Dacia Duster facelift va fi prezentat în timpul Salonului Auto
Frankfurt 2013 din luna septembrie, conform publicaţiei franceze La
Tribune. Francezii scriu că SUV-ul piteştean va primi o parte
frontală complet nouă, dar şi un interior îmbunătăţit - cu un panou
de bord de o calitate mai bună şi un sistem de navigaţie cu ecran
tactil (cel mai probabil este vorba despre sistemul MediaNav,
disponibil deja pe noile modele Dacia). După reînnoirea gamei Dacia
cu noile generaţii ale modelelor Logan şi Sandero, Duster a devenit
cel mai vechi model vândut de producătorul român.