Magistrații Curții de Apel București repun pe rolul instanței dosarul în care fostul primar al sectorului 2 Neculai Onțanu este acuzat de luare de mită.
Aceștia vor să pună în discuție încadrarea juridică referitoare la infracțiunea de luare de mită, în condițiile în care joi era așteptată sentința în acest dosar.
Instanța a stabilit termen al procesului pentru vineri, 30 iunie.
Trimis în judecată în iunie 2016, Neculai Onțanu a fost acuzat de DNA că, în perioada 2006- 2007, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (Cristi Borcea, denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.
În dosar au mai fost deferiți justiției Toma Șutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Loredana Radu și Aurel Radu.
Onțanu este acuzat că a pretins și primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de Cristian Borcea, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu.
Din categoria:Politica