Este greu să fii obiectiv atunci când scrii despre lovitura de palat care a consemnat iesirea României din Axă, și asta din mai multe motive.

În primul rând din cauza unor descreiarați nostalgici, unii după regimul de mână forte al Mareșalului, alții partizani fățis ai fostului rege, astăzi un pensionar venerabil care a ajuns la o vârstă înaintată. Desigur că există și o a treia categorie, suporterii legionarilor și dușmani ai ambelor personaje. Asta, dacă poți dușmăni în mod real un om mort sau pe unul care a fost întotdeauna, inclusiv în ziua de 23 August, lipsit de orice putere politică reală. Pentru că nu regele a decis arestarea lui Antonescu, ci clica de ofițeri din jurul palatului, majoritatea dornici de înavuțire sau beți după putere. Sigur, printre ei au existat și patrioți adevărați, ca generalii Rădescu sau Sănătescu, dar lovitura de palat trebuie analizată dintr-un punct obiectiv. Nu de alta, dar Mareșal...