Nu știu dacă sunteți familiari cu criptomonedele. Cuvinte ca bitcoin, litecoin, ethereum vă spun ceva? Dacă da, puteți sări direct la paragrafele dinspre final. Dacă nu, o scurtă dar probabil necesară introducere:
Criptomonedele sunt monede digitale bazate pe chei criptografice. Practic, sunt niște convenții, dar până la urmă și banii lichizi pe care îi aveți în buzunar (sau banii pe care îi aveți pe card) sunt tot convenții, că hârtia de 100 de lei nu valorează nimic prin sine însăși, nefiind făcută din aur. Criptomonedele sunt bani care să elimine controlul și monitorizarea pe care le exercită banca sau statul. Sunt monede care vă permit să efectuați tranzacții păstrându-vă anonimitatea, iar ca să puteți intra în posesia lor trebuie să vă creați un portofel virtual (pe un site specializat, dacă aveți încredere, sau pe calculatorul propriu, descărcând un anumit program care vă conectează la rețeaua bitcoin, ...