Cum influențează fumatul sănătatea orală?

  • Postat în Mass Media
  • la 10-01-2025 11:47
  • 11 vizualizări
Cum influențează fumatul sănătatea orală?
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Știm cum toții că fumatul este unul dintre principalii factori de risc pentru starea generală de sănătate. La televizor, pe internet și chiar pe pachetele de tutun apar diferite mesaje care încurajează oamenii să facă alegeri bine documentate. Din păcate, de la viciu la probleme reale de sănătate mai sunt doar câțiva pași.

În plus, cei care pun un mare accent pe estetică știu deja că fumatul influențează direct sănătatea orală. Pe termen lung, acest viciu poate conduce în tăcere chiar și la pierderea dinților. Tu știi care este prețul unui implant dentar? Știi că poți ajunge în acest punct din pricina consumului excesiv de tutun? Află, din rândurile următoare, cum influențează fumatul sănătatea orală.

Colorarea și deteriorarea dinților

Țigările conțin nicotină și alte substanțe chimice. Odată ce pătrund în cavitatea bucală, acestea colorează puternic dinții. De cele mai multe ori, această colorație trebuie eliminată doar în cabinetul medicului stomatolog. De asemenea, din cauza substanțelor toxice, smalțul se poate slăbi în timp, devenind mult mai sensibil în fața cariilor. Ai observat că depunerile de tartru sunt mult mai frecvente în rândul fumătorilor?

Boala parodontală

Dacă deteriorarea smalțului și colorațiile inestetice nu te pun pe gânduri, boala parodontală s-ar putea să te miște puțin. Fumatul este unul dintre pricipalii factori de risc asociați parodontozei – o afecțiune puternică a gingiilor care conduce în timp la pierderea dinților. De ce se ajunge în acest punct? Deoarece tutunul împiedică organismul să lupte cu infecțiile. Deci pacienții fumători sunt mult mai susceptibili la inflamații gingivale. Atenție, în stadii incipiente, boala parodontală poate fi tratată, dar există și multe cazuri în care se impune extracția. Aici va trebuie să alegi cel mai bun implant dentar și să-ți schimbi stilul de viață. Contactează medicul stomatolog dacă observi principalele simptome de boală: sângerarea gingivală, retracție gingivală, miros neplăcut și mobilitate dentară.

Halitoza

O altă problemă comună cu care se confruntă fumătorii este halitoza. Respirația urât mirositoare apare pe fondul substanțelor chimice din tutun care persistă pe suprafața limbii și a dinților, acumulând în același timp cantități mari de bacterii.

Cancer oral

Vorbim acum despre un subiect mai greu de acceptat. Poare fi greu să accepți un astfel de diagnostic, dar acesta este real. Din păcate, fumatul excesiv crește mult riscul de cancer oral. Cum? Prezența substanțelor toxice favorizează dezvoltarea tumorilor maligne. Principalele zone afectate sunt: buzele, limba și gâtul. Principalele semne care ar trebui să te pună pe gânduri sunt: durere persistentă, dificultate la mestecat, ulcerații care nu se vindecă.

Diminuarea capacității de vindecare

Organismul uman este o mașinărie foarte inteligentă. Cu toții avem puterea de a ne vindeca după anumite intervenții în pofida faptului că unii se recuperează mai repede și alții mai greu. Problemele apar atunci când vindecarea se produce foarte lent. Nicotina reduce fluxul de sânge către țesuturi. Cum traducem această informație? E simplu – se limitează aportul de oxigen necesar pentru regenerare și apar complicațiile (exemplu: infecții postoperatorii).

Afectarea gustului și mirosului

Știai că fumătorii percep diferit gustul și mirosul? De ce? Pentru că tutunul conține aceste substanțe chimice pe care le-am tot menționat pe parcursul articolului. Substanțele chimice intră în contact direct cu papilele gustative și le influențează în mod direct. Așa apare sensibilitatea redusă la atome.

Așadar, fumatul are un impact semnificativ asupra sănătății orale – de la probleme de ordin estetic până la pierderea dinților sau cancer oral. Discută cu specialiștii despre acest subiect și vezi ce poți schimba în rutina ta!

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente