Dintre deltele europene, Delta Dunării este cea mai bine conservată și a doua ca mărime. Aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1991.
Delta este învecinata la sud-vest cu podișul Dobrogei, la nord cu cel al Basarabiei, iar la est se varsă în Marea Neagră. Este traversată de paralela de 45′ latitudine N și de meridianul de 29′, longitudine E. Împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe, Delta ocupă 5050 km pătrați, dintre care 732 km pătrați se afla pe teritoriul Ucrainei. Delta românească însumează o suprafață de 2540 kilometri pătrați și este încadrată de limane și lacuri adiacente. De asemenea, cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care unele sunt de mari dimensiuni. Anual, Delta își extinde suprafața cu aproximativ 40 m pătrați, datorita celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre.
Dunărea, de la Pătlăgeanca se divide în: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud. Acesta din urma se împarte și el, la Furca Sfântu Gheorghe, în Brațul Sulina și Bratul Sfântu Gheorghe.
Brațul Chilia – cel care formează granița cu Ucraina- transportă pe cursul său de 104 km pătrați, 60% din apele și aluviunile Dunării.
Situat în mijlocul Deltei, Bratul Sulina, cu o lungime de 71 km, transporta 18% din volumul de apă al Dunării și este întreținut pentru navigația vaselor maritime.
Bratul Sfântu Gheorghe are cursul orientat spre sud-est și, de-a lungul a celor 112 km, transportă 22% din debitul Dunării. La vărsare formează insulele Sacalin.
Clima Deltei Dunării este de stepa, temperat-continentală, influențată de suprafețele întinse de apă și de vecinătatea Marii Negre. Temperatura medie anuală este de peste 10 grade C, cu ierni blânde sărace în zăpadă și veri fără caniculă. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.
Flora Deltei este una specifică zonelor umede, dat fiind faptul ca uscatul reprezintă doar 13% din suprafață sa. Stuful, papura, rogozul în amestec cu salcia pitica ocupa 78% din areal. Pădurile de salcie, frasin, arin, plop – zăvoaiele- ocupă 6% din suprafața Deltei, ochiurile de apa fiind acoperite de o vegetație acvatica și plutitoare (2% din totalul suprafeței). De asemenea, pădurile Letea și Caraorman sunt alcătuite din arbori, arbuști și plante agățătoare.
Pădurea Letea este poziționată între bratele Chilia și Sulina și datorită caracterului deosebit al vegetației, este declarată -încă din 1938- rezervație naturala a biosferei. Speciile de plante rare ( vita sălbatică, liana, plante de origine mediteraneana) dau pădurii un aer tropical. Multe din plantele exotice au apărut datorita semințelor aduse din Africa de pasările migratoare.
Fauna Deltei Dunării conține mai mult de 360 de specii de pasări și 45 de specii de peste de apa dulce. Dintre pasări, aproximativ 130 de specii sunt migratoare, fapt care face ca milioane de pasări din diferite colțuri ale lumii să vină să cuibărească aici. Dintre speciile mai cunoscute și mai comune enumeram pelicanii, gâștele, egretele, lebedele, etc, iar dintre cele mai puțin cunoscute sunt țigănușul, piciorongul, lopătarul, gasca cu gat roșu ( aceasta specie reprezinta pe teritoriul Deltei 50% din populația mondială), cormoranul mic ( 60% din populația mondiala), etc.
În zonele de uscat ale Deltei se întâlnesc 54 de specii de mamifere, dintre care amintim vulpea, vidra, nurca europeana, pisica sălbatică, hermina, castorul, câinele enot, etc.
Dintre pești, amintim speciile mai cunoscute – tipar, scrumbie de Dunăre, morunaș, plătica, biban, șalău vărgat, etc. De asemenea, se specii de reptile și de amfibieni – șarpele de alun, țestoasa dobrogeana de uscat, șopârla cenușie, s.a. – , dar și nevertebrate rare, precum melcii, fluturi, libelule și gândaci.
