a fost coleg cu Mihai Tudose în Guvern, pe vremea când era vicepremier, adăugând că a lucrat cu acesta „foarte strâns”, la fel ca și cu alți miniștri.

„Aș fi văzut în acea perioadă, aș fi simțit dacă există o altă comandă la Mihai Tudose în afara comenzii guvernamentale sau — în chestiuni politice — în afara convingerilor de la partid. Convingerea mea este că nu are dublă comandă și — cu excepția celor patru colegi, cărora le respect opțiunea și votul (în Comitetul Executiv) — se pare că nici ceilalți colegi din CEx nu au părerea că Mihai Tudose are dublă comandă”, a adăugat el.

Chestionat în același timp dacă suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului lui Mihai Tudose e o problemă de moralitate sau de integritate, liderul PSD a invocat cazul fostului premier Victor Ponta.

„Nu sunt specialist în doctorate, dar îmi aduc aminte că și Victor Ponta a fost acuzat de plagiat și a fost un premier foarte bun”, a explicat Dragnea.

„Mihai Tudose a ales să nu meargă cu procedura până la capăt, să ajungă în instanță. Mihai Tudose nu și-a luat acel doctorat pentru a-i folosi pentru un salariu sau niște venituri mai mari. În condițiile în care a apărut acea discuție, a decis să facă cerere conform legii, să își retragă doctoratul și cu asta, basta”, a mai afirmat Liviu Dragnea.


Din categoria:Politica