Peste 4.800 de pompieri cu 2.900 de mijloace tehnice vor fi
pregătiţi să intervină în minivacanţa de Sfânta Maria, iar 80 de
salvatori cu autospeciale de stingere a incendiilor, de
descarcerare şi acordare a primului ajutor vor fi prezenţi pe
autostrăzile A2 şi A4, în acest sfârşit de săptămână, când numărul
persoanelor care spre mare va creşte.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, 247 de
echipaje de pompieri SMURD vor asigura primul ajutor în minivacanţa
de Sfânta Maria, alături de 41 de unităţi de terapie intensivă
mobilă, şapte ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în
tratament neonatologic şi 43 de autospeciale pentru transport
personal şi victime multiple.
De asemenea, reprezentanţii IGSU au verificat bisericile, unde sunt aşteptaţi numeroşi credincioşi, şi au instruit personalul lăcaşurilor de cult, în vederea prevenirii incendiilor.
”În această săptămână, inspectorii de prevenire au instruit personalul clerical şi au verificat modul de organizare a apărării împotriva incendiilor la lăcaşurile de cult unde este aşteptat un număr mare de pelerini, pentru identificarea şi remedierea potenţialelor nereguli privind securitatea la incendiu. Cu prilejul acestor acţiuni au fost verificate: asigurarea căilor de evacuare a persoanelor, a căilor de acces a autospecialelor de intervenţie şi exploatarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor electrice”, arată IGSU.
Totodată, pompierii au făcut verificări la unităţi de cazare de la munte şi de pe litoral pentru a stabili dacă sunt respectate măsurile privind protecţia la incendiu.
În zonele unde vor avea loc evenimente publice se vor afla echipaje de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi acordarea primului ajutor.
Totodată, având în vedere că în acest sfârşit de săptămână este preconizată o creştere a numărului de persoane care merg la mare, peste 80 de salvatori cu autospeciale de stingere a incendiilor, de descarcerare şi acordare a primului ajutor se vor afla pe autostrăzile A2 şi A4.
Pompierii atrag atenţia persoanelor care aleg să-şi petreacă
timpul liber la iarbă verde, pentru a face grătare, să aibă în
vedere mai multe lucruri, respectiv să aprindă focul doar în
locurile special amenajate, sub supraveghere permanentă, cât mai
îndepărtate de vegetaţie şi în niciun caz pe timp de vânt; să
stingă focul sau cărbunii încinşi cu apă sau pământ înainte de
plecare şi să acopere cenuşa cu pământ;
să supravegheze copiii şi nu le lase la îndemână chibrituri sau
brichete şi să nu arunce la întâmplare ţigări şi chibrituri
aprinse.
Din categoria:Politica