Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul
briefingului organizat la revenirea din Antalia, că terorismul este
finanţat de 40 de state, inslusiv de unele care fac parte din G20,
transmite TASS.
Vladimir Putin le-a spus jurnaliştilor, în cadrul briefingului
organizat pentru prezentarea rezultatelor summitului G20, că este
necesară stoparea finanţării terorismului din comercializarea
ilegală a petrolului.
Potrivit sursei citate, liderul de la Kremlin a prezentat şi
nişte poze care ar fi demonstrat comercializarea ilegală a
petrolului şi produselor petroliere.
„Am constatat că finanţarea este asigurată de 40 de state,
inclusiv câteva din ţările care fac parte din G20”, a declarat
Putin.
Preşedintele rus a menţionat că această problemă a fost
discutată cu participanţii la summitul din Antalia, Turcia.
„Sper că vom continua această conlucrare, care este extrem de
importantă în lupta cu teroarea”, a adăugat Vladimir Putin.
Summitul G20 a avut loc pe 15 şi 16 noiembrie în Antalia,
Turcia, unde a fost discutată situaţia din Siria. Întrunirea a avut
loc după atacurile teroriste de la Paris, care au fost revendicate
de Statul Islamic.
Sursa : adev.ro