Klaus Werner Iohannis nu știe cum să-și mai justifice averea care i-a permis să achiziționeze, pas cu pas, casă după casă până la șapte imobile, câte avea la un moment dat, două dintre acestea fiind pierdute ulterior în fața instanțelor de judecată, deoarece au fost obținute cu aceleași acte false.

Să vedem, în cele ce urmează, cifre reale despre achizițiile de început ale tinerei familii Iohannis, în anii imediat următori căsătoriei, dar și justificări caraghioase despre averea cu care a debutat în afaceri imobiliare individul încoțopenit de oculta mondială în fruntea României. Este chiar distractiv modul prin care se încearcă aburirea poporului prin minciunile propagate de hellvigii din serviciile secrete sau pupenklaușii (pupincuriștii iohanniști) din mass-media și curățirea petelor compromițător-rușinoase cu înălbitorii propagandei.

Iată ce spunea despre nunta din anul 1989 a familiei de profesori Iohannis o verișoară a „primei doamne” – o altă doamnă, probabil secundă, numită Doina Lăzurca – într-o publicație de scandal, dar preluată ulterior de aproape toată presa românească: „Petrecerea s-a tinut la restaurantul hotelului Parc, aproape de stadionul din Sibiu. Au avut o gramada de invitati, vreo 200 de oameni, adica o suta de familii. Mai multi au fost din partea familiei lui Carmen, adica din partea noastra, pentru ca Lazurca este neam mai numeros ca al lui Iohannis, mai ales ca multi sasi plecasera deja din Romania. Iar Ioan, tatal lui Carmen, era un blanar respectat, au venit multi la nunta doar pentru ca il stiau pe el”(…) „Tin minte ca darul a fost cam 2.000 de lei de persoana, adica 4.000 de lei de familie, cam cat era un salariu bun pe vremea aia. Uite asa, Klaus si Carmen au strans la nunta vreo 400.000 de lei, sa nu se mai mire unii ca de unde au avut la Revolutie 10.000 de dolari ca sa-si cumpere casa. De acolo ii aveau, de la nunta. Si au avut si niste nasi tocmai din Austria, niste prieteni de-ai lor”. (http://www.stiripesurse.ro/dezvaluiri-s-a-aflat-cum-i-a-cumparat-klaus-iohannis-casele_952776.html)

Minciuni ordinare și manipulare din greu! Și eu am avut nunta în anii ’80, așa că pot să dau detalii despre cum se desfășurau nunțile pe vremea aceea. În primul rând, nu era „o taxă fixă” de participare și darul în bani nu era per persoană, ci per familie! O pereche dădea între 500 și 1.000 de lei la nuntă, în funcție de gradul de rudenie, dar și de localul unde se desfășura nunta (se ținea cont de costul „tacâmului”/nuntaș), doar nașii și părinții mirilor ofereau 5.000 lei!

Restaurantul hotelului BTT („Parc”) era modest, nu se încadra la categoria restaurante de lux ca să justifice daruri exorbitante din parte nuntașilor. La vremea respectivă Sibiul avea doar un singur restaurant select: „Împăratul Romanilor”. Restul: „Bulevard”, „Continental”, „Transilvania”, Hanul „Dumbrava”, „Sibiul Nou”, „Silva” (hotelul Partidului), „Unicum” sau „Parc” (hotelul BTT-ului) erau de mâna a doua, chiar dacă unele erau încadrate la Categoria I.

Salariul mediu în România anului 1989 era de 2.100 de lei (peste 4.000 de lei avea salariul un colonel MApN sau directorul unei întreprinderi mijlocii), deci nu era posibil ca o singură familie să-i onoreze pe miri cu 4.000 de lei, echivalentul a două salarii medii, așa cum relateză mincinoasa trompetă propagandistică! O familie de tineri căsătoriți nu scotea aproape o jumătate de milion de lei la nuntă, nici dacă toți invitații ar fi fost ciobani, responsabili de cârciumi, aprozariști, vânzători la shop, ofițeri superiori, medici ginecologi sau chirurgi, adică cele mai avute categorii sociale din acele vremuri! În nici un caz nu se făceau bani la o nuntă cu invitați profesori și țărani din județul Mureș, de unde era originar socrul mic, Lăzurca Ioan.

