Sursa foto:Curentul
Victor Ponta, bravul nostru premier, mult prea ocupat să se
împăuneze cu niște iluzorii „victorii“ economico-diplomatice
obținute după recenta „excursie“ în China, are șanse mari să nu fi
băgat de seamă - asta în cazul în care o fi știut vreodată - că,
mergând acolo, a călcat pe urmele lui Nicolae Milescu Spătarul. Un
personaj cândva celebru, pe care trecerea timpului l-a trimis
direct în cărțile de istorie. Un nume oarecum ciudat, în spatele
căruia se ascunde un personaj fabulos, un cărturar de factură
clasicistă altoit pe un spirit de aventurier veritabil, cum puțini
au fost în vremurile sale. Motiv pentru care, printre multe altele,
el a fost și primul român care a ajuns în China. Acum, când lumea
pare a fi devenit atât de mică, asta poate că nu mai înseamnă chiar
o mare scofală. Dar acum câteva secole, pe vremea lui Milescu
Spătarul, China imperială mai părea, încă, un tărâm magic, aflat
undeva la celălalt capăt al Universului. O țară fabuloasă pe care
cărturarul nostru a înțeles-o și a descris-o în toată măreția ei
decadentă.
Milescu a fost unul dintre marile spirite ale vremurilor sale, care se simțea la el acasă în marile capitale europene. Tot el a fost și om politic, ce-i drept, urmărit uneori de nenoroc. Dar, peste toate astea, în anii cei mai activi ai vieții sale, a fost și un diplomat deosebit de eficient, bun cunoscător al realităților unei lumi care, deși părea mai simplă decât cea din zilele noastre, era la fel de fluidă și dinamică. În plus, dincolo de ceea ce spun, de obicei, cărțile de istorie, Nicolae Milescu Spătarul a mai fost încă ceva. A fost ceea ce romanele de aventuri numesc „luptător pe frontul invizibil”. Sau, spus pe șleau, a fost spion. Și, ca să respectăm adevărul, Milescu a fost un agent secret deosebit de sofisticat, amestec de James Bond și Indiana Jones, un cărturar aventurier pornit să cunoască tainele lumii.
„Pre învățat și cărturar...”
Prima și cea mai cunoscută referire la Milescu este portretul, pe care Ion Neculce i-l face, în tușe groase, în culegerea sa de anecdote istorice, binecunoscuta „O samă de cuvinte”: „Era un boier, anume Neculai Milescul Spatariul, de la Vaslui de moșia lui, pre învățat și cărturar, și știea multe limbi: elinește, slavonește, grecește și turcește. Și era mândru și bogat, și umbla cu povodnici înainte domnești, cu buzdugane și cu paloșe, cu soltare tot sirma la cai. (…) Iar când au fost o dată, nu s-au săturat de bine și de cinstea ce ave la Ștefăniță-vodă, ce au ședzut și au scris niște hârtii viclene și le-au pus într-un bățu sfredelit și le-au trimis la Constantin-voda cel Bătrân Basarabă, în Țara Leșască, ca să se ridice de acolo cu oști, să vie să scoată pre Ștefăniță-vodă din domnie.”
Integral pe Curentul
Data:15 iulie 2013
Milescu a fost unul dintre marile spirite ale vremurilor sale, care se simțea la el acasă în marile capitale europene. Tot el a fost și om politic, ce-i drept, urmărit uneori de nenoroc. Dar, peste toate astea, în anii cei mai activi ai vieții sale, a fost și un diplomat deosebit de eficient, bun cunoscător al realităților unei lumi care, deși părea mai simplă decât cea din zilele noastre, era la fel de fluidă și dinamică. În plus, dincolo de ceea ce spun, de obicei, cărțile de istorie, Nicolae Milescu Spătarul a mai fost încă ceva. A fost ceea ce romanele de aventuri numesc „luptător pe frontul invizibil”. Sau, spus pe șleau, a fost spion. Și, ca să respectăm adevărul, Milescu a fost un agent secret deosebit de sofisticat, amestec de James Bond și Indiana Jones, un cărturar aventurier pornit să cunoască tainele lumii.
„Pre învățat și cărturar...”
Prima și cea mai cunoscută referire la Milescu este portretul, pe care Ion Neculce i-l face, în tușe groase, în culegerea sa de anecdote istorice, binecunoscuta „O samă de cuvinte”: „Era un boier, anume Neculai Milescul Spatariul, de la Vaslui de moșia lui, pre învățat și cărturar, și știea multe limbi: elinește, slavonește, grecește și turcește. Și era mândru și bogat, și umbla cu povodnici înainte domnești, cu buzdugane și cu paloșe, cu soltare tot sirma la cai. (…) Iar când au fost o dată, nu s-au săturat de bine și de cinstea ce ave la Ștefăniță-vodă, ce au ședzut și au scris niște hârtii viclene și le-au pus într-un bățu sfredelit și le-au trimis la Constantin-voda cel Bătrân Basarabă, în Țara Leșască, ca să se ridice de acolo cu oști, să vie să scoată pre Ștefăniță-vodă din domnie.”
Integral pe Curentul
Data:15 iulie 2013