Din art. 17 alin. 2-3 din rezultă că tranzacţiile complexe, cele cu valori neobişnuit de mari, cele care nu se încadrează în tiparul obişnuit și cele care nu au un scop economic, comercial sau legal evident, sunt considerate suspecte și, de aceea, entităţile raportoare (bănci, societăți de asigurare, notari, avocați etc.) au obligaţia să crească gradul şi natura monitorizării relaţiei de afaceri în scopul de a stabili dacă respectivele tranzacţii sau activităţi sunt suspecte.

Potrivit art. 17 alin.14, sunt situaţii cu risc potenţial mărit afacerea efectuată în circumstanțe neobișnuite, clienții din țări cu risc, societățile cu acționari aparenți (nominee shareholders) sau care dețin acțiuni la purtător*, activitățile care rulează mult numerar, structura neobișnuit de complexă a acționariatului și produsele sau tranzacțiile care favorizează anonimatul. Produsele și tehnologiile noi, inclusiv cryptomonedele și non-fungible tokens (NFT) sunt, de asemenea, suspecte, având un risc ridicat.

Se observă că reglementarea are idiosincrazie la plățile în numerar și dezavuează anonimatul. Digitalizarea e bună doar dacă asigură un spionaj total și eficient – altfel, e dezavuată.

Suntem permanent monitorizați sau spionați și trebuie să ne identificăm.

Protecția vieții private nu mai are nicio relevanță.

Suntem toți suspecți și avem toți obligația de a-l turna pe partenerul de afaceri.

Cu toate aceste abdicări de la drepturile și libertățile individuale, ținta nu numai că nu este doborâtă, ci crește mereu în intensitate.

Adevărații suspecți de spălare de bani (proveniți din corupție, evaziune fiscală, trafic de droguri și carne vie, trafic de armament) sau de finanțare a terorismului sunt omiși de la verificări.

Pentru acest standard diferit, care privilegiază marile companii globale, există motivații economice, geopolitice și sociale: aceste companii sunt prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze și, mai ales, sunt prea importante geopolitic pentru ca managerii și acționarii lor majoritari să fie trimiși la închisoare.

Rar și nesemnificativ, ferite cu grijă de lumina reflectorului, anumite companii sunt subiecte ale unor acuzații penale sau ale unor înțelegeri cu procurorii de tip american, pecuniarist, pentru recunoașterea vinovăției și plata unor amenzi penale.

Recent, în octombrie 2022, compania helveto-franceză Lafarge Holcim a semnat cu reprezentanții justiției americane o înțelegere de recunoaștere a vionvăției și pentru plata benevolă a unei amenzi penale de 790 de milioane de euro pentru afaceri cu regimul dictatorial sirian, derulate în jurul anului 2014, afaceri pentru care compania plătise „taxe de protecție” liderilor ISIS, deci finanțase (mituise) teroriști**.

Niciun manager al acestei companii nu a fost trimis la închisoare.

Mai grav chiar, compania continuă să existe, să facă din nou afaceri controversate (construcția pentru 220 de miliarde de dolari a stadioanelor pentru campionatul de fotbal din Qatar, cu utilizarea muncii forțate a unor zeci de mii de oameni, dintre care 7000 au decedat la locul de muncă, evenimentul în sine fiind primit cadou, prin corupție, de la FIFA) și să împrăștie aceste amenzi, în doze infinitezimale, în costurile afișate drept cheltuieli deductibile fiscal, costuri pe care le achităm toți, la final, în calitate de consumatori captivi ai produselor și serviciilor unor astfel de companii.

*Legislația noastră nu mai admite acțiuni la purtător

**https://www.justice.gov/…/lafarge-pleads-guilty…