Definitii | Ultrajul (art. 257 Noul Cod Penal)

1. Structura incriminarii

Ultrajul este incriminat in art. 257 C. pen. intr-o varianta tip, doua variante asimilate si o varianta agravata.

Varianta tip consta in amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul savarsite impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestor atributii [art. 257 alin. (1) C. pen.].

Prima varianta asimilata se realizeaza in ipoteza in care se savarseste o infractiune impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat ori asupra bunurilor acestuia, in scop de intimidare sau de razbunare, in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu [art. 257 alin. (2) C. pen.].

A doua varianta asimilata exista atunci cand faptele din varianta anterioara privesc un membru de familie al functionarului public [art. 257 alin. (3) C. pen.].

Varianta agravata exista atunci cand oricare dintre faptele anterioare sunt comise asupra unui politist sau jandarm, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestor atributii [art. 257 alin. (4) C. pen.].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii

a) Obiectul juridic special este complex, obiectul juridic principal fiind format din relatiile sociale referitoare la respectul datorat autoritatilor de stat, care presupune respect si fata de functionarul care indeplineste o functie care implica exercitiul acestei autoritati, iar obiectul juridic special secundar este constituit din relatiile sociale privitoare la libertatea psihica a persoanei, la integritatea sa corporala sau chiar la viata acesteia.

b) Obiectul material. Obiectul material al ultrajului este preluat de la infractiunea prin intermediul careia se comite. In masura in care infractiunea respectiva nu are obiect material, nici ultrajul nu va avea un astfel de element. Astfel, in situatia in care ultragierea se comite prin amenintare (in sensul art. 206 C. pen.), obiectul material lipseste pentru ca actiunea ce reprezinta elementul material nu se rasfrange asupra unui anumit lucru. In schimb, daca ultrajul consta in savarsirea impotriva functionarului public a unei infractiuni de lovire sau alte violente (art. 193 C. pen.), de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.) si de omor (art. 188–189 C. pen.), obiectul material consta in corpul celui care devine subiect pasiv secundar.

In cazul variantelor asimilate, obiectul material poate consta intr-un bun al functionarului public sau al unui membru de familie al functionarului asupra caruia se indreapta activitatea ce reprezinta elementul unei infractiuni comisa in scop de intimidare a subiectului pasiv secundar.

B. Subiectii infractiunii

a) Subiectul activ nemijlocit nu este calificat, legea nu cere vreo calitate speciala. Infractiunea poate fi savarsita si de un functionar fata de un alt functionar, cu conditia sa fie indeplinite si celelalte cerinte ale normei de incriminare pentru existenta acestei infractiuni. Participatia penala este posibila in oricare din formele sale.

b) Subiectul pasiv principal este organul care infaptuieste autoritatea de stat. Subiectul pasiv secundar este un functionar public ce indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat in cadrul acestui organ.

In literatura de specialitate s-a aratat ca prin „functie ce implica exercitiul autoritatii de stat” se intelege acea functie care confera functionarului atributii care nu ar putea fi indeplinite fara exercitiul autoritatii de stat, adica fara competenta de a da dispozitii si de a lua masurile necesare pentru respectarea lor*1).

In acest caz, din corelarea dispozitiilor art. 257 alin. (1) C. pen. cu cele cuprinse in alin. (4) al aceluiasi articol, se desprinde concluzia ca subiectul pasiv adiacent al ultrajului – varianta tip si variantele asimilate – poate fi orice functionar public ce indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, mai putin cel care are calitatea de politist sau pe cea de jandarm, pentru ca altfel se realizeaza continutul ultrajului in cea de-a patra varianta agravata. Prin urmare, poate fi subiect pasiv secundar al ultrajului in varianta tip, de exemplu, un membru al Parlamentului, al Guvernului, brigadier silvic, medic-sef de circumscriptie, agent de la circumscriptia financiara, un membru al birourilor electorale etc., care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat*2). Nu se poate afla in postura de subiect pasiv secundar niciun judecator sau un procuror, intrucat, in acest caz, fapta comisa este cea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.).

Spre deosebire de reglementarea anterioara, in noul Cod penal uciderea unui politist sau a unui jandarm in timpul sau in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu ale acestuia nu reprezinta omor deosebit de grav, ci ultraj in varianta creditata cu maximul de gravitate.

In cazul variantei asimilate definita de art. 257 alin. (3) C. pen., subiectul pasiv secundar este un membru de familie al functionarului public (in sensul definit de art. 177 C. pen.).

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva

a) Elementul material al infractiunii de ultraj, in varianta tip, este identic cu cel examinat, dupa caz, la infractiunea de amenintare, la cea de lovire sau alte violente, la cea de vatamare corporala, de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte ori de omor.

Pentru intregirea elementului material al ultrajului, se cere insa ca faptele prin care se realizeaza elementul material al ultrajului sa fie savarsite asupra unui functionar public (in sensul art. 175 C. pen.) „aflat in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestor atributii”. Numai in acest fel functionarul public, in momentul savarsirii faptei, este un reprezentant efectiv al autoritatii de stat.

Fata de un asemenea functionar fapta se poate savarsi atunci cand el isi exercita efectiv functia, adica numai atunci cand face acte ce produc consecintele juridice specifice functiei respective. In egala masura, fapta se poate comite si atunci cand functionarul nu isi exercita efectiv functia, ci in considerarea unor anumite acte efectuate anterior prin intermediul carora a exercitat autoritatea de stat.

