Surse de la varful structurilor de contraspionaj sustin ca
Romaniei ii va trece pur si simplu glontul pe la ureche marti, 9
mai, cand la Budapesta va avea loc o intalnire care, desi
neoficiala, este una vitala pentru soarta tarii noastre. Pentru ca
Viktor Orban va avea o discutie aplicata cu fostul sau consilier
Sebastian Gorka, primul ministru al Apararii din Ungaria
postcomunista si acuzat insistent de catre influentele organizatii
evreiesti de la Tel Aviv ca ar intretine „legaturi primejdioase” cu
partidul de extrema dreapta Jobbik.
Iata insa ca in timp ce Romania este paralizata de
traditionalul „dat la gioale” intre politicieni, la care se adauga
acum si crudul razboi fratricid din sistem, Sebastian Gorka a ajuns
asistentul pe probleme de securitate nationala a noului presedinte
american Donald Trump! Si cel care, alaturi de Steve Bannon,
influentul sau sustinator care l-a si introdus la Casa Alba de
altfel, cam face cartile si in Grupul de Initiative Strategice care
functioneaza pe langa Presedintia SUA. Desigur ca „paranoia”
structurilor romanesti de contraspionaj poate parea ridicola pentru
neinitiatii care nu vad ce ar putea fi atat de ingirjorator ca un
consilier de la Casa Alba face o vizita neoficiala in tara sa
natala, vazandu-se cu fostul sau sef. Numai ca Sebastian Gorka este
cel care a socat Uniunea Europeana cu putina vreme in urma cand, la
o dezbatere despre Libia, a desenat la repezeala o harta pe un
servetel si i-a prezentat astfel unui inalt diplomat european „
planul SUA” de impartire artificiala a tarii nord-africane pe baza
provinciilor existente pe vremea Imperiului Otoman!
Iar acelasi Gorka, promotorul politicii de „reimpartiri
teritoriale” desenate pe servetele este cel care a sustinut si
controversata decizie a lui Trump de interzicere a intrarii in SUA
a cetatenilor a nu mai putin de sapte state musulmane. In plus,
Viktor Orban nu face niciun secret din faptul ca isi doreste acum
asumarea rolului de lider regional, cel la care si presedintii
romani au visat. Numai ca Orban este puternic sustinut si de
Vladimir Putin.
Iar pentru ca intalnirea de la Budapesta sa le dea si mai mari
dureri de cap serviciilor romanesti, exista informatii ca la ea ar
putea participa si Marius Vizer, recunoscut drept unul dintre
putinii prieteni intimi ai „Tarului” de la Moscova. Si care, daca
s-ar vedea cu Gorka, s-ar putea dovedi „inger” sau „demon” pentru
soarta viitoare a unui stat roman care, desi national si unitar
prin Constitutie, se arata paralizat in fata acestei ofensive
diplomatice globale fara precedent pana acum…
Servetelul lui Gorka
Desigur ca nu ai cum sa nu iei in calcul si varianta
„intoxicarii” promovate de globalistii care inca nu inghit
accederea lui Donald Trump la Casa Alba. Dar, totusi, exista si
suficiente argumente care sa puna intr-o cu totul alta lumina
ingrijorarea serviciilor secrete romanesti cu privire la un
eveniment discret, care, dupa cum reiese din informatiile intrate
in posesia structurilor de contraspionaj, ar urma sa aiba loc
marti, pe 9 mai, la Budapesta. Unde ar fi asteptat Sebastian Gorka,
asistentul adjunct pe probleme de securitate nationala al
presedintelui Trump. Cel mai probabil, acesta ar urma sa
stabileasca cu Viktor Orban detaliile vizitei pe care insusi Donald
Trump a dezvaluit public ca o va face la Budapesta. Asta la putin
timp dupa ce celalalt lider al lumii, Vladimir Putin, a vizitat
capitala Ungariei, intinzandu-i o mana de ajutor economic
premierului Viktor Orban, aflat in razboi deschis cu mai-marii de
la Bruxelles. Oricum, in „mapa profesionala” a lui Gorka se
regasesc nenumarate amanunte controversate.
Acesta a fost ministru al Apararii pe vremea cand Joszef
Antall era primul premier necomunist al Ungariei. Si inca de pe
atunci se pare ca serviciile romanesti de contrainformatii ale DGIA
i-au acordat o atentie deosebita. Apoi, o perioada de timp,
expertul in contraterorism si securitate nationala Sebastian Gorka
a fost si consilierul lui Viktor Orban. Insa suprinzatoarea sa
numire, prin intermediul lui Steve Bannon, drept asistent al noului
presedinte Trump pe extrem de sensibilul domeniu al securitatii
nationale a aprins serios spiritele la Tel Aviv, de unde a fost
declansata o intreaga campanie de dezavuare a presupuselor legaturi
ale acestuia cu Jobbik. Adica cu partidul de extrema dreapta care
are tot mai multi adepti inclusiv in Transilvania, unde organizeaza
chiar mitinguri unde este ars steagul national sau este spanzurata
„papusa” lui Avram Iancu. Culmea este ca, dupa influentele
organizatii evreiesti, Gorka a reusit sa-si puna in cap si lumea
musulmana, dupa ce ar fi fost „identificat” drept artizanul
deciziei lui Trump privind interdictia musulmanilor din sapte
state, chiar daca erau si rezidenti americani, de a mai intra pe
teritoriul SUA. Iar acelasi Gorka a produs frisoane la Bruxelles,
dupa ce un diplomat european a povestit ca asistentul lui Trump i-a
desenat la repezeala pe un servetel un plan de impartire a Libiei,
bazat pe revenirea la provinciile „istorice” Cirenaica,
Tripolitania si Fezzan, asa cum erau pe vremea Imperiului Otoman!
Iar consilierul presedintelui SUA care „imparte” tari pe servetele
va sosi la Budapesta pentru o intalnire cruciala cu Viktor
Orban…
Din categoria:Politica