Deputatul Dumitru Țiplea cere explicații despre alocarea de ambulanțe noi pentru SAJ și SMURD Bihor

  • Postat în Mass Media
  • la 27-04-2025 15:18
  • 9 vizualizări
Deputatul Dumitru Țiplea cere explicații despre alocarea de ambulanțe noi pentru SAJ și SMURD Bihor
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Deputatul PNL de Bihor, Dumitru Țiplea, solicită clarificări din partea Departamentului pentru Situații de Urgență privind numărul de ambulanțe noi care vor fi alocate Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor și SMURD Bihor.

Potrivit parlamentarului, o mare parte dintre autospecialele utilizate de aceste servicii de urgență sunt uzate într-un grad avansat, ceea ce conduce la costuri tot mai mari de întreținere și afectează negativ activitatea de intervenție medicală. „Este esențial să înlocuim aceste vehicule, deoarece două treimi dintre ambulanțele existente nu mai respectă criteriile tehnice necesare pentru operare sigură și eficientă„, a atras atenția Dumitru Țiplea.

Deputatul a salutat recentele declarații ale secretarului de stat Raed Arafat, potrivit cărora achiziția unui lot de 600 de ambulanțe a avansat semnificativ, iar primele livrări ar urma să înceapă la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie. „Este un semnal important de încurajare pentru angajații devotați din SAJ și SMURD Bihor”, a declarat Țiplea.

În acest context, parlamentarul bihorean solicită Departamentului pentru Situații de Urgență următoarele precizări:

  • Câte ambulanțe noi vor fi distribuite SAJ Bihor și SMURD Bihor din primul lot de 600 de autospeciale?

  • Câte ambulanțe urmează să fie alocate celor două servicii de urgență din achizițiile prevăzute pentru perioada 2025-2026?

  • Dacă achiziția actuală include și servicii de mentenanță, service și piese de schimb pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, având în vedere costurile ridicate generate de flota multimarcă.

  • Ce măsuri sunt avute în vedere pentru stimularea tinerilor medici rezidenți să opteze pentru specializarea în medicină de urgență, în condițiile deficitului actual de personal de specialitate.

Deputatul Dumitru Țiplea a solicitat formularea unui răspuns în scris și a subliniat că modernizarea flotei de ambulanțe și atragerea de noi specialiști sunt condiții esențiale pentru a asigura un sistem eficient de intervenție în situații de urgență.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente