Încep această mică relatare, prin a o felicita pe doamna Maria Voicu pentru faptul că, de astăzi este oficial preşedinta Asociaţiei MicNews. Schimbările intervenite acum pe ultima sută de metri a anului 2017 nu priveşte pe nimeni, iar planurile de viitor a celor de la Asociaţia MicNews nu îmi sunt cunoscute în totalitate.
Preşedintele Mihai Căldăraru a transferat prerogativele funcţiei de Preşedinte, doamnei Maria Voicu. Aceasta vine cu o abordare nouă în ceea ce priveşte modul de conducere a unei Asociaţii de Ajutorare a semenilor care se descurcă greu în hăţişul unei socieţăţi alarmant de grăbite, ce generează drame în rândurile tinerilor instituţionalizaţi sau a bătrânilor, care sunt nevoiţi să-şi trăiască zilele cu bruma de bani primită de la Guvernul României.
Cine este noul preşedinte al Asociaţiei MicNews?
Maria Voicu este născută la data de 02.04.1964 Studii: Liceul Industrial Textila Unirea, facultatea de jurnalism Hyperion, Inspector Resurse Umane şi supraveghetor în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.
Pasiune: îi plac copii
Hoby: Sport
Muzica: populară
În anul 2011, a fost Director General al Ziarului MicNews.
In anul 2010, a fost Redactor la Departamentul de Investigaţii al ziarul Oglinda
Are doua fete geme şi 2 nepoţi.
Cine este fostul Preşedinte al Asociaţiei MicNews?
Mihai Căldăraru, născut la data de 25.05.1986, este absolvent al Liceului de Arte şi Meserii nr 2 din Capitală, a studiat cursuri de jurnalim şi inspector resurse umane.
Pasine: „Unul din semnele pasiunii este faptul că tinzi să idolatrizezi persoana de care ești îndrăgostit, pasiunea NU este dragoste adevărată, tot ce face sau spune acea persoană ți se pare nemaipomenit, NU vezi nicio greșeală, nicio fisură. Alte persoane pot să vadă o mulțime de pericole, dar tu nu le vezi pentru că ești orbit de pasiune. Sentimentele tale romantice au preluat controlul și nu mai acționezi conform bunului simț. Cînd ești implicat într-o pasiune romantică, tinzi să devii dezorganizat, nu mai ești însuți. Ești iresponsabil și ai tendința de a-ți neglija datoriile, cîteodată tinerii visează, lenevesc, neglijîndu-și datoriile. Cineva te întreabă: Ce s-a întîmplat Corina? Parcă nu mai ești tu însuți. Corina răspunde: Oh, sunt îndrăgostită!.„, declară Mihai Căldăraru despre pasiunea lui …
Hoby: tenis de câmp
În anul 2009-2010 a fost Director General Asociaţia Liga Naţionala şi Internaţională Pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În perioada 2011-2012 a fost Director General la Asociaţia Europeană Pentru Protecţia Omului şi Protecţia Copilului.
În decursul anilor 2013-2017 a fot Preşedinte la Asociația MicNews.
Este cunoscut în mass-media ca fiind un om inimos şi plin de compasiune, pentru toţi cei care au nevoie de ajutorul celor din jur.
Contactat telefonic, Mihai Căldăraru a declarat că „respectă decizia numirii doamnei Maria Voicu în funcţia de Preşedinte al Asciaţiei MicNwes şi promite implicarea totală în proiectele viitoare ale Asociaţiei, de ajutorare a celor nevoiaşi”.
Ultima ORĂ! Astăzi 29 decembrie 2017, membrii Asociaţiei MicNews sunt implicaţi în ultima acţiune umanitară din acest an, de ajutoarare a minim 100 de bătrâni care au nevoie de alimente pentru a trece cu bine Sărbătorile de Iarnă. Acţiunile umanitare nu se vor opri aici, iar în anul ce vine, acestea vor continua.