Ți-am mai spus ca e toamnă? Ți-am zis recent că mă îngrop în vântul și ploaia de afară și că mă învelesc cu norii gri ? Ți-am mărturisit de curând că mi-e dor să te iubesc sau că mă împiedic iar de veșnicele nepuse întrebări, de sutele de răspunsuri pe care nu le am?Și multe-mi vâjâie prin minte. Da, acele de întrebări pe care ți-e teamă să le enunți cu voce tare.Stau privind la frunzele care se zbat pe o creangă, de teamă să nu cadă, și sub un zâmbet comercial mă regăsesc în asentiment cu ele, în încercarea mea de a-mi ascunde inima sălbatică, care țipă după brațe care să o învelească de frigul lăsat de superficialitatea lumii în care îl plimb.Poate e doar vremea de învinuit sau poate a trecut prea mult de când nu mi-am lăsat inima să vorbească și acum stă ca smulsa să iasă să spună ce vrea. Cred că seamăn