Cand fapta se savarseste asupra functionarului aflat in exercitiul atributiilor sale de serviciu, nu este necesar ca fapta sa aiba vreo legatura cu actele de serviciu ale functionarului, autoritatea fiind totusi primejduita*3). Conditia ca fapta sa aiba legatura cu actele de serviciu ale functionarului este obligatorie numai atunci cand acesta nu isi exercita efectiv functia, pe care insa o detine. Spre exemplu, functionarul intalnit intamplator de persoana pe care anterior o arestase este amenintat, lovit sau chiar ucis de aceasta din urma.

Exercitarea atributiilor de serviciu nu este legata de programul de serviciu sau de locul exercitarii acestuia, infractiunea fiind comisa si in situatia in care fapta s-a savarsit contra functionarului care se pregatea sa intre in serviciu.

Pentru ca functionarul sa fie ocrotit, protejat de norma de incriminare prevazuta de art. 257 C. pen., este necesar ca acesta sa nu exercite abuziv functia (de exemplu, prin depasirea atributiilor, prin nesocotirea cadrului legal in care trebuie sa efectueze acte de serviciu, printr-o comportare lipsita de raspundere sau arbitrara).

Daca fapta este savarsita impotriva a doi sau mai multor functionari cu aceeasi ocazie, sunt aplicabile regulile concursului de infractiuni. Practica judiciara promoveaza aceasta solutie in mod justificat, pentru ca autoritatea de stat este protejata prin intermediul protectiei acordate fiecarui reprezentant al sau.

In cazul variantelor asimilate [art. 257 alin. (2) C. pen. si art. 257 alin. (3) C. pen.], elementul material poate consta in orice alta infractiune care se comite asupra functionarului public sau asupra unui membru de familie al functionarului public ori asupra unor bunuri ale acestora. In opinia noastra, poate fi vorba si despre infractiunile enumerate de alin. (1) al art. 257 C. pen., elementul de diferentiere fiind dat de scopul in care ele sunt comise – acela de intimidare a functionarului public sau de razbunare pentru anumite acte. In concret, se va putea retine o astfel de infractiune in cazul in care, spre exemplu, o persoana incendiaza masina functionarului public pentru a-l intimida si pentru ca, in acest fel, sa il determine sa anuleze unele activitati de control pe care urma sa le desfasoare asupra faptuitorului.

b) Urmarea imediata principala in cazul infractiunii de ultraj consta intotdeauna intr-o stare de pericol pentru autoritatea statului. Urmarea secundara este diferita in functie de modalitatea in care infractiunea se comite. Aria de cuprindere a acestei urmari secundare este una foarte extinsa, osciland intre atingerea adusa libertatii psihice a persoanei si chiar uciderea functionarului sau a unui membru al familiei acestuia, dar si vatamarea corporala a oricaruia dintre cei vizati sau distrugerea unui bun in scop de intimidare.

c) Raportul de cauzalitate la infractiunea de ultraj trebuie raportat la ambele valori sociale lezate prin comiterea sa. Simpla comitere a unei infractiuni impotriva unui functionar public ce indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat in timpul sau in legatura cu exercitarea acesteia este de natura sa puna in pericol autoritatea statului ca valoare sociala ce se protejeaza in principal prin art. 257 C. pen. Cu privire la urmarile imediate, legatura de cauzalitate rezulta ex re in unele cazuri (de exemplu, in cazul amenintarii) sau trebuie dovedita in concret (de exemplu, in cazul omorului).

B. Latura subiectiva

Forma de vinovatie este intentia, care presupune ca faptuitorul sa stie ca subiectul pasiv secundar este un functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii sau in legatura cu fapte indeplinite in exercitiul functiunii.

Mobilul si scopul primesc caracterizari speciale la variantele asimilate care sunt comise in scop de intimidare sau de razbunare, fapt ce determina si o calificare a intentiei ca fiind directa.

4. Forme. Sanctionare

A. Forme

La aceasta infractiune, desi actele pregatitoare si tentativa sunt posibile, ele nu sunt incriminate.

Consumarea infractiunii de ultraj are loc in functie de momentul consumativ al infractiunilor ce alcatuiesc elementul material al ultrajului. Astfel, in varianta tip se consuma odata cu savarsirea amenintarii, iar in cazul in care, spre exemplu, faptele au ca urmare secundara vatamarea corporala, faptele se consuma odata cu producerea definitiva a acestor consecinte.

B. Sanctionare

In actuala reglementare, spre deosebire de reglementarea anterioara, legiuitorul a ales ca stabilirea nivelului de pericol social al infractiunii sa fie raportat la infractiunea din care provine ultrajul ca infractiune complexa. In acest fel, exista doua nivele de pericol social abstract stabilite in art. 257 C. pen. Astfel, pentru varianta de baza si pentru cele asimilate, sanctiunea este cea corespunzatoare fiecarei infractiuni care a realizat infractiunea de ultraj, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime. Pentru varianta agravata din art. 257 alin. (4) C. pen., in care subiectul pasiv secundar este un politist sau un jandarm, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite se majoreaza cu jumatate.

Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012, publicata in M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012, aceasta infractiune, daca are ca urmare moartea victimei, este imprescriptibila atat in ceea ce priveste raspunderea penala, cat si executarea pedepsei.

*1) V. Dongoroz s.a., op. cit., vol. IV, p. 32.

*2) G. Antoniu s.a., op. cit., vol. II, p. 198–199.

*3) V. Ramureanu, in T. Vasiliu s.a., op. cit., vol. II, p. 22.