De departe cel mai ilariant articol este cel din Observatorul Prahovean care se așteaptă ca prețul unei pâini albe să scadă cu 2 lei! Practic, clienții vor cere pâinea albă pe care o vor primi gratis și vor fi plătiți de către magazin cu 30 – 50 de bani pentru asta. Ziarul Unirea, cu o precizie nemaiîntâlnită de la Montreal 1976, așteaptă și el o scădere de 1 leu și 80 de bani! Analistul DC Business Elena Cristian bagă o dezinformare cât toate zilele într-o intervenție la B1TV citată de Cancan: „Oamenii trebuie să meargă doar în marile rețele de hipermarketuri pentru că decizia se aplică doar acolo, adică pe mai puțin de jumătate din suprafața României. În mediul rural nu sunt rețele de hipermarketuri atât de bine dezvoltate. Această ordonanță se aplică doar în supermarketuri…” Intervenția doamnei analist sună a propagandă împotriva comerțului tradițional. Doamna nu realizează că o lege nu poate fi aplicată doar unei anumite categorii de jucători din piață, prin urmare, absolut toți cei care comercializează produsele din anexa Ordonanței 67 sunt obligați să aplice marja de maximum 20 % la pretul de achiziție, indiferent de mărimea lor.