SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te
schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești
acum.
Mă uitam mai deunăzi pe Facebook și am văzut o postare despre
un actor american care mai demult făcea furori printre femei, care
acum nu mai arată ca acu 40 de ani și era ridiculizat pentru asta.
Sau am văzut un filmuleț despre actori renumiți în urmă cu câțiva
zeci de ani și în care erau postați atunci și acum. Interesante mi
se par întotdeauna comentariile. Dincolo de câteva comentarii
decente și (pe care eu le consider) normale despre faptul că e
normal să nu mai arătăm la fel ca acum 20, 30 sau 40+ de ani, văd
multe comentarii răutăcioase despre ce nasol arată oamenii că nu
mai sunt tineri și că au îmbătrânit.
În situații de astea mă bântuie două întrebări: a micuț - dar
cum își imaginează comentacii că vor arăta ei la aceeași vârstă cu
a artiștilor din propoziție, și b micuț - pot să mă uit la cum
arată acum cei care subliniază defectele celorlalți? Nu de alta,
dar vreau să văd cum arată perfecțiunea întruchipată care umblă pe
același pământ ca noi, muritorii de rând.
Dacă te mâncă-n cur... pardon, în chakra rădăcină (Muladhara)
și te f*ute (am pus asteriscul pentru cei sfioși) grija de cum
arată și ce fac alții, în primul rând ai creieru' hodinit. Înseamnă
că ți s-or gătat toate problemele din viață, ți-ai aranjat
lucrurile și amu ai vreme să faci cipcă (dantelă croșetată, în
traducere) cu vorbele aranjate în frază sub formă de comentarii
răutăcioase. În al doilea rând, ce spun cercetătorii britanici care
te studiază: ești mai fericit dacă ești plin de venin la adresa
altora? Ți s-a rezolvat viața, ai mai mulți bani, arăți tu mai
bine? Care este scopul sublinierii defectelor celorlalți? Te face
să te simți mai puțin fucked up? Simți că ai o importanță mai mare
în viața ta decât atunci când taci?
Să știi că acum nu vorbesc doar despre cei care comentează pe
paginile de socializare, ci și despre cei care strâmbă din nas la
orice le insultă imaginea pe care și-au construit-o cu atâta
atenție pentru a-și ascunde adevărata față; și despre cei care
comentează în gând, imaginându-și că dacă înăuntru dau cu draci și
afară o dau cu lumina, oamenii-s proști și nu-și dau seama că ochii
lor spun totul.
Și, desigur, toate persoanele care citesc acum acest text se
exclud, doar sunt de față ;) :D
Nu poți vedea în celălalt decât ceea ce este deja în tine,
indiferent dacă ești de acord cu asta sau nu. Adevărul nu are
nevoie de aprobarea ta.
Nu poți recunoaște la altul fericirea dacă nu o cunoști, dacă
nu ai experimentat-o.
Nu vei putea ști cum arată iubirea dacă tot ce ai văzut acasă
au fost scandaluri, jigniri și bătaie de joc la adresa
celorlalți.
Nu-i poți accepta pe ceilalți ca fiind diferiți de tine dacă
cei care erau altfel, indiferent în ce sens, erau ridiculizați de
către cei care pentru tine erau autoritatea - părinții.
Nu poți accepta că timpul trece atunci când îți irosești viața
nefăcând nimic pentru tine ci doar comentând în dreapta și-n
stânga, aruncând răutăți care pe tine nu te ajută, doar îți dau o
satisfacție mică, mică cam cât p*uța (ai văzut asteriscul, da?!) de
furnică. Și atunci, ca să acoperi vocea aceea interioară a
sufletului care îți spune să te uiți la tine și să rezolvi ce
ignori, te apuci și comentezi despre bătrânețea unora, cât de nasol
îmbătrânesc unele persoane, de parcă tu nu vei îmbătrâni niciodată
sau vei îmbătrâni frumos.
Nu poți accepta că corpul se schimbă ca formă și greutate (și
că asta e perfect normal) dacă ai fost terorizat de mic ca nu cumva
să te îngrași, ai fost alintat cu nume de animale (porc, scroafă,
vacă) și dacă consideri că orice modificare față de cum ai vrut
este înaltă trădare din partea corpului, și că el, corpul, a
devenit dușmanul tău. Problema e că și corpurile altora au devenit
ținte ale intoleranței tale față de tine.
Nu poți accepta succesul altora atât timp cât tu ești convins
(te-au convins alții) că tu nu meriți nimic. Și vei comenta acest
„defect” la alții. N-are importanță că tu nu ai încercat niciodată
să faci ceva care să te scoată din disprețul ăsta față de tine; nu,
tu îl proiectezi pe cei care au avut curajul să nu se înece în
disperare (cum ai făcut-o tu) și să mai încerce până când au
reușit.
Singurii care caută defecte la alții și le subliniază sunt cei
care își neagă propriile probleme.
Urâțenia din gânduri se reflectă pe chip. La fel și
frumusețea. Un om cu suflet frumos nu poate vedea urâtul, doar
frumosul din celălalt. Un om cu sufletul chinuit nu poate vedea
decât o lume pe care să o chinuie observând doar partea urâtă.
Copiii și animalele simt instinctiv omul bun și pe cel rău. Și noi,
ceilalți, simțim, dar am fost educați să negăm și să ascundem tot
ce nu e cum zice societatea.
Defectele pe care le vezi la ceilalți sunt defectele tale pe
care te chinui să le ții ascunse. Caută la tine și în tine ce te
deranjează cu adevărat la ceilalți, și ai curajul să fii sincer cu
tine: chiar nu îți place cum arată și ce face omul, sau ești
invidios pentru că el a reușit ceea ce ție ți s-a repetat că nu
ești în stare? Cum îți schimbă viața în bine observațiile tale
despre cei grași, urâți, bătrâni și proști? Nu cumva așa te vezi tu
dar nu îndrăznești să o spui pentru a nu părea slab și
vulnerabil?
Cât timp vei sta în starea de a sublinia defectele, le vei
„vorbi” celor care deja își deschid ochii despre propriile tale
probleme.
Spune-mi ce te deranjează ca să înțeleg cu adevărat cine ești.
Arată cu degetul spre mine sau spre alții ca să știu care sunt
demonii tăi interiori. Râde de alții ca să-ți dezvălui complexele
tale de inferioritate. Comentează despre ceva ce nu cunoști ca
să-ți arăți superficialitatea.
Doar când te vei trezi și vei înțelege că a sublinia defecte
nu este o virtute ci un semn de imaturitate, vei putea începe să
lucrezi cu tine, să accepți oglinzile și să le procesezi. Până
atunci... te distrează prostia altora ca să n-o vezi pe a ta.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 24.02.2025
* * *
* * *
*
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe
acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se
păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina
publicației.
(HAS_LINK_BACK)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor
nu se poate face fără aprobarea autoarei.