Care „blănar respectat”? Să fim serioși! Dar nu chiar așa de serioși ca Emil Hurezeanu, cel care ne mințea foarte serios la radio „Europa liberă” cu zecile de mii de morți de la Timișoara în decembrie 1989, fiindcă și el susținea, în anul 2014, că Lăzurca, socrul lui Iohannis era un blănar renumit, cu clientelă selectă și plin de bani. O minciună cât Casa Poporului! Ioan Lăzurca era un amărât de „căciular”, adică el confecționa doar căciuli de blană, pe care le comercializa nevastă-sa, Georgeta Lăzurca, prin târgul de vechituri al Sibiului, la ieșirea din oraș către Mediaș!

Ce să mai zicem… Nici măcar imaginație nu au propagandiștii iohanusieni, din moment ce au plagiat un alt clasic în viață, pe ex-ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, că ăla a scos-o primul pe asta cu nuntașii, justificându-și averea ilegală cu banii făcuți din nunți!

Este aberant să spui că niște bani obținuți la o nuntă din anul 1989 au fost folosiți pentru cumpărarea unui imobil în anul 1992, iar la aceștia s-au adăugat: aportul financiar al părinților și bunicilor( dixit Klaus Iohannis!), banii obținuți din salarii și meditații (același Iohannis!) și bani din vânzări imobiliare anterioare (la fel, sursa Klaus Iohannis!), dar tot el (același Klaus Werner Iohannis!) totuși să mai aibă, până anul trecut, și un cont bancar cu 9.000 de dolari depuși în anul 1990! Păi, dacă aveai banii aceia în bancă, 9.000 de dolari în 1990 – pe care nu i-ai retras până în anul 2016! – de ce ai mai cerșit bani de la părinți și bunici, iar de acești dolari ai tăi nici nu te-ai atins? Nu sunt decât două variante: a) ești un lacom fără pereche; b) aveai bani cu găleata din traficul de copii, iar cei 9.000 de dolari sunt „mărunțișul” de care nici nu aveai nevoie ca să-ți achiți integral imobilul cumpărat. Personal, înclin spre a doua variantă.

Prima casă achiziționată în anul 1992 de rapacea familie de profesori – o sfidare pentru dascălii săraci și dedicați profesiei lor! – a costat 70.000 de mărci germane, conform declarației lui Klaus Iohannis, adică aproximativ 35.000 de dolari pe vremea aceea. Așa că manâncă rahat verișoara care zice că și-au luat casa cu 10.000 de dolari câștigați, chipurile, la nuntă! O dovadă că minte este până și faptul că Iohannis a afirmat că și-a cumparat cu banii de la nuntă mai întâi un apartament (altădată a spus că două, le mai încurcă și el săracul, la atâtea locuințe!), doar după aceea și-a luat o casă, cu banii obținuți din vânzarea apartamentului (ca vânzările anterioare ale Ioanei Băsescu!), cu ce i-au dat bunicii și socrii, bașca meditații și salarii, plus economii – mâncat iaurt cu grisine și eugenii.

Dar, să vezi miracol, nu doar că s-au adunat banii pentru un autoturism „Dacia 1300” și cei 70.000 de mărci necesari pentru cumpărarea unei case, în 1992, dar au mai rămas în cont și 9.000 de dolari din anul 1990, când tot românul avea ceva dolărei prin bănci, mai ales că doar cu câteva luni înainte te băga Miliția la închisoare și dacă te prindea cu un singur dolar prin buzunare!

70.000 de mărci vest-germane era o sumă enormă pentru începutul anilor ’90, la fel și 9.000 de dolari americani reprezentau o mică avere. De fapt, chiar și acum suma de 9.000 USD reprezintă ceva, cu banii aceștia se poate cumpăra un autoturism nou-nouț!

Să fie clar, în anul 1990, după ce soții Iohannis își cumpăraseră deja apartamentul la bloc și o mașină cu așa-zișii bani de la nunta din 1989, nu puteau rămâne și cu cei 9.000 de dolari, uitați în conturi din același an 1990, decât din „afaceri” precum cele investigate de subsemnatul, adică traficul internațional de copii, demarat și el tot în fatidicul an 1990!

Vâzarea de copii străinilor a devenit o mare afacere imediat după așa-zisa „revoluție”, banii încasați de intermediarii români ajungând până la 20.000 de dolari de fiecare copil adoptat. Sumele vehiculate în reportajul postului american CBS, de la începutul anilor ’90 în emisiunea „60 minutes” (https://www.youtube.com/watch?v=MMJoXvlebNQ), privind plata intermediarilor și dezvăluite de către samsarul de copii Cristian Burci, bișnițarul devenit patronul televiziunii „Prima” și al ziarului antiromânesc „Adevărul”, nu sunt cele reale, ele fiind în realitate mult mai mari. Atât de mari și tentante, încât în afacerile cu adopții de copii au intrat și un ministru al Justiției, Valeriu Stoica și soția ambasadorului de atunci al Spaniei la București. La începutul anilor ’90 se vindeau copiii din România la tarabă, precum gogoșarii la piață atunci când se face timpul pentru zacuscă. Soții Iohannis au participat și ei la acest tafic internațional de copii! (Este incontestabilă implicarea lui Klaus Werner Iohannis în traficul internaţional de copii!)

Klaus Werner Iohannis nici nu neagă implicarea, fiindcă nu are cum din cauza existenței martorilor, dar încearcă să diminueze aportul său și al soției în tranzacțiile cu copii, afirmând că el a fost doar șofer și ea translator, ceea ce nu este adevărat până la capăt, din moment ce tot el a recunoscut că-i și cazau pe clienții amatori de copii la ei acasă și cei doi soți profesori mergeau fără adoptatori ca să-i convingă pe aparținători să-și dea copiii străinilor, așa cum este probat în articolul cu link de mai sus. De acolo, din tranzacțiile cu carne vie, proveneau nu doar cei 9.000 de dolari, uitați imprudent într-un cont din 1990 timp de 26 de ani, ci și „grosul” celor 70.000 de mărci germane cu care s-a achiziționat prima casă din colecția imobiliară a familiei Carmen Georgeta și Klaus Werner Iohannis, cea din anul 1992.

Marius Albin MARINESCU

PS: Am observat că circulă pe internet minciuna că taică-său lui Carmen Georgeta Iohannis, răposatul Ioan Lăzurca, ar fi fost șeful Securității Sibiu. Mai mult, unii postaci îmi atribuie mie informația falsă ca să mă discrediteze! Eu nu am susținut niciodată aberația aceasta! Autorul acestei intoxicari vehiculate pe internet, probabil ca să pară credibil, mai spune că „tovarășul comandant” Lăzurca semna cu pseudonimele „Nurca” sau „Blănarul”. Altă tâmpenie, fiindcă șeful Securității locale nu scria decât ca să–și informeze superiorii de la București și normal că-și semna raportările respective cu funcția, gradul și numele său real!

Este o prostie, o minciună și o dezinformare a serviciilor de informații, cu scopul de a duce în derizoriu restul adevărurilor despre Klaus Iohannis și familia acestuia. Ioan Lăzurca, tatăl lui Carmen Georgeta Iohannis, a fost un blănar limitat, care știa să faca doar căciuli, nu „un mare blănar din Sibiu”, așa cum mințea propagandistul Emil Hurezeanu. Acesta a fost făcut ambasador în Germania de către Iohannis, deși Hurezeanu era cetățean german, loial țării care-i acordase cetățenia ca transfug, la cea română renunțând atunci când se dădea disident prin RFG. A solicitat din nou cetățenia română, în regim de urgență, abia după ce a fost nominalizat ca ambasador la Berlin, până atunci fiind alergic, cu grețuri și vertijuri, la calitatea de român.

Sursa :http://justitiarul.ro/