În spațiul juridic și economic anglo-saxon, controlul
prin participații minoritare al companiilor mari se menține cu
ajutorul acțiunilor de fondator, care antrenează voturi
multiple și/sau drept de veto în chestiunile strategice, precum și
cu ajutorul giga-fondurilor de investiții (Black Rock, Vanguard,
State Street, Fidelity), care acumulează pachete mari de acțiuni în
vederea unei gestiuni consolidate. Frecvent, se utilizează
instrumentul „fundației acționariale”, o organizație non-
guvernamentală constituită de fondatori (sau familia acestora),
pentru a impune o anumită linie strategică și o misiune
întreprinderii. Acest instrument este la limita legalității atunci
când deținerea controlului prin fundații are menirea de a antrena o
„optimizare fiscală”, adică de a determina o reducere a taxelor,
impozitelor și contribuțiilor plătibile de către întreprindere sau
de către fondatorii săi disimulați de fundația acționarială.
Chiar dacă este o formă de organizare anacronică a întreprinderii
societatea în comandită pe acțiuni este încă uzitată în Europa,
pentru că permite unei persoane, familii sau entități dominante a
grupului de societăți să exercite controlul societății listate,
chiar dacă nu deține participații majoritare (1).
Potrivit art. 1 alin.4 din O.U.G. nr. 109/2011 privind
guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, acționarul
privat care nu mai deține participația majoritară într-o societate
comercială poate fi însărcinat atât cu conducerea executivă a
întreprinderii publice, cât şi cu controlul său operaţional sau
managerial, cu condiţia să îşi probeze capacitatea financiară şi
tehnică, know-how-ul și eficiențaeconomică necesare menținerii
portofoliului de clienți și forței de muncă. Acest
acționar minoritar privat poate ajunge să conducă strategic o
întreprindere publică, fără ca aceasta să (mai) fie privatizată, în
sensul orginar al conceptului. Cedarea managementului la acţionarul
minoritar reprezintă o formă indirectă şi bizară de privatizare.
Întrucât acţionarul majoritar pierde posibilitatea controlului
managementului prin consiliul de administraţie sau de supraveghere,
pierde, practic, şi poziţia de acţionar strategic al întreprinderii
publice. Controlul strategic asupra întreprinderii publice nu numai
că este cedat gratuit acţionarului privat minoritar dar, în plus,
pentru asumarea managementului întreprinderii publice, acţionarul
minoritar privat va primi şi o remuneraţie, cu o componentă fixă şi
una variabilă, precum şi o potenţială despăgubire pentru revocarea
înainte de termen a
mandatului. Controlul de către acţionarul majoritar public al
managerului – acționar minoritar nu se mai realizează prin
consiliul de administraţie sau de supraveghere, ci numai prin
adunarea generală. Controlul de către acţionarul
majoritar public al managerului – acționar minoritar nu se mai
realizează prin consiliul de administraţie sau de supraveghere, ci
numai prin adunarea generală. În cazul în care este dificilă sau
practic imposibilă revocarea sau schimbarea manageruluiacţionar
minoritar prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor (dat
nivelul descurajant de ridicat al clauzelor de despăgubire),
acţionarul privat minoritar ajunge să deţină, efectiv, controlul
directorial al întreprinderii publice.
Pornind de la această normă legală, aplicată prin analogie și
coroborată cu regulile societății în comandită pe acțiuni, ar putea
fi imaginată și situația inversă. Statul, minoritar ca acționar,
dar asumându-și sarcina de comanditat într-o
societate în comandită pe acțiuni, va putea să preia controlul unor
companii mijlocii sau mari aflate în dificultate (ori chiar în
insolvență), pentru a le salva și, o dată cu ele, să salveze și
locurile de muncă, clientela captivă, comunitatea locală și, în
general, economia. Pentru acest gen de salvare a unor întreprinderi
nu este nevoie de capital excedentar. De precizat că persoana sau
entitatea care își asumă poziția de „comanditat” într-o societate
comercială pe acțiuni își asumă o răspundere personală nelimitată
pentru datoriile societății, de unde concluzia că asemenea poziții
nu pot fi vânate de aventurieri (2), de amatori sau de
neaveniți.
1 La Bursa din Paris sunt listate câteva mari societăți în
comandită pe acțiuni – Lagardère, Hermès, Michelin, Rubis,
Bonduelle, Altamur, Rothschild&co sau Touax. În
societatea în comandită există comanditați, care sunt
managerii întreprinderii, și comanditari, care sunt simpli
acționari (investitori), fără drept de interferență în
management
2. Formula juridică a societății în comandită simplă/pe acțiuni ar putea fi utilizată și de start-up-urile tehnologice, în ideea de a obține finanțare de la investitori, fără a pierde controlul întreprinderii și al secretelor comerciale ori al proprietății industriale.
Cotidianul RO